Documentar
O lacrimă de recunoştinţă părintelui Modest Muraru

O lacrimă de recunoştinţă părintelui Modest Muraru

Protos. Andrei Anghel, 28 Iunie 2010

Mănăstirile noastre, în special cele cu o veche şi bogată tradiţie de viaţă monahală, au avut întotdeauna la cârma lor stareţi vrednici şi duhovnici iscusiţi, destoinici, cu viaţă aleasă, "buni chivernisitori ai casei lui Dumnezeu."

Mănăstirea Bistriţa din judeţul Neamţ, ctitorie a patru voievozi muşatini, Alexandru cel Bun (1400-1432), Ştefan cel Mare (1457-1504), Petru Rareş (1527-1538, 1541-1546) şi Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561), cu o existenţă de mai bine de şase sute de ani, se înscrie în rândul vechilor mănăstiri din ţara noastră care,

de-a lungul existenţei lor, au dăruit stareţi şi duhovnici vrednici.

Dintre vieţuitorii Mănăstirii Bistriţa, mulţi au fost monahi cu viaţă aleasă, duhovnici iscusiţi, ca, de pildă, Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani, care la Bistriţa a primit tunderea în monahism şi "a deprins de la părinţii bătrâni viaţa duhovnicească, postul şi neîncetata rugăciune"; duhovnicul Onofrei din secolul al XV-lea, în vremea căruia icoana Sfintei Ana de la Mănăstirea Bistriţa "a făcut multe minuni"; sau ca arhimandritul învăţat Amfilohie, duhovnicul voievodului Gheorghe Ştefan (1655-1658); alţi vieţuitori au fost copişti, ca monahul Chiril, care ar fi scris un Tetraevanghel etc.. Deşi puţini, Mănăstirea Bistriţa a dăruit Bisericii noastre strămoşeşti şi câţiva ierarhi.

În veacuri cu istorie frământată, stareţii şi monahii Mănăstirii Bistriţa au dat viaţă activităţilor ce se cuvin a se desfăşura după pravila monahicească, după învăţăturile Sfinţilor Părinţi, sub călăuzirea Mitropoliţilor Moldovei şi Bucovinei, cei câţi s-au rânduit, după vremi, la acest scaun.

Continuatori ai tradiţiei înaintaşilor lor, la sfârşitul secolului al XX-lea, la Mănăstirea Bistriţa au trăit câţiva părinţi duhovnici, cum au fost: arhimandritul Ioanichie Bălan (care a vieţuit câţiva ani la Mănăstirea Bistriţa ş1971-1990ţ, trecut la cele veşnice în anul 2007, la mănăstirea sa de metanie, Sihăstria - Neamţ; arhimandritul Marchian Ciubotaru (†1992); arhimandritul Martinian Conuţ (†1994), protosinghelul Hrisostom Asavei (†1994), protosinghelul Isichie Macarie (†1997) şi alţii. Fiecare dintre aceştia s-a evidenţiat prin diferite virtuţi - rugăciune, postire, discernământ, răbdare, bună sfătuire, smerenie - fiind de folos celor care veneau la ei să le ceară sfat duhovnicesc sau să-şi descarce sufletul împovărat la scaunul spovedaniei.

Mănăstirea Bistriţa, ultimul popas al vieţii pământeşti

În anul 1992, la Mănăstirea Bistriţa a venit arhimandritul Modest Muraru. După o slujire a Bisericii mai bine de 45 de ani (ultimii 25 de ani îndeplinise diferite ascultări la Centru Eparhial de la Alba Iulia, printre care şi cea de mare eclesiarh al catedralei), s-a pensionat şi a ales să vină la Mănăstirea Bistriţa pentru că aici se aflau de mai mulţi ani tatăl sfinţiei sale, schimonahul Nil Muraru - un călugăr harnic şi foarte râvnitor, care a murit la vârsta de 94 de ani (†1997), şi părinţii săi duhovniceşti, arhimandritul Martinian Conuţ şi protosinghelul Hrisostom Asavei, amintiţi mai sus.

Născut la data de 31 octombrie 1931, în comuna Români, judeţul Neamţ, părintele Modest Muraru a intrat în monahism la data de 1 august 1955, la Mănăstirea Durău, "mănăstirea mea de metanie, aici am depus votul monahal la 6 august 1956, fiind luat sub mantie de părinţii Isaia şi Vasian. Ucenic al părinţilor Martinian şi Hrisostom, pe timpul stareţului Ghenadie. Exarh era arhim. Partenie, mitropolit Înalt Ppreasfinţia Sa Iustin, iar patriarh Iustinian. Am urmat trei ani şcoală monahală la Mănăstirea Dragomirna. Hirotonit ierodiacon la 2.XII.1956, de Preasfinţia Sa episcopul Partenie. Am fost secretar şi casier al mănăstirii (Durău), vieţuitor şi slujitor între anii 1955 şi 1961. Apoi, la Mănăstirea Topliţa, de acolo, la Seminarul Teologic din Cluj, elev şi pedagog. Cinci ani preot la Oiejdea (judeţul Alba, aici a construit o biserică), trei ani conducător al Catedralei Reîntregirii (din Alba Iulia). Licenţiat al Institutului Teologic din Sibiu. Din 1 septembrie, mare eclesiarh al catedralei Episcopale din Alba Iulia." (însemnări ale Părintelui Arhimandrit Modest Muraru). Această ascultare, de mare eclesiarh a catedralei, a îndeplinit-o până în anul 1992, când a venit la Mănăstirea Bistriţa.

La Bistriţa, părintelui Modest i s-a încredinţat, de către părintele stareţ de atunci, arhimandritul Ciprian Zaharia (†2007), ascultarea de eclesiarh. Era un om de o curăţenie, disciplină şi ordine exemplare. Cunoştea foarte bine tipicul bisericesc şi practica liturgică.

Gândul la viaţa de "dincolo de zid"

Pe lângă buna rânduială a bisericii, se ocupa, cu multă pasiune şi pricepere, şi de îngrijirea florilor din incinta mănăstirii. La fel cum la slujbele din biserică stătea în genunchi, tot aşa stătea şi lângă straturile cu flori, având conştiinţa că şi florile sunt parte a creaţiei lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu le face să crească, dar pe care omul trebuie să le îngrijească. Când nu era la biserică sau nu era ocupat cu alte lucruri, ieşea în curte, la flori. Niciodată nu stătea fără să facă ceva, ştiind că monahii, pentru a-şi ţine mintea neîmprăştiată, trebuie să lucreze permanent.

Dacă cineva trecea pe lângă Sfinţia Sa şi îi spunea:

- Părinte arhimandrit, mai odihniţi-vă!, părintele răspundea:

- Da, o să mă odihnesc, dar atunci când mă voi muta dincolo de zid, indicând cu mâna…

Iar dincolo de zidul de incintă al mănăstirii se afla cimitirul.

Când vorbea despre moarte, îţi puteai da seama că avea o puternică înţelegere a repeziciunii cu care se scurge timpul şi trecem din viaţa aceasta. Deşi nu era foarte bătrân (a murit la vârsta de 72 de ani), într-un dialog a spus:

- Eu mâine-poimâine o să mor ("mă mut dincolo de zid"), iar nu târziu după mine vei urma şi frăţia ta, deci ai grijă cum îţi trăieşti viaţa…; cu toate că interlocutorul era cu 50 de ani mai tânăr decât Sfinţia Sa. Deci, pentru Sfinţia Sa, 50 de ani însemnau aproape nimic şi totul dacă aceşti ani erau trăiţi după Dumnezeu.

"Ai spus o vorbă! - vorba ta,… va curăţi sau va-ntina"

Fiind un foarte bun predicator, părintele Modest era rânduit cel mai des de părintele stareţ la predicile din duminici şi marile sărbători. De fiecare dată se pregătea prin lecturi temeinice, niciodată nu ieşea la predică "nepregătit", deşi avea o experienţă de ani buni în ceea ce priveşte cuvântarea. Ştia foarte multe poezii religioase, şi, de multe ori, îşi completa cuvântările din duminici şi sărbători cu frumoase versuri care aveau legătură cu tema cuvântării. Adesea rostea frumoasele şi, în acelaşi timp, cutremurătoarele versuri, ce aparţin Sfântului Ioan Iacob Hozevitul, în care se arată importanţa fiecărui gând, cuvânt, gest, faptă, ce le săvârşim în viaţa aceasta, pentru care vom da seama în faţa lui Hristos:

O, om ce mari răspunderi ai / De tot ce faci pe lume, / De tot ce spui în scris sau grai, / De pilda ce la alţii dai, / Căci ea mereu, spre iad, sau rai, / Pe mulţi o să-i îndrume; … Ai spus o vorba! - vorba ta, / Mergând din gură-n gură, / Va-nveseli sau va-ntrista, / Va curăţi sau va-ntina, / Rodind sămânţa pusă-n ea de dragoste sau ură… şi celelalte.

La fel cum la slujbele din biserică stătea în genunchi, tot aşa stătea şi lângă straturile cu flori, având conştiinţa că şi florile sunt parte a creaţiei lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu le face să crească, dar pe care omul trebuie să le îngrijească. Niciodată nu stătea fără să facă ceva, ştiind că monahii, pentru a-şi ţine mintea neîmprăştiată, trebuie să lucreze permanent."


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!