Reportaj
O zi de suflet cu părintele Rafail

O zi de suflet cu părintele Rafail

Monica Dumitrescu, 03 Noiembrie 2010

Cu mic, cu mare, duminica trecută, românii din Londra şi localităţile învecinate au poposit la Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" de la Essex. Au venit pentru încă o întâlnire cu Sfântul Siluan Athonitul şi cu părintele Sofronie ce se odihneşte la Essex, dar şi pentru a primi un cuvânt de la părintele Rafail Noica.

Zvonul că părintele Rafail s-a întors "acasă" pentru o scurtă vreme a tot circulat prin Londra timp de o săptămână. De Sfântul Dimitrie, după Sfânta Liturghie, românii îşi urau cu exaltare: "Ne vedem duminică la Essex!" Aşa a şi fost. Comunitatea s-a întregit la mănăstire şi nu mică le-a fost bucuria atunci când l-au găsit acolo pe părintele Rafail în sfântul altar, slujind Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie. Să tot fi fost 100 de suflete de români care s-au alăturat în rugăciune britanicilor şi grecilor. Cei din urmă, atraşi de părintele Sofronie Saharov, sunt nelipsiţi de la slujbele săvârşite în acest lăcaş. După rânduiala mănăstirii, Sfintei Liturghii i-a urmat agapa şi, ca în zilele de hram, trapeza s-a dovedit a fi neîncăpătoare. Cu multă dragoste, maicile au prelungit masa în lăcaşul în care de obicei se serveşte renumitul ceai de seară. Şi astfel, testamentul părintelui Sofronie s-a mai împlinit încă o dată, nimeni rămânând în afară.

Acasă la părintele Sofronie

A forfotit mănăstirea, acest sfânt lăcaş de pe tărâmul britanic în care fiul duhovnicesc al Sfântului Siluan, părintele Sofronie, şi-a purtat cândva paşii. S-au rugat românii la mormântul acestui părinte - un Cleopa sau un Paisie al Angliei. Şi-au îndoit genunchii la Paraclisul Maicii Domnului săvârşit în bisericuţa de la Essex. Spre final, undeva, într-un colţ apăruse smerit, ca de nicăieri, părintele Rafail. Şezând pe un scăunel, cu un zâmbet ce nu i-a dispărut nicicând de pe buze, părintele a început a împărţi câte un cuvânt sau o binecuvântare. La ora patru, ca printr-un semn, biserica s-a umplut: credincioşi din 13 naţiuni, după varietatea celor ce veţuiesc la Essex, monahi şi mireni, erau cu toţii acolo pentru a asculta cuvântul părintelui Rafail. Cu voce blândă şi ochii scânteind, vorbele au început a curge asemeni boabelor unei metanii. Din loc în loc, câte un mohan a tradus din greacă, în engleză sau română. "Mă aflu iar aici, lângă voi, fraţi şi surori, şi regăsindu-vă observ că unii cresc, alţii îmbătrânesc. Însă, ceea ce trebuie să înţelegem cu toţii este că vom pleca şi că moartea este singurul lucru important în viaţa noastră. Suntem puţin credincioşi şi de aceea vedem moartea ca pe o moarte", şi-a început părintele Rafail cuvântul.

Între iadul Sfântului Siluan şi iadul vieţii noastre

A vorbit părintele despre iubire, pe care a definit-o ca "recapitulare a tuturor virtuţilor", şi a adâncit conceptul de a înţelege Biserica în care trăim ca pe un pântece al mamei. Din cele ce am notat în engleză vom spicui câte puţin, urmând ca atunci când vom avea textul integral tradus din limba greacă, să îl publicăm. De fiecare dată, în cuvântul său, părintele Rafail s-a întors la cele pe care le-a învăţat de la părintele său duhovnicesc, făcând mereu referiri la moştenirea lăsată de Sfântul Siluan: "Părintele Sofronie ne-a zis de multe ori să nu ne imaginăm în iad asemeni Sfântului Siluan, căci acela nu este nivelul nostru duhovnicesc. Cei care au făcut astfel s-au îmbolnăvit, căci aceea este calea perfecţiunii. Desigur, în fiecare stagiu al vieţii noastre trebuie să ne amintim să nu disperăm. Trăim şi noi un iad, însă acesta este la nivelul vieţii noastre. Trebuie să ştim că Hristos e aproape de noi în acele momente, căci prin Cruce a venit în vieţile noastre în care trăim iadul. Iar atunci când ne simţim pierduţi, Hristos e mai aproape de noi şi trebuie să-L găsim. Am observat în viaţa mea că atunci când suntem în păcat, Hristos e mai aproape de noi. De aceea, atunci când recunoaştem starea de cădere în păcat, deşi ne simţim pierduţi, nu trebuie să disperăm, căci Domnul e aproape de noi". Părintele a explicat că atunci când realizăm adevărata noastră stare de întuneric trebuie să gândim că Adevărul are un nume, şi acela e Hristos. Noi nu suntem în acele momente aproape de El din cauza căderii noastre, însă Domnul e aproape de noi.

Calea devenirii, de la individ la persoană

"Fără iubire suntem doar indivizi, însă dacă iubim, devenim persoane, adică indivizi care vom trăi etern. Pentru a ajunge la această stare trebuie să câştigăm iubirea divină, starea ipostatică ce nu cunoaşte moarte. De aceea iubirea susţine toate virtuţile şi le cuprinde pe toate. Celelalte virtuţi, smerenia, credinţa, ne conduc la dragoste şi nu mai murim. Părintele Sofronie zicea că omul care iubeşte nu moare", a mai spus părintele Rafail.

După ce s-a scurs o oră, părintele Rafail a rămas în biserică. Vreme de încă o oră, de data aceasta a vorbit celor adunaţi în jurul său nu în cuvânt, ci în rugăciune, împărţind binecuvântări şi câte o vorbă de alinare după caz. Totul, până la ultimul suflet. Cu multă răbdare, deşi puţin la trup, cu rasa scurtă, cu bocancii călugăreşti descoperindu-se spre ochii noştri curioşi, cu barba sură, aflat în faţa icoanei Sfântului Siluan, părintele a răspuns cu dragoste setei noastre.

Părintele Rafail, "nepotul" Sfântului Siluan

Părintele Rafail Noica, fiul renumitului filosof Constantin Noica, s-a născut în anul 1942. La vârsta de 13 ani a părăsit România împreună cu sora şi mama sa, de origine britanică. Deşi botezat ortodox, în Anglia, tânărul Răzvan Noica şi-a început căutarea spirituală, trecând prin diferite stadii ale protestantismului. Aşa cum mărturiseşte în cartea "Celălalt Noica", pronia dumnezeiască l-a întors la ortodoxie. L-a cunoscut apoi pe părintele Sofronie, întemeietorul Mănăstirii "Sfântul Ioan Botezătorul" din Maldon, Essex. În anul 1965 a fost tuns în monahism şi a primit numele Rafail. Părintele a văzut acest pas al vieţii sale ca "răspunsul la întrebările ce mi le puneam din copilărie". Din anul 1993 vieţuieşte în România, într-o sihăstrie din Munţii Apuseni. Deşi în anii trecuţi părintele Rafail obişnuia să conferenţieze ori de câte ori era invitat, de ceva vreme s-a retras. În seara petrecută acum la Essex, i-a rugat pe români: "Nu ştiu care este calea mea, de a vorbi sau a trăi în retragere. Însă dacă Domnul voieşte să rămân pe cea din urmă, să nu vă întristaţi, căci poate e mai spre folos, chiar şi pentru voi. Să vă rugaţi pentru mine şi vă voi purta şi eu în rugăciune". Pentru că părintele nu ne-a îngăduit să îl fotografiem, am ales să îi respectăm dorinţa şi să vă bucurăm ochii doar cu câteva imagini din mănăstirea sa de metanie.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!