O posibilă frontieră între teologie şi psihologie

De la realizarea primului test de inteligenţă în 1905 de către Alfred Binet şi Teophile Simon şi până astăzi, psihologii au fost preocupaţi de elaborarea unor mijloace prin care oamenii să se cunoască mai bine şi să poată fi categorizaţi în funcţie de capacităţile cognitive, emoţionale sau spirituale ale fiecăruia.

Dacă iniţial termenul de inteligenţă (IQ) desemna suma tuturor cunoştinţelor şi viteza gândirii, precum şi folosirea eficientă a resurselor mediului în care o persoana trăieşte, astăzi nu se poate vorbi doar de o inteligenţă pur raţională, ci de mai multe tipuri de inteligenţe. În 1983, Howard Gardner, indignat de faptul că testele standard de măsurare a inteligenţei se bazau pe o înţelegere limitată a acestei noţiuni, propunea teoria inteligenţelor multiple, vorbind de şapte tipuri de inteligenţă: lingvistică, logico-matematică, spaţială, muzicală, kinestezică, interpersonală şi intrapersonală, la care mai târziu se adaugă şi inteligenţa naturalistă. Peste aproximativ un deceniu, această clasificare este completată de Daniel Goleman cu conceptul de inteligenţă emoţională (EQ), desemnând capacitatea de a conştientiza şi utiliza eficient propriile sentimente şi ale celorlalţi. Mai mult decât atât, tuturor acestor forme de inteligenţă li s-a adaugat o altă paradigmă ce vizează "inteligenţa spirituală" (SQ), propusă în 1997 de Danah Zorah, în cartea sa "Rewiring the Corporate Brain: Using the New Science to Rethink How We Structure and Lead Organizations". Mai târziu, acest ultim concept este dezvoltat şi acceptat în literatura de specialitate, semnificând inteligenţa prin care avem acces la cele mai profunde semnificaţii şi motivaţii înalte, care ne ajută să abordăm şi să rezolvăm problemele legate de valori.

Încă de la apariţia sa, termenul de SQ a stârnit controverse, fiind chiar discreditat de către unii autori pe motiv că este pseudoştiinţific şi folosit mai degrabă în articolele vulgarizatoare de psihologie şi în discursurile noii mişcări religioase New Age. În ultimii ani însă, universităţi din multe ţări ale lumii studiază paradigma SQ, căutându-i explicaţii tot mai bine acoperite experimental şi aplicaţii practice. La Universitatea Oxford, de exemplu, SQ este centrală în programele strategice de leadership. Conceptul de inteligenţă spirituală (SQ) pare să promită, de asemenea, unele aplicaţii importante în domeniile sănătăţii, educaţiei şi dezvoltării personale. Sunt anunţate, de asemenea, unele beneficii pe care conceptul de inteligenţă spirituală pare să îl antreneze în domeniul economic şi al afacerilor, diverse organizaţii, în special din SUA, Marea Britanie, India şi Africa de Sud, folosind SQ pentru a-şi îmbunătăţi performanţele anuale. În Statele Unite ale Americii a luat fiinţă un institut specializat, "Institutul Inteligenţei Spirituale", care urmăreşte realizarea unei metodologii de cercetare adecvată, care să utilizeze cele mai recente descoperiri ştiinţifice pentru o fundamentare cât mai bună a conceptului de inteligenţă spirituală (SQ) în arii precum educaţia, sănătatea sau celelalte sfere de activitate profesională.

Ce semnifică inteligenţa spirituală?

Noţiunea de "inteligenţă spirituală" pare la prima vedere contradictorie, date fiind ariile semantice diferite ale celor doi termeni. Rezolvarea analitică a problemelor, calculele şi înţelegerea ştiinţifică a funcţionării lumii exterioare sunt procese de cele mai multe ori asociate în viziunea contemporană cu noţiunea de inteligenţă. Pe de altă parte, conceptul de "spiritual" evocă imagini ale experienţelor sacre, ale realităţii subiective şi personale, precum şi întrebări referitoare la sensul şi scopul vieţii. Cu toate acestea, o serie de cercetători americani cred că este posibilă o fuziune între spiritualitate şi inteligenţă. Prof. dr. R. Wolman defineşte astfel acest concept nou: "Inteligenţa spirituală este capacitatea noastră umană de a pune întrebări cu privire la sensul ultim al vieţii şi de a experimenta simultan legătura perfectă între fiecare dintre noi şi lumea în care trăim. Lumea subiectivă, cu care se ocupă spiritualitatea, şi lumea obiectivă, pe care inteligenţa încearcă să o înţeleagă, sunt aspecte ale vieţii fiecăruia dintre noi. Avem nevoie de un limbaj pentru a descrie experienţa sacrului, care adesea este inefabil, şi de o metodologie pentru studierea şi înţelegerea ştiinţifică a spiritualităţii noastre. De fapt, spiritualitatea poate fi piatra de încercare a vieţii noastre - o constantă unică de încredere, care ne susţine prin momente mai grele ale vieţii". 1

Conform autoarei Danah Zorah, inteligenţă spirituală este instanţa superioară a inteligenţei noastre: "Nici inteligenţa raţională (IQ), nici cea emoţională (EQ) luate separat sau împreună nu reuşesc să explice în totalitate complexitatea inteligenţei umane sau vasta bogăţie a sufletului şi a imaginaţiei omeneşti. SQ ne oferă capacitatea de discriminare, sensul moral, abilitatea de a tempera rigiditatea unor reguli prin înţelegere şi compasiune (...). Ne folosim de SQ pentru a lupta cu întrebările despre bine şi rău şi pentru a întrezări posibilităţi nerealizate încă". 2

Pentru a înţelege mai bine la ce se referă acest concept, Zorah şi Marshall ("Spiritually Intelligent Leadership", 2005) au propus o listă cu 12 calităţi pe care ar trebui să le îndeplinească o persoană despre care s-ar putea spune că are un nivel ridicat al SQ:

1) Conştiinţa de sine (cunoaşterea credinţei, valorilor şi motivaţiilor personale)

2) Spontaneitatea

3) Calitatea de a se lăsa inspirat de valori

4) Compasiunea

5) Smerenia (înţeleasă de autori drept o cunoaştere a propriului loc în lume)

6) Viziune integratoare (referitoare la realizarea unor conexiuni între diverse lucruri sau aspecte ale vieţii)

7) O anumită tendinţă de a formula întrebarea: "De ce?" (înţeleasă ca expresie a unei nevoi de a înţelege lucrurile)

8) Acceptarea şi aprecierea diversităţii

9) Independenţa de context (capacitatea de a lucra împotriva convenţiilor)

10) Capacitatea de reîncadrare (care vizează putinţa de a schimba perspectiva asupra lucrurilor)

11) Capacitatea de a răbda şi resemnifica suferinţa

12) Sentimentul vocaţiei

Alţi autori (Emmons, 1999) susţin că SQ este un cadru pentru identificarea şi organizarea capacităţilor şi abilităţilor necesare spiritualităţii, identificând cinci componente ale SQ: abilitatea de a utiliza resursele spirituale pentru rezolvarea problemelor, capacitatea de a intra în stări superioare ale conştiinţei, de a transcende lumea materială şi fizică, capacitatea de a investi evenimentele zilnice cu un sens al sacrului şi capacitatea de a fi virtuos.

SQ facilitează dialogul dintre minte şi corp, dintre raţiune şi sentiment. În timp ce spiritualitatea propriu-zisă se referă la căutarea şi trăirea divinului, SQ accentuează capacităţile ce recurg din aceasta, astfel deosebindu-se de experienţa spirituală sau credinţa religioasă. Astfel, Edwards (2003) afirmă: "SQ nu înseamnă pur şi simplu integrarea inteligenţei unei persoane în spiritualitatea sa; din contră, reprezintă o combinaţie a caracteristicilor personalităţii, a proceselor neurologice, a capacităţii cognitive şi a calităţilor spirituale. SQ ne permite să trăim viaţa la un nivel mai adânc de semnificaţii". 3

Inteligenţa spirituală este înnăscută, dar, ca orice altă formă de inteligenţă, trebuie dezvoltată. Pentru a rezuma funcţiile celor trei tipuri de inteligenţă, s-ar putea afirma că inteligenţa raţională răspunde la întrebarea "Ce gândesc?", inteligenţa emoţională la "Ce simt?", iar cea spirituală la "Ce sunt?".

Adolescenţa şi inteligenţa spirituală

Adolescenţa poate fi o perioadă esenţială în dezvoltarea spirituală a persoanei umane, în care sunt puse bazele viitoarei educaţii, relaţii interpersonale, convingeri religioase şi a dezvoltării identităţii. Se subînţelege, astfel, că adolescenţa este o perioadă sensibilă, care necesită o formare specifică.

Câţiva cercetători aparţinând Universităţii din Malaysia (2010) au evidenţiat existenţa unei corelaţii între vârsta adolescenţei şi dezvoltarea a ceea ce este numit prin inteligenţă spirituală. Inteligenţa spirituală are o influenţă semnificativă asupra calităţii vieţii adolescentului, oferind informaţii cu privire la cunoaşterea intrapersonală şi interpersonală, la semnificaţia lucrurilor înconjurătoare pentru acesta, precum şi asupra demonstrării aplicării comportamentelor de compasiune, recunoştinţă sau iertare.4 S-ar putea conchide deci că inteligenţa spirituală oferă o bază generală pentru ca adolescentul să fie capabil să se mişte în direcţia obiectivelor pozitive şi să evite comportamentele de risc.

Măsurarea inteligenţei spirituale?

Inteligenţa spirituală şi evaluarea ştiinţifică a acesteia au fost subiectele unor lungi dezbateri. Unii cercetători consideră că acest concept nu poate fi evaluat prin instrumente tradiţionale, în timp ce alţii susţin că, la fel ca şi majoritatea constructelor psihologice, măsurarea coeficientului SQ este posibilă.

În 2004, Cindy Wigglesworth a elaborat primul instrument de evaluare a inteligenţei spirituale (SIAI), ce măsoară 21 de capacităţi şi abilităţi prin intermediul unui chestionar cu un grad ridicat de validitate. Bazându-se pe modelul EQ al lui Goleman, Wigglesworth propune patru categorii ale comportamentelor asociate inteligenţei spirituale: autoconştiinţa, conştiinţa universului, autostăpânirea şi prezenţa spirituală, evaluând prin 21 de întrebări caracteristicile specifice fiecărei categorii: compasiunea, înţelepciunea, starea de pace, complexitatea gândurilor interioare, conştiinţa propriei persoane, experienţa transcendentului etc.

Dezvoltarea propriului coeficient SQ

Fiind un concept raportat la dezvoltarea întregii personalităţi umane, se afirmă că valoarea inteligenţei noastre spirituale oscilează pe parcursul vieţii. Pentru a creşte nivelul SQ este nevoie, conform autoarei D. Zohar, să scoatem la suprafaţă motivaţiile care ne orientează acţiunile şi să reuşim să acţionăm bazându-ne pe motivaţii cât mai profunde şi mai autentice. În acest sens, Zohar propune şase căi către o inteligenţă spirituală superioară: a datoriei, cunoaşterii, iubirii ocrotitoare, transformării personale, fraternităţii şi punerea în serviciul celorlalţi. Acestea presupun respectarea îndatoririlor şi realizarea fiecărui aspect al vieţii noastre ca un act sacru, receptivitate, dragoste ocrotitoare şi răbdătoare, căutarea filosofică a adevărului până la cea mai profundă căutare a lui Dumnezeu şi a tuturor căilor Lui şi până la uniunea finală cu El. "Progresul către un nivel superior al SQ ne călăuzeşte în mod natural de la reflecţie, trecând prin înţelegere, către înţelepciune (...). Dacă prin reflecţie ajungem să ne dăm seama că noi înşine, comportamentul nostru, relaţiile, vieţile, performanţele noastre ar putea fi îmbunătăţite, trebuie să ne dorim să ne schimbăm, să ne luăm angajamentul interior că ne vom schimba, în termenii energiei şi sacrificiului". 5

Inteligenţa spirituală - o evaluare teologică

Deşi în spaţiul american tabloul inteligenţei umane este completat cu date ştiinţifice referitoare la inteligenţa noastră spirituală încă din 1997, acest concept nu a făcut încă obiectul unor evaluări psihologice. Cu atât mai mult în spaţiul românesc lipsesc evaluări de acest fel, de ordin psihologic şi teologic.

Pe de altă parte, acest lucru ar fi deosebit de necesar, întrucât s-ar putea observa cu uşurinţă faptul că majoritatea lucrărilor care au în atenţie inteligenţa spirituală nu reuşesc decât o abordare şi o viziune sincretistă. Sunt juxtapuse, de fapt, elemente din doctrinele şi credinţele marilor religii ale lumii, din mulţimea mişcărilor religioase sau a curentelor spirituale existente în societatea contemporană, şi date de ordin fiziologic sau din neuroştiinţe, prin intermediul unui limbaj şi al unor scheme eclectice ce utilizează un limbaj şi concepte filosofice şi ştiinţifice moderne. Dintr-o perspectivă teologică, s-ar putea spune că doar în felul acesta domeniul inteligenţei spirituale reprezintă mai degrabă un teritoriu riscant, care pare să indice, fără o lectură adecvată şi fără precauţiunile necesare, o invitaţie la privatizarea experienţei religioase. S-ar putea înţelege, de exemplu, că întreaga viaţă spirituală primeşte o expresie fiziologică, propunând, în locul tainicei întâlniri cu divinul, o experienţă spirituală deplin corporalizată, tradusă integral în limbajul neurofiziologic. În felul acesta însă, s-ar putea contura premisele unei spiritualităţi materialiste, atee chiar, care circumscriu întreg procesul devenirii spirituale a omului unor mecanisme fiziologice, care utilizează resursele şi mecanismele neurofiziologice. În felul acesta, de exemplu, ne-am putea gândi că, "ajutaţi" de progresele rapide ale medicinei actuale, ar fi posibil să întâlnim, într-un viitor nu prea îndepărtat, posibilitatea unor tratamente medicale cu efect de spiritualizare, prin stimularea efectivă a ariilor din cortex pe seama cărora este pusă inteligenţa spirituală, încât desăvârşirea vieţii ar putea fi accesibilă, operaţionalizată în cuprinsul unui tratament medical sau printr-o intervenţie chirurgicală pe cortex...

Totuşi datele experimentale de felul celor care oferă indicii cum că activitatea spirituală modifică funcţiile cerebrale nu trebuie abandonate. Din perspectivă teologică, ele pot fi invocate ca situaţii ce evidenţiază de fapt legătura strânsă între suflet şi trup, orientând către concluzii de felul celor filocalice, în care este subliniată importanţa reflecţiei, a cercetării de sine, a cugetării care supraveghează activitatea minţii şi a simţurilor. Textele filocalice arată că, de pe urma acestui efort, mintea se resimte, dobândind o putere mai mare în survolarea adâncimilor persoanei umane. De aceea studierea inteligenţei spirituale ar putea constitui un punct important pe agenda dialogului interdisciplinar dintre teologie şi ştiinţă, putând avea şi numeroase aplicaţii practice în domenii precum educaţia sau actul de cultură. Este evident deci că aspecte precum maniera în care egoismul şi celelalte patimi restrâng expresia liberă şi lucrările persoanei umane, a puterilor ei spirituale, sau modul cum practici spirituale precum asceza, pocăinţa sau rugăciunea afectează pozitiv sănătatea şi funcţiile cerebrale ar putea prezenta interes, un fel de a proba, pentru cei mai slabi în credinţă, rolul vieţii spirituale.

Totuşi trebuie păstrate şi câteva precauţiuni. Aceasta pentru că sunt multe aspecte ce necesită o asumare atentă, în interiorul unui interval foarte larg, mărginit pe de o parte de precizia cu care ne-au obişnuit medicina şi fiziologia şi, de partea cealaltă, de apofatismul persoanei umane, de incomprehensibilitatea psihologică a experienţei spirituale. În interiorul acestui interval se poate desfăşura munca migăloasă de valorificare a datelor experimentale cuprinse în aria acestui nou domeniu al psihologiei în lumina profundă a înţelesurilor antropologiei patristice. Mai mult chiar, în tot acest demers trebuie păstrată convingerea că datele de aici nu pot şi nici nu ar trebui să îşi propună să expliciteze, în mod ultim, tainica legătură dintre suflet şi trup sau starea în care se află omul în experienţa spirituală. Cu atât mai puţin abordarea psihologică, oricare ar fi ea, nu poate surprinde felul în care Dumnezeu Însuşi este prezent şi lucrează în om, prin Sfintele Taine, prin harul său necreat. Chestiunile acestea sunt esenţiale câtă vreme ele reprezintă, de fapt, miezul vieţii spirituale în Tradiţia Răsăriteană. Aceste situaţii plasează izvorul vieţii spirituale a creştinului ortodox într-un plan necreat, unde nici o cercetare ştiinţifică, indiferent de rezoluţia ei, nu poate ajunge. Încât ceea ce rămâne la îndemâna consideraţiilor ştiinţifice, a măsurătorilor şi evaluărilor precise nu sunt decât indiciile văzute, amprentele fiziologice şi neuronale, calitatea modificată a funcţiilor cognitive, urme situate în trupul văzut, şi care pot indica, indirect, o anumită activitate a sufletului, dar îndepărtată de orice posibilitate de cuantificare.

Note:

1 Ph. D. Richard N. Wolman, Thinking with Your Soul: Spiritual Intelligence and Why It Matters, Harmony Books, 2001.

2 Danah Zorah, Ian Marshall, Inteligenţă spirituală, traducere din limba engleză de M. Popescu, Ed. Vellant, Bucureşti, 2011, p. 17.

3 A. C. Edwards, "Response to the spiritual intelligence debate: Are some conceptual distinctions needed here?", în International Journal for the Psychology of Religion, nr. 13/2003, pp. 49-52.

4 Maryam Hosseini, Habibah Elias, Steven Eric Krauss, Siti Aishah, "A Review Study on Spiritual Intelligence, Adolescence and Spiritual Intelligence, Factors that May Contribute to Individual Differences in Spiritual Intelligence, and the Related Theories", în International Journal of Psychological Studies, vol. 2, nr. 2/2010.

5 Danah Zorah, Ian Marshall, op. cit., pp. 297 şi 323.

Rubrica "Lumina cunoştinţei. Religia, filosofia şi ştiinţele în dialog" este realizată cu sprijinul Fundaţiei "John Templeton" din SUA, în cadrul unui proiect desfăşurat de Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi şi Universitatea Bucureşti, în cooperare cu Patriarhia Română.