Oameni care „cârpesc“ istoria

Florentin Florescu, 07 Noiembrie 2007

▲ Orice meserie făcută cu pasiune dă randament ▲ Şi un strungar, când pune suflet în munca sa, reuşeşte performanţe deosebite ▲ Câteodată, însă, pasiunea e pusă înaintea meseriei, iar lucrul acesta stă la graniţă cu arta ▲ Alexandru Sandu este unul dintre puţinii restauratori de obiecte vechi din Botoşani ▲

Aproape de-o viaţă, Alexandru Sandu a fost atras de arta şi cultura tradiţională. Ar fi vrut să arate ca la începuturile lor. Fiece obiect făcut de mâna omului se erodează în timp, ori el vrea să prelungească „viaţa“ lui, ca un doctor ce nu dă voie pacientului să moară. Tablouri, icoane, catapetesme care cad pradă mâncătorilor de lemn sunt luate de maestrul în arta restaurării obiectelor de cult resuscitate şi redate admiratorilor.

În Botoşani, Alexandru Sandu este singurul specialist în arta restaurării.

L-am descoperit tocmai când lucra la catapeteasma capelei de familie Calimachi din Stânceşti. O lucrare de-a dreptul monumentală. Cum nu avea loc de desfăşurare, a fost găzduit de prietenul şi ucenicul său, Radu Oniciuc, ambii foşti angajaţi ai Muzeului Judeţean Botoşani.

Vila lui Radu Oniciuc de pe Strada Barbu Lăzăreanu nr. 9 s-a transformat, de câteva săptămâni, într-un adevărat şantier de restaurare. În toate camerele sunt înşirate piese din catapeteasmă. „Vedeţi icoana aia? Este Sfântul Ioan. Dacă aţi şti cât alcool a înghiţit“, spune cu umorul care îl caracterizează, Alexandru Sandu.

Icoana a fost ştearsă cu alcool din belşug pentru a-i fi redată imaginea originală. „Ebenistica este ca operaţia în medicină. Se elimină tot ce nu mai poate fi recuperat şi se înlocuieşte. Catapeteasma aceasta era vopsită în verde, dar eu am descoperit în substrat un albastru ultramarin. Intervenţiile ulterioare au fost făcute de nişte amatori“, explică Alexandru Sandu din tehnicile meseriei sale.

În vreme ce discută cu interlocutorii, mâinile-i aleargă dibace pe obiectele muncii sale. Într-o coajă de tei a bătut cu ciocanul până a transformat-o în pensulă. „Este cea mai bună pensulă pentru restaurări. Eu numai cu din astea lucrez“.

Catapeteasma capelei de familie Calimachi valorează în jur de o sută de mii de euro. Este o estimare făcută de Alexandru Sandu care, pe lângă arta restaurării, a mai studiat şi expertiza obiectelor de artă. Lucrarea i-a fost încredinţată de doamna Calimachi, moştenitoarea familiei boiereşti de odinioară care a investit o sumă imensă în reconstrucţia capelei de familie. „N-am cunoscut-o personal, dar este o femeie de cuvânt şi ne-a trimis banii de fiecare dată prin cont. Va veni probabil la redeschiderea capelei, când toate lucrările de restaurare vor fi gata“, mai spune Alexandru Sandu.

Cutia muzicală se caută la dinţi

Până nu demult erau doi specialişti în restaurare la Botoşani. Cot la cot cu Alexandru Sandu trudea Fănică Aruxandei din Vorona, singurul din Moldova ce se pricepea la restaurările obiectelor din metal şi care, între timp, a trecut în lumea celor drepţi.

Între Alexandru Sandu şi Fănică Aruxandei nu era doar o relaţie de colaborare, ci şi una de prietenie. Cum prindea câte unul o operă de restaurat, imediat se consulta cu celălalt în privinţa tehnicii de lucru. Ebenistica nu înseamnă să repari un material distrus aşa cum ţi-ai repara chiuveta de la baie. Trebuie să respecţi opera, aşa cum te-ai respecta pe tine.

„Eram într-o seară cu Fănică Aruxandei şi lucram la o cutie muzicală. Am cumpărat-o din Obor pe un preţ de nimic. Nu ştiam cum s-o facem să funcţioneze. Avea un dinte rupt la mecanism. Nu-i dădeam de capăt. Am stat până la patru dimineaţa, după care Fănică s-a dus la culcare. Pe la ora şase l-am sunat şi i-am spus că am rezolvat problema“, povesteşte Alexandru Sandu una dintre aventurile sale în domeniu. Ce a făcut de fapt? A şlefuit toţi dinţii mecanismului după forma şi dimensiunea dintelui rupt. Au sărbătorit atunci, fiindcă nu ştiu cui i-ar mai fi trecut prin minte aşa ceva.

Pasiune, pasiune, dar arta-i pe bani

De-a lungul activităţii sale, Alexandru Sandu a restaurat sute de obiecte. Săptămânal trece prin Obor şi achiziţionează la preţuri de chilipir mobilier, fiare de călcat, telefoane de epocă şi orice crede el că poate fi valorificat în scopul de a reda istoriei ce i se cuvine.

A început munca de restaurare a obiectelor de artă de jos. A făcut o şcoală profesională, apoi liceul la seral, după care a urmat două facultăţi: Facultatea de Arte Plastice şi Facultatea de Muzeologie. Nu s-a lăsat învins, urmând şi câteva cursuri post universitare de expertizare a operelor de artă şi de restaurare şi conservare a ansamblurilor monumentale şi siturilor istorice.

Te întrebi poate când a mai avut timp să şi muncească? Dar a avut. A adunat în cartea sa de muncă peste 30 de locuri. De la tâmplar la Penitenciar până la funcţia de director al Muzeului Judeţean. Pe toate le-a practicat cu aceeaşi pasiune ca şi ebenistica.

Care-i satisfacţia lui Alexandru Sandu pentru tot ce face? Ne răspunde el foarte simplu: „Banii. Eu foarte rar restaurez pe gratis“.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!