Analiză
O nouă centrală nucleară în România

O nouă centrală nucleară în România

Silviu Dascălu, 24 Octombrie 2009

Proiectul celei de-a doua centrale nucleare a României începe să prindă contur, chiar dacă încă mai trebuie făcute investiţii la centrala nucleară de la Cernavodă, unde mai trebuie construite reactoarele 3 şi 4. Finalizarea lucrărilor la ambele centrale ar da independenţă energetică României, în plus fiind şi o energie curată, care nu poluează mediul înconjurător. În momentul de faţă, doar reactoarele 1 şi 2 de la Cernavodă produc 18% din consumul de energie electrică al României.

Reprezentanţii Ministerului Economiei au anunţat zilele trecute că deja s-a stabilit ca cea de-a doua centrală să fie construită în Transilvania, în apropiere de Someş, pentru realizarea acesteia exprimându-şi intenţia mai multe companii europene, inclusiv din Rusia.

Secretarul de stat în Ministerul Economiei Tudor Şerban a declarat la începutul lunii mai că a doua centrală nucleară a României va fi amplasată în centrul ţării, iar pentru construcţia ei şi-au manifestat interesul cele mai mari grupuri energetice europene.

„Avem solicitări de la cele mai mari companii energetice europene precum Enel, E.ON, CEZ, Iberdrola, RWE, GDF Suez, precum şi de la companii din Coreea de Sud. Unele companii au cerut, drept condiţionalitate, 35% din proiect. Le-am zis că da“, a spus Şerban.

Ideea unei o a doua centrale este binevenită în condiţiile în care energia electrică ar putea fi substituită consumului de gaze naturale, de care depindem în mare parte de ruşi. În plus, costurile finale pentru energie ar trebui să fie mai mici decât în cazul energiei bazate pe hidrocarburi.

Deocamdată, se estimează că noua centrală va avea o putere instalată de până la 2.400 de MW şi se speră că va fi dată în folosinţă după 2020.

Fie va avea două grupuri de câte 1.200 MW fiecare, fie va avea patru grupuri de câte 600 MW fiecare, susţin reprezentanţii Nuclearelectrica.

Blocaj în proiectul reactoarelor 3 şi 4

Singura centrală nucleară din România, de la Cernavodă, funcţionează cu două grupuri nucleare cu o putere de circa 700 MW fiecare. Alte două reactoare cu puteri similare vor fi construite până în 2015-2016. Însă, deja au apărut probleme în construcţia celor două noi reactoare, din cauza unor neînţelegeri de la nivelul consultanţilor.

EnergoNuclear, compania care construieşte reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă, se confruntă cu o serie de probleme privind alegerea consultanţilor tehnici şi juridici.

Construcţia propriu-zisă pentru cele două reactoare va începe în 2010, urmând ca abia peste 6 ani să fie puse în funcţiune. Este posibil să mai apară unele întârzieri, astfel ca proiectul să fie prelungit până în 2017. Costul estimat pentru cele două reactoare este de 4 miliarde de euro. Fiecare unitate va avea o putere instalată de 720 MW.

Energia nucleară, privită cu reticenţă la nivel european

Deşi era văzută iniţial drept o oportunitate şi o sursă aproape inepuizabilă de energie curată, totuşi, energia nucleară a stârnit o serie de dispute atât la nivel naţional, cât şi la nivel european.

În primul rând, magnaţii din domeniul hidrocarburilor nu sunt încântaţi de construirea de centrale nucleare, dar nici de alte surse alternative.

Şi la nivel european sunt dispute legate de închiderea unor centrale vechi, dar şi de calitatea construirii altora noi. Belgia şi viitorul guvern german au decis să amâne închiderea vechilor lor centrale electrice, în pofida îndoielilor legate de siguranţa acestora.

Dispute aprinse pe tema energiei nucleare au pornit de la construirea centralei de la Olkiluoto, Finlanda, unde constructorii sunt acuzaţi că nu au lucrat corespunzător. Aşa cum arată şantierul Olkiluoto în Finlanda, construirea de unităţi noi este astăzi la fel de periculoasă, explică cotidianul german „Der Spiegel“, în ediţia sa electronică.

Tocmai de aceea, cearta este în toi între clientul finlandez - grupul TVO - şi cei doi contractori, Areva şi Siemens, al căror diferend - pe mai multe miliarde de euro - este examinat acum de către o instanţă de arbitraj. Bugetul explodează (de la 3 miliarde de euro a trecut la 5,3 miliarde de euro) şi întârzierile se acumulează (programată să fie finalizată în primăvara anului 2009, centrala nu ar trebui să fie operaţională înainte de 2012). Dar mai ales consorţiul este acuzat că face o treabă de mântuială. Betonul ar fi poros, oţelul crăpat şi anumite principii de construcţie ar fi atât de riscante, încât specialiştii autorităţii de control finlandeze se înfioară numai când se gândesc.

Calitatea construcţiei, îndoielnică

TVO şi Areva încearcă să prezinte o viziune mai optimistă a lucrurilor. Responsabilul proiectului, Jouni Silvennoinen, înlănţuie superlativele: Olkiluoto va fi primul reactor nuclear de generaţia a treia de tip EPR (reactor european cu apă presurizată).

Această centrală, cea mai puternică din lume, ar putea asigura furnizarea de energie electrică a unui oraş de mai multe milioane de locuitori. Născut din cooperarea între cercetători francezi şi germani, EPR-ul este centrala nucleară cea mai modernă din lume.

Proiectele hibride ca acesta sunt, totuşi, complicate: şantierul a înregistrat peste 3.000 de defecte de proiectare sau de construcţie. Din sutele de subcontractanţi implicaţi în proiect, doar câţiva au ceva expertiză în domeniul nuclear. Într-o zi, muncitorii unei companii au decis în mod unilateral să nu monteze o ţeavă de la un schimbător de căldură în locul prevăzut, considerat prea greu de accesat.

„Acesta nu este un proiect far, ci un dezastru far“, a declarat Mycle Schneider, specialist german în domeniul nuclear la Paris şi laureat al Premiului Nobel.

Deşeurile radioactive, o problemă încă nerezolvată

Totuşi, producerea de energie nucleară mai ridică o problemă, cea a deşeurilor.

Producţia a 1.000 de tone de combustibil de uraniu generează 100.000 de tone de deşeuri solide şi 3,5 milioane de litri de deşeuri lichide. Radiaţiile produse de aceste deşeuri pot fi active un timp extrem de lung, generaţii de-a rândul putând suferi din cauza lor.

La nivel mondial, nu există un depozit permanent pentru astfel de deşeuri din cauza riscurilor seismice şi a posibilităţii ca pânza freatică să fie atacată de radioactivitate. Reprezentanţii industriei nucleare spun însă că, atât timp cât nu sunt în cantităţi mari, deşeurile radioactive sunt inofensive.

După 50 de ani de cercetare nu există încă soluţii practice pentru depozitarea definitivă şi sigură a deşeurilor înalt radioactive. Soluţiile propuse până acum presupun depozitarea deşeurilor pe fundul oceanelor, trimiterea acestora în spaţiu sau păstrarea lor în interiorul centralelor nucleare până li se va găsi o utilitate în viitor. Această din urmă metodă este folosită astăzi.

Dintr-un studiu de caz citat în rapoartele fundaţiei Terra Mileniul III, în 1987, Departamentul de Energie din SUA şi-a anunţat planurile de a construi un depozit subteran în Nevada, Yucca Mountain. Conform planului, deşeurile radioactive urmau să fie îngropate în pământ, unde se spera că astfel vor rămâne neexpuse apelor subterane şi neafectate de cutremure.

Dar, în decursul a mii de ani, este imposibil de prezis dacă o zonă va rămâne uscată sau stabilă din punct de vedere geologic. Proiectul Yucca Mountain a fost cercetat timp îndelungat şi s-a ajuns, într-un final, la concluzia că acesta nu poate fi izolat de apele subterane. Proiectul a eşuat.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!