Interviu
O viață dedicată inimii

O viață dedicată inimii

Medicina nu e doar o profesie între altele. Fiindcă ea reprezintă arta vindecării, care teoretic nu are nici o limită. Cine îmbrățișează această chemare știe că trebuie să i te dedici total pentru a fi un medic bun. Conf. dr. Corneliu Zeana este un nume în lumea cardiologiei românești contemporane. Pentru a ajunge la această performanță a jertfit mult. Despre viața, preocupările și visurile acestui om care a știut să împace studiul cu viața de familie și dragostea pentru scris, în interviul de mai jos.

Domnule conferențiar, de ce ați ales să studiați medicina? La vârsta de 18 ani poate fi clară o asemenea opțiune?

Să începem prin a spune câteva cuvinte despre vocația în medicină, mai puțin importantă acum, în epoca tehnicizării excesive a practicii medicale. Suntem o familie de medici la a treia generație, modelul fiind reprezentat de tatăl meu, Dumitru Zeana, născut în Macedonia, rămas orfan de ambii părinți la o vârstă fragedă, urmărit de ultimele cuvinte ale mamei sale care, pe patul de moarte, i-a pus mâna pe creștet și i-a prezis că va fi medic (iatru în limba aromână), pentru ca în clipa următoare să-și dea duhul. Dumitru a avut o viață grea, întreținându-se din muncă încă din copilărie (argat, mus pe vapor, spălător de vase în restaurante), dar a ajuns unul dintre marii chirurgi ai acestei țări, menționat în tratate. În amintirea copilăriei sale de orfan a întreținut în școală patru copii lipsiți de mijloace materiale. Aceștia s-au realizat. Îngrijea fără plată oameni sărmani, la Râmnicu Vâlcea, dar și ocnașii din salina Ocnele Mari, viețași care fuseseră tâlhari și criminali, preda igiena la Școala de Arte și Meserii din Râmnicu Vâlcea, se ocupa de muncitorii de acolo. Pe frontul de răsărit a fost chirurg de spital de primă linie, luptând pentru Basarabia, pământ românesc. A dispărut în condiții neclare în închisoarea Aiud, în 1961, fiind condamnat pentru că făcea comentarii dușmănoase la adresa regimului. În anii lungi de detenție, nimeni din familie nu l-a văzut măcar o dată, nu s-a știut unde se află închis. Închisorile comuniste din anii ‘50-’60 erau pline de intelectuali, țărani care se opuseseră colectivizării forțate, mulți preoți, călugări, studenți și chiar elevi. Prin duritatea penitenciară împinsă până la extrem, închisorile, cum spunea Petre Țuțea, au umplut cerul de sfinți. Eu am urmat medicina dintr-o pasiune lăuntrică irepresibilă, cu chipul tatei în suflet. Primele două fiice ale mele au primit numele de Cosmina și Damiana, evocatoare pentru sfinții fără de arginți. Au urmat și ele calea medicinei. Cosmina s-a dedicat bolilor infec­țioase, între care SIDA, sau unele encefalite fără leac, unele cazuri disperate, în care trebuie să fii nu doar medic, ci și un bun psiholog cu credință în Dumnezeu. Damiana a făcut studii aprofundate de oftalmologie la Aachen, unde se află unul dintre cele mai performante centre de oftalmologie din lume. Ochiul este un organ extrem de delicat, iar aici responsabilitatea medicului este enormă. Vorbim de lumina ochilor, dar și cei care au pierdut-o fizic pot dobândi un fel de vedere spirituală. În familia Zeana, aromâni migrați din Macedonia (astăzi în Grecia), au mai fost doi medici, Ionel și Ecaterina. Ambii s-au dedicat îngrijirii bolnavilor de tuberculoză, boală care făcea ravagii înainte de război, dar și în anii de după ocuparea țării de armata sovietică, vremuri de foamete și sărăcie, terenul prielnic răspândirii acestei boli infecțioa­se. Ionel și Ecaterina nu au primit niciodată nimic de la bolnavii pe care îi îngrijeau, mulți dintre aceștia îi pomenesc și astăzi. Ei au făcut într-adevăr apostolat din medicină.

Ați ales cardiologia ca specialitate. De ce? Este fascinantă, utilă, specială? Vă rog, descrieți puțin inima.
Cardiologia este o specialitate ca toate celelalte, doar că acest organ, inima, atunci când încetează să mai bată... Inima pompează sânge în tot organismul, aduce oxigen și substanțe nutritive tuturor celulelor, tot sângele preia deșeurile metabolice și le transportă spre rinichi, iar bioxidul de carbon spre plămâni, de unde este expirat în aerul înconjurător, de unde a fost preluat oxigenul.
Inima este organul iubirii și al bucuriei. Ar putea explica aceasta faptul că inima nu face cancer? Cum reacționează inima la frumos și la urât? Ce se întâmplă cu inima în momentele de ură, invidie, gelozie, neiertare, critică? Dar în momentele de voie bună, prietenie, întrajutorare, respect, recunoștință?
Numeroase fibre nervoase conec­tează inima de sistemul nervos mai mult decât orice alt organ. De aceea, inima rezonează prompt la stările sufletești, la emoții, la bucurie, la tristețe. Ceea ce este frumos bucură și inima omului, iar bucuria aduce sănătate inimii. Invers, inima se poate îmbolnăvi din cauza urii, patimii, invidiei, dușmăniei pe care alții ne-o arată sau noi nu putem să le controlăm în raporturile cu ceilalți. La acestea se adaugă toate celelalte stări pe care învățătura Bisericii ne îndeamnă să le evităm. Aceste stări negative ne afectează nu doar sufletește, ci și prin generarea de boală: hipertensiunea arterială, diabetul zaharat (care are o componentă cardiacă importantă), infarctul de miocard, aritmiile cardiace. În schimb, voia bună, respectul reciproc, întrajutorarea, recunoștința mențin inima tânără și ferită de îmbolnăvire.

Ce rol au muzica, literatura, pictura în sănătatea inimii?
În acest sens acționează benefic și literatura, muzica, arta în general, frumosul. Toate acestea pot fi folosite ca metode de terapie și, în orice caz, de prevenție.

Cât rău pot face inimii lăcomia, dependența de putere sau de viciile socie­tății contemporane?
Dependența de putere, de droguri, alcool, tutun, setea excesivă de bani cât mai mulți, deasupra trebuințelor, adică necumpătarea, toate acestea se opun medi­tației asupra rostului omului pe pământ, asupra frumuseții naturii, a lucrului minunat care este familia în care cresc copiii. Cei robiți de cele rele mai sus înșirate se îmbolnăvesc mai de timpuriu și fac cu mai multă ușurință boli de inimă. Cu toată bogăția lor, nu trăiesc mai mult, dimpotrivă.
Unde și cum putem învăța să gestionăm emoțiile co­pleșitoare, eșecul, furia, jignirile care pot îmbolnăvi inima?
Sfânta Liturghie induce în organism o stare de pace, de liniște și împăcare, iar acestea se răsfrâng benefic asupra sănătății. Putem vorbi despre o acțiune terapeutică în cazul îmbolnăvirilor, îndeosebi al celor cardiovasculare. Participarea la slujbă, în biserică, ne ajută să stăpânim emoțiile negative, să facem față marilor încercări și lovituri ale sorții. Ca și lectura unor cărți de bună calitate, inclusiv literatura patristică.

Ce înseamnă pentru dumneavoastră munca cu stu­denții, cu rezidenții?
Medicina nu se poate învăța doar din cărți sau la fără frec­vență. Este nevoie de o anumită relație între maestru și discipol, perpetuată încă din Antichitate. În timpurile moderne, această relație este neglijată, latura empatică a medicinei este eludată, cursurile au un caracter pur tehnic. Marele Nicolae Paulescu, descoperitorul insulinei, spunea că trebuie să ne apropiem de bolnav ca și cum Dumnezeu ar fi de față. Modul în care stăm de vorbă cu cel bolnav, felul în care acesta este ascultat și examinat, aduce adesea mai multă ușurare decât actul medical propriu-zis. Același rol îl au însă și cei din jur, familia, prietenii. Să ne amintim de Iov cel mult încercat de Dumnezeu, în jurul căruia s-au adunat prietenii săi apro­piați după ce pierduse totul: copii, avere, sănătate. Înainte de cursul din amfiteatru, obișnuiam să rostesc o poezie sau să citesc un mic text filosofic, legat de tematica respectivă, sau ca introducere în atmosfera în care discuției medicale i se adăuga o discretă notă sacerdotală sau filosofică. Din păcate, a fost o perioadă prea scurtă, întreruptă, nu din vina mea.

Cum tratați aspectele profilactice în dialogul cu ei?
Aspectele profilactice sunt esențiale. Profilaxiei i se datorează cele mai mari succese ale medicinei contemporane, scăderea cu peste 50% a incidenței și deceselor prin infarct miocardic în toată lumea vestică, România făcând, din păcate, excepție: la noi, infarctul miocardic face tot mai multe victime. Profilaxia este tratată cu superficialitate în școlile noastre de medicină. Nu avem nici cercetare preventivă, toți cercetătorii noștri sunt masați în marile clinici, dar aceasta este o mare greșeală.

De ce ați simțit nevoia să vă implicați în societate prin scris?
Medicul are obligația să se implice social, cu atât mai mult cu cât societatea noastră este bolnavă. Sunt vicepreședintele Societății Medicilor Scriitori și Publiciști Români (SMSPR), iar în acest cadru încercăm să realizăm o literatură benefică sănă­tății și chiar tămăduitoare, o literatură specială. În Grecia antică existau chiar și teatru terapeutic, și muzică. Atunci când zâmbim sau râdem, când suntem veseli, inima se bucură în egală măsură. Râsul aduce sănătate.

Vă rog vorbiți-ne despre rolul rugăciunii în vindecarea inimii și profilaxia îmbolnăvirii.
Rugăciunea este un adevărat leac pentru inimă, care este organul iubirii, sălașul simțămin­telor delicate, așa cum cred îndeosebi poeții. Ceea ce este sigur este faptul că tămăduirea prin rugăciune este o certitudine verificată de medicină, iar inima este un excelent rezonator pentru rugăciune, situație în care ritmul inimii devine mai rar, tensiunea arterială scade, aritmiile dispar, circulația coronariană se ameliorează. Efectele binefăcătoare sunt însă evidente și pe termen îndelungat.

Medicina, între profesie și apostolat

Doctorul Corneliu Zeana s-a născut la 12 aprilie 1939, în oraşul Râmnicu Vâlcea. Din cauză că tatăl său, erou de război, chirurg pe front, a fost deţinut politic, la 14 ani a fost exmatriculat din şcoală. S-a angajat la CFR, a făcut liceul la seral, apoi Facultatea de Medicină din Cluj. A fost primul medic din comuna Muereasca, judeţul Vâlcea, circumscripţie neelectrificată, fără mijloace de transport, unde a pus bazele unui dispensar, ale unei săli de naşteri şi ale unui punct farmaceutic. În anul 1967 şi-a început cariera universitară la Facultatea de Medicină „Carol Davila”, profesând la Spitalul de Urgenţă din Bucureşti. Până la Revoluţia din 1989, la care a participat activ, din cauză că a refuzat să se înscrie în PCR, nu a mai fost promovat. Apoi, prin concurs, a devenit conferenţiar universitar, cercetând şi elaborând 10 tratate şi peste 300 de lucrări ştiinţifice.
Pe lângă lucrările de specialitate, Corneliu Zeana scrie literatură. Este vicepreşedintele Societăţii Medicilor Scriitori din România şi membru al Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici.
În 1990 a fondat „Asociaţia Română pentru Europa”, este preşedintele „Asociaţiei Europene a Cadrelor Didactice” şi directorul fondator al publicaţiei „Cugetarea Europeană”.

Ieșire din timp

„În puține locuri lectura cărților bune se face atât de adânc, de miezos, ca în nopțile petrecute la mănăstire, ferite de mireni zgomotoși. Din când în când întrerupeam lec­tura și prindeam ceva din slujbele de seară sau de noap­te. Cântările călugărilor, cu inflexiuni distilate de veacuri, reverberau sub bolțile întune­cate, slaba pâlpâire a câtorva lumânări abia te ajuta să ghicești fețele și uneori mâinile monahilor îmbrăcați în negru. Slujba de noapte era ca o ieșire din timp, căci într-adevăr oamenii aceia ieșiseră din timpul nostru.” (Corneliu Zeana, volumul Alternanțe)

(Acest interviu a fost realizat cu sprijinul AMFOR – Asociația Medicilor și Farmaciștilor Ortodocși Români)


Galerie foto:
 

 

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!