Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură O necesară lecţie de ştiinţă şi artă

O necesară lecţie de ştiinţă şi artă

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Ligia Vlad - 25 Martie 2012

Volumul "Lainici. Capodoperă a artei româneşti şi europene", semnat de esteticianul şi criticul de artă Mihail Diaconescu, a apărut recent la Editura Evanghelismos din Bucureşti. În paginile consistentei lucrări, iubitorii de pictură bisericească vor găsi interpretarea frescelor realizate de pictorul Grigore Popescu-Muscel în monumentala biserică a Mănăstirii Lainici.

Volumul este un elegant album de artă, conţinând 803 imagini color de diferite dimensiuni, semnate de eminentul fotograf Dan Samoilă, şi câteva contribuţii fotografice aparţinând lui George Crasnean, împreună cu un comentariu al academicianului Mihail Diaconescu, de o înaltă şi severă ţinută ştiinţifică şi teoretică. Este o apariţie unică, de o înaltă valoare ştiinţifică şi artistică, aptă să influenţeze şi să dea o direcţie nouă întreprinderilor editoriale similare din cultura română.

Textul este original şi pentru faptul că profesorul Mihail Diaconescu a apelat la numeroase date extrase din istoria Bisericii Ortodoxe Române, din istoria Bisericii universale, din teologia dogmatică, din teologia liturgică, din teologia patristică, din teologia catehetică, din teologia pastorală şi misionară, din istoria arhitecturii româneşti, din moştenirea culturală a Bizanţului, din evoluţia artei noastre murale, din prefacerile, căutările şi realizările picturii româneşti moderne, totul - pentru a discuta frumuseţea unică şi valoarea exponenţială a capodoperelor murale create de pictorul Grigore Popescu-Muscel.

În mod obişnuit, în volumele dedicate artei sacre, fie la noi, fie în alte culturi europene, autorii lor insistă asupra unor aspecte formale, descriptive, stilistice, istorice, documentare, comparatiste ale operelor pe care le discută.

Noutatea volumului realizat de teologul ortodox Mihail Diaconescu vine tocmai din faptul că el discută despre capodoperele picturii sacre realizate de Grigore Popescu-Muscel, întemeiat pe principiile dogmatice, liturgice, catehetice, misionare şi pastorale care o susţin. Arta sacră încorporează teologia. Îi dă o nouă forţă exponenţială. O face accesibilă oamenilor din cele mai diferite straturi ale societăţii.

Regăsim în volumul "Lainici. Capodoperă a artei româneşti şi europene" principiile teoretice pe care profesorul Mihail Diaconescu le-a expus în vastul său tratat "Prelegeri de estetica Ortodoxiei" (Vol. I "Teologie şi estetică"; Vol. II "Ipostazele artei") publicat iniţial în 1996 şi ulterior, într-o nouă ediţie revizuită şi adăugită, în 2009.

Contemplăm în lucrarea de faţă imaginile capodoperelor realizate de Grigore Popescu-Muscel şi descoperim creaţia unuia dintre cei mai străluciţi pictori muralişti din istoria culturii române şi moderne. O îmbinare cu totul aparte de tradiţie şi inovaţie, de experienţă şi cultură, de rigoare dogmatică şi splendoare inventivă, de lirism confesiv şi rigoare compoziţională, de forţă expresivă şi capacitate de atracţie caracterizează pictura lui Grigore Popescu-Muscel.

La loc de frunte în ansamblul picturilor murale din catedrala Mănăstirii Lainici sunt ciclurile Viaţa şi faptele Sfântului Irodion, Cronica pictată a isihasmului, Filocalia (în acest ciclu putem contempla, între altele, două splendide portrete murale ale părintelui Dumitru Stăniloae), Sfinţii dacoromani şi români, Monarhii (principi, principese, regi, regine, împăraţi şi împărătese) care au ocrotit şi preamărit credinţa creştină ortodoxă, Ciclul marilor ierarhi din Sfântul Altar, Ciclul cuvioaselor călugăriţe şi Ciclul Sfinţilor militari. Sunt compuneri morale caracterizate prin rafinamente compoziţionale şi portretistice, prin monumentalitate şi subtilităţi cromatice.

Profesorul Mihail Diaconescu afirmă în cartea sa că este o mare şansă pentru noi să fim contemporanii artistului de strălucită vocaţie Grigore Popescu-Muscel. Credem că el are dreptate. De asemenea, autorul arată că Grigore Popescu-Muscel este un pictor de geniu, iar capodoperele realizate de el au un impact excepţional de puternic asupra celor care le contemplă. Profesorul Mihail Diaconescu arată că Grigore Popescu-Muscel este un continuator al marilor personalităţi care au dat strălucire şi valoare universală artei murale româneşti din epoca feudală. Pristavul Marcu de la Voroneţ, Dobromir de la Târgovişte, Toma de la Suceava, Dragoş Coman, Radoslav şi David de la Cozia, Dobromir cel Tânăr, Stamatello Cotronas, Tudoran de la Băjeşti, Pârvu Pârvescu Mutu, cel mai strălucit pictor al epocii brâncoveneşti, de care autorul acestui studiu se simte puternic ataşat sufleteşte pentru că l-a evocat în romanul "Culorile sângelui", Constantinos din Ţara Românească şi alţii ca ei sunt, prin arta lor, modelele şi marii dascăli ai lui Grigore Popescu-Muscel.

Datorită acestui volum, sublima artă a lui Grigore Popescu-Muscel ne apare într-o lumină puternică, într-un lung şir de analize revelatoare. Volumul "Lainici. Capodoperă a artei româneşti şi europene" este o apariţie editorială necesară într-un context cultural complicat, contradictoriu, ceţos şi întunecat uneori, în care valorile reale, cele care ne reprezintă în timp şi în lume, trebuie recunoscute, proclamate şi argumentate ferm.