Biserică şi societate
O provocare străină principiilor şi valorilor Bisericii noastre

O provocare străină principiilor şi valorilor Bisericii noastre

Nicoleta Olaru, 31 Ianuarie 2013

Respectul faţă de natură, faţă de viaţă, faţă de aproapele nu ne oferă, deocamdată, reţete care s-ar putea pretinde drept principii universale de urmat pentru societate. Etica şi, în cazul de faţă, bioetica trebuie să fie gardianul omului-subiect faţă de omul-obiect, sclavul pieţei economice sau al ideologiei. Fiinţa umană, de oriunde ar fi ea, nu poate fi redusă la un obiect manipulabil după dorinţă, aşa cum propune ingineria genetică prin clonare. Mai jos, un interviu pe această temă cu părintele Gheorghe Popa, profesor de teologie morală, ascetică şi etică socială în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae“ din Iaşi.

Părinte prorector, care este a­titudinea Bisericii vizavi de clonare?

Înainte de a răspunde la a­ceas­tă întrebare, cred că trebuie să precizăm ce este clo­na­rea şi cum putem defini clona. Dic­ţionarele de bioetică defi­nesc clonarea ca un mijloc na­tu­­ral sau o metodă artificială prin care se pot multiplica celu­le sau organisme vii, plecând de la o celulă sau un individ u­nic. Din această perspectivă, clo­na sau mai precis clonele re­­prezintă un ansamblu de ce­lu­le sau indivizi care au o origi­ne comună şi ca atare o identi­ta­­te genetică cu celula sau indi­vi­­dul clonat. Din punct de ve­de­re tehnic, clonarea reprezintă as­tăzi o metodă arhicunoscută în cadrul ingineriei genetice şi se aplică cu succes în agro­no­mie sau zootehnie, pentru a ob­ţi­ne diverse plante sau animale cu calităţi genetice îm­bu­nă­tă­ţi­te. Evident că această tehnică es­te aplicată la un număr limitat de specii, însă cercetătorii în domeniu consideră că ob­ţi­ne­rea unor specii de plante şi ani­male clonate deschide noi per­spective pentru cercetarea fun­damentală şi aplicată, mai ales în domeniul biomedical.

„Nu avem dreptul de a manipula tehnologic şi determinist acest patrimoniu genetic“

Revenind la întrebarea dvs., în ceea ce priveşte clonarea u­ma­nă, Biserica nu are până în pre­zent un document oficial re­fe­­ritor la clonare. Există însă mul­te studii ale teologilor orto­docşi care tratează această pro­ble­mă cu totul nouă, care pro­voa­că reflecţia teologică de as­tăzi. Dacă în ceea ce priveşte clo­narea vegetală sau animală e­xistă o receptare pozitivă şi o re­flecţie teologică nuanţată, le­ga­tă de responsabilitatea mo­ra­lă a omului faţă de creaţia lui Dum­nezeu, în ceea ce priveşte clo­narea umană, indiferent că es­te reproductivă sau terapeu­ti­că, există un consens general de neacceptare. Din ce motive?

Evident că în faţa acestei pro­vocări, Biserica, prin sluji­to­­rii săi, este somată să re­ac­ţio­­­neze, însă reacţia Bisericii nu poate fi niciodată dictatoria­lă sau constrângătoare, dar nici relativistă şi indiferentă. În conformitate cu învăţătura sa de credinţă, reacţia actuală a Bisericii la orice provocare stră­ină principiilor şi valorilor sa­le trebuie să respecte liberta­tea, identitatea şi demnitatea fi­­e­cărei persoane sau comuni­tăţi umane, inclusiv a comuni­tă­ţii ştiinţifice.

Argumentele pe care le adu­ce Biserica pentru a răspunde a­cestor provocări sunt în pri­mul rând argumente teologice, în­­temeiate pe Revelaţia lui Dum­­nezeu în istoria şi existen­ţa umană. Întrucât societatea de astăzi este profund seculari­za­­tă şi fragmentată şi ca atare mulţi membri ai societăţii nu se mai identifică cu comunitatea e­clesială şi cu valorile sale, te­o­lo­gii Bisericii sunt obligaţi, pen­tru a fi credibili, să folo­seas­că şi al­te argumente auxi­li­a­­re, pre­lu­­ate din domeniul me­ta­fizicii, fi­losofiei morale, şti­­in­ţe­lor so­ci­a­­le sau chiar din do­me­niul şti­in­ţelor experimentale.

Ce aspect al învăţăturii noas­tre de credinţă este în­căl­cat prin clonare?

Prin clonarea umană se in­ter­­­vine în mod abuziv şi ires­pon­­sabil în patrimoniul genetic al unei persoane care, din punct de vedere teologic, este u­­nică şi ire­petabilă. Ca atare, nu doar în­văţătura Bisericii, ci şi logica bu­nului simţ ne spun că nu avem dreptul de a mani­pu­la teh­­nologic şi determinist acest pa­trimoniu genetic.

Cei care susţin clonarea au sco­­puri destul de nobile: eradi­ca­­­­rea anumitor suferinţe, co­rec­­ta­rea anomaliilor genetice, hră­­ni­rea întregii planete etc. În­­tru­cât tehnologiile clonării sunt de da­tă recentă, nu au fost anali­za­­te toate con­se­cinţ­e­le lor, de a­ce­­ea este nevoie de o a­bordare cri­tică şi rezervată a a­cestor teh­nologii care, aşa cum am a­fir­­mat, pot să intervi­nă în pa­tri­­moniul genetic al ori­­cărei fi­in­ţe vii, inclusiv al omu­lui.

Părinţii Bisericii nu condamnă sexualitatea umană, nici în condiţia ei de după căderea în păcat

Atitudinea Bisericii Roma­no-Catolice şi a Bisericilor pro­testante faţă de clonare es­te diferită de cea a Bi­se­ri­cii Ortodoxe?

Biserica Romano-Catolică şi Bi­­sericile protestante au spe­cia­­lişti remarcabili în domeniul bi­oeticii şi al ingineriei geneti­ce, care se ocupă de toate di­le­me­le etice ce apar în aceste do­me­nii. În ceea ce priveşte clo­na­rea, opiniile teologilor catolici şi pro­testanţi, cu mici diferenţe pri­vind clonarea terapeutică, sunt convergente cu cele ale te­o­­logilor ortodocşi.

Care este situaţia clonării în lume?

Clonarea umană reproducti­vă este interzisă atât în Ro­mâ­nia, cât şi în ţările civilizate. U­ne­le ţări ca Olanda sau Marea Bri­tanie sunt mai receptive la clo­narea terapeutică şi au legi­fe­rat deja în acest sens.

Poate fi într-adevăr om o fi­in­ţă clonată?

Din punct de vedere tehnolo­gic, omul poate sau va putea fi clo­nat. Din punct de vedere teo­lo­­gic şi uman, ar fi un act peri­cu­los şi iresponsabil.

Există păreri că procedeul clo­nării ar fi înfăptuirea u­nei scheme prezente în lite­ra­­tura ascetică. În şcoala lui O­rigen exista presupunerea că omul, până la cădere, era ca­pabil de o înmulţire în afa­ra sexualităţii, astfel elimi­nân­du-se plăcerea trupeas­că. Cum aţi comenta păre­ri­le de acest gen?

Există într-adevăr texte pa­tris­­tice care vorbesc de o în­mul­­ţi­re a oamenilor în afara se­xua­li­tăţii după căderea o­mu­lui în pă­cat, când plăcerea bi­o­logică şi dorinţa de su­pra­vie­ţuire în lu­mea aceasta s-au sub­stituit bu­curiei comuniunii cu Dum­nezeu şi în Dumnezeu, bu­curiei co­muniunii responsa­bi­le dintre Mi­re şi Mireasă. Tre­buie să pre­­cizăm că Pă­rin­ţii Bisericii nu condamnă se­xu­a­litatea u­ma­­nă nici în con­di­ţia ei de du­pă căderea în pă­cat, ci ne atrag a­tenţia că ea tre­buie să fie a­su­ma­tă respon­sa­­bil, în cadrul fa­mi­liei bine­cu­­­vântate de Dum­nezeu prin Tai­na Cununiei. Pă­rinţii Bise­ri­cii ne atrag, de a­se­me­nea, a­ten­ţia că libertatea cre­a­toare a o­mului nu se iden­ti­­fică cu li­ber­­tinismul orgolios şi agresiv al indivizilor izolaţi, iar dem­ni­­tatea fiecărei persoa­ne u­ma­ne nu se poate păstra şi a­păra de­cât în relaţia ei cu dem­ni­ta­tea divino-umană a Mân­tui­to­ru­lui Hristos, Fiul lui Dum­nezeu întrupat.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!