Biserică şi societate
O psihoterapie fără cuvinte

O psihoterapie fără cuvinte

Andreea Hefco, 26 Iunie 2013
Memoria este un proces activ şi în construcţie. Mintea umană foloseşte frecvent amintiri vechi pe care le ataşează informaţiilor noi. În tulburarea de stres posttraumatic, amintirile dureroase par a fi cumva neprocesate şi sunt reexperimentate fără a fi incluse în procesul de integrare a informaţiilor noi. 
 
Vorbim de o lipsă de adaptare la realitate, manifestată printr-o disociere între ceea ce ştim şi ceea ce simţim. De exemplu, dacă în trecut am fost agresaţi de o persoană care purta un tricou verde, se poate ca atunci când vedem o culoare similară să retrăim, aparent inexplicabil, panică în prezent. Dacă atunci când am aflat o veste tristă, de exemplu moartea cuiva apropiat, şi am simţit concomitent şi mirosul de tei înflorit în acea perioadă din an, se poate să dezvoltăm o alergie rebelă la tei, care ascunde în fapt o suferinţă nevindecată. 

Funcţionăm când cu o emisferă cerebrală, când cu alta

Denumirea de „EMDR“ provine din engleză şi înseamnă „desensibilizare şi reprocesare prin mişcări oculare“ (Eye Movement Desensitization and Reprocessing). EMDR este o terapie care a apărut în anii 1980 în Statele Unite ale Americii. A fost iniţial folosită în cazul traumelor veteranilor de război, dar foarte curând s-a dovedit a fi foarte eficientă în tratamentul tuturor simptomelor legate de stres şi traumă. În 2004 a fost recomandată de APA (American Psychiatric Association) şi este oficial aprobată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în cadrul terapiilor cognitiv-comportamentale. Această metodă i se datorează psihologului american Francine Shapiro. În timp ce se plimba în parc, ea a observat întâmplător, gândindu-se la o traumă proprie, că mişcarea bilaterală a ochilor în momentul în care ne amintim o experienţă dureroasă are ca efect diminuarea stresului, până la dispariţie. Ipoteza de la care porneşte Francine Shapiro este aceea că noi funcţionăm când cu o emisferă cerebrală, când cu alta.
 
Emisfera stângă este sediul gândirii analitice, tacticii, planificării, evaluării realităţii, spiritului critic, controlului voluntar, gândirii evenimentelor trecute şi viitoare. 
 
Emisfera dreaptă este sediul automatismelor, sugestibilităţii, sensibilităţii, intuiţiei, vizualizării. 
 
În stările de meditaţie şi relaxare se produce o comutare de la emisfera dominantă (de regulă stânga pentru dreptaci) la emisfera cealaltă. Se pare că traumele, stresul intens pe care l-am trăit creează blocaje şi disocieri importante între cele două emisfere cerebrale. 
 
Shapiro a propus o armonizare a emisferelor cerebrale prin asocierea mişcării ochilor cu sunete, adică prin inducerea unei stări modificate de conştiinţă.
 
De asemenea, s-a bănuit că mecanismul de acţiune are legătură şi cu faza REM (rapid eye movement) a somnului, fază legată de memorie, dar ipoteza nu e integral acceptată.
Metoda EMDR acţionează pe trei planuri la nivelul fiecărei emisfere: arheocortex (creierul primitiv) prin mişcări; paleocortex prin activarea emoţional-afectivă; neocortex: prin vizualizarea amintirilor, imaginilor şi înţelegerea semnificaţiilor dintre ele. În plus, deoarece fiecare traumă este însoţită de gânduri negative, se realizează o schimbare a acestor gânduri împreună cu inducerea unei stări de relaxare.
 
EMDR este indicată în traumele mari (agresiuni fizice, moartea unor persoane dragi, accidente, victime ale unor evenimente majore) sau în probleme relaţionale în care am fost umiliţi, jigniţi în mod repetat astfel încât ne-a scăzut încrederea în noi, când suferim pierderi, eşecuri, în atacuri de panică, coşmaruri, dependenţă de substanţe sau oricând trecutul ne afectează prezentul ori ne simţim „blocaţi“ într-o problemă.
 
E important de precizat că EMDR nu implică hipnoza. Hipnoza induce pacientului o stare a minţii relaxată şi focalizată, dar în EMDR creşte nivelul de procesare a informaţiilor din creier. Se poate face o similitudine cu un proiector cinematografic, care funcţionează mai lent în hipnoză şi mai rapid în EMDR. Nu este o psihoterapie prin cuvinte şi are o eficienţă dovedită, aparent una fără efecte adverse, chiar dacă mecanismul ei intim de acţiune nu este total cunoscut.

O plimbare pe jos, în aer liber

În cadrul acestei terapii, după ce problemele emoţionale ale pacientului au fost analizate şi s-a dezvoltat un plan de tratament, pacientul şi terapeutul se focalizează pe acele evenimente dureroase care aparent au dus la apariţia tulburărilor emoţionale. Pacientul este instruit să se focalizeze pe o imagine particulară sau pe un gând negativ în timp ce simultan îşi mişcă ochii dreapta-stânga, urmărind  degetele terapeutului, care sunt mişcate în câmpul vizual al pacientului timp de 20-30 de secunde sau chiar mai mult. Se pare că şi alte forme de stimulare bilaterală (bătăi pe mâini sau sunete alternative în urechea dreaptă şi în urechea stângă) produc aceleaşi efecte ca şi mişcările oculare. 
 
Pacientului i se spune să îşi păstreze mintea goală şi să fie atent la orice gând, imagine sau amintire care apare. Apoi subiectul este rugat să se focalizeze pe o convingere pozitivă identificată la începutul sesiunii de tratament şi mai departe pe evenimentul emoţional perturbator. După mai multe seturi de mişcări oculare, pacienţii descriu în general o creştere importantă a încrederii în convingerea pozitivă, dar mai ales eliminarea tulburării emoţionale.
 
După o zi grea, sau un eveniment neplăcut, care simţiţi că vă apasă, e recomandabil să faceţi o plimbare pe jos, în aer liber, astfel încât să aveţi o ritmicitate a paşilor. Atenţia pe paşi, nu pe gânduri. Călcatul când pe o talpă, când pe alta seamănă cu un fel de stimulare tactilă alternativă stânga-dreapta, asemănător stimulării din terapia EMDR. Efectul este detensionarea atât fizică, cât şi psihică, dar şi un fel de metabolizare a evenimentului neplăcut.
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!