Editorial
O unică familie în cer și pe pământ

O unică familie în cer și pe pământ

Pe fondul dezbaterii recente din societatea românească asupra definirii constituționale a întemeierii familiei pe „căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie” și nu „între soți”, ca în formularea ambiguă actuală, sărbătoarea Cincizecimii este cu atât mai inspiratoare. Privind apartenența la valorile Ortodoxiei a majorității celor care susțin demersul civic de modificare a primului alineat al articolului despre Familie din Constituția României, dezbaterea este sensibilă la mărturia de credință și viață a Bisericii lui Hristos.

Cincizecimea face din întâlnirea și din comuniunea oamenilor cu Tatăl, cu Fiul și cu Duhul Sfânt începutul binecuvântat al unei experiențe complexe a familialului. Biserica se naște și trăiește ca o familie care reflectă „taina și structura supremei iubiri”, după cum părintele Dumitru Stăniloae numește Treimea. De aici provine similitudinea patristică dintre Biserică, înțeleasă ca „familia mare”, și familie, văzută ca „Biserica mică”. Mai concret, familia fiecărei comunități parohiale este rezultatul comuniunii familiilor care o alcătuiesc. Este același tip de experiență, realizat simultan în Biserică și în familie prin raportarea vie la principiul comuniunii desăvârșite dintre cele trei Persoane dumnezeiești.

Acest tip de experiență explică preferința triadologiei răsăritene pentru analogia familiei (semnalată la noi de părinții Dumitru Popescu și Doru Costache). Sfântul Ioan Damaschin sesizează că, în timp ce Adam este nenăscut, fiind plăsmuit de Dumnezeu, iar Set este născut, fiind fiul lui Adam, Eva purcede [este scoasă] din coasta lui Adam, nefiind născută (cf. Dogmatica I, 8). Deoarece sunt oameni, membrii familiei arhetipale din cartea Facerii se deosebesc prin modul existenței, nu prin fire. Ulterior, teologia ­neopatristică a arătat că distincția genurilor masculin și feminin, fiecare actualizând și manifestând diferit posibilitățile firii create, corespunde configurării specifice a unicei firi divine de către Tatăl, Fiul și Duhul. Nu este întâmplătoare nici folosirea denumirilor membrilor familiei în alegerea numelor persoanelor divine, care indică alteritatea absolută a acestora și caracteristicile fiecăreia. Paternitatea, filiația și maternitatea divină sunt esențiale realizării legământului de dragoste dintre Dumnezeu și om, dintre Hristos și Biserică, dintre bărbat și femeie (legământ nupțial consfințit deopotrivă la Cincizecimea iudaică și la cea creștină). Decisivă este comunicarea însușirilor între dumnezeire și umanitate în Iisus Hristos și, prin Biserică, între masculin și feminin, în taina sfințirii unirii conjugale dintre un bărbat și o femeie.

În prezent, hiperinstituționalizarea relațiilor umane are ca efect juridic redefinirea familiei, care îi deturnează pe mulți dintre cei botezați în numele Preasfintei Treimi de la viața unicei familii din cer și de pe pământ. O demonstrează procentajul semnificativ al românilor care cred în Dumnezeu, dar nu merg la Biserică, și care cred în instituția familiei, dar evită căsătoria, aleg facil divorțul sau sunt impasibili la oficializarea înțelegerilor matrimoniale LGBT. Măcar pentru aceștia Biserica este obligată să se afirme (prioritar) familial, depășind ispitele hiperinstituționalizării în spiritul paternității, al maternității și al filiației duhovnicești.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!