„Oamenii de afaceri ar trebui să dezvolte programe sociale împreună cu Biserica“

Cosmin Olinici, 10 Septembrie 2007

▲ Prosper om de afaceri, Prinţul Dimitrie Sturdza a ales să desfăşoare

activitatea filantropică prin Biserică ▲ Despre dificultăţile, dar şi bucuriile

implicării în activităţi umanitare în România aflăm într-un interviu cu Prinţul Dimitrie Sturdza, realizat săptămâna trecută, la reşedinţa sa din Bucureşti ▲

Alteţa Voastră, sunteţi cunoscut ca un prosper om de afaceri care desfăşoară şi multe activităţi filantropice, în ce constau acestea?

Imediat după Revoluţie am adus multe ajutoare în ţară, însă cele de la început nu au ajuns acolo unde trebuia. La un moment dat am avut norocul să-l întâlnesc şi pe patriarh şi pe Mitropolitul nostru, Înalt Prea Sfinţitul Daniel, care într-o zi m-a rugat, împreună cu fratele meu, să facem trei brutării, la Iaşi, Botoşani şi Hârlău. Am fost de acord, dar i-am spus că 10% din produsul brutăriilor trebuie dat la săraci. Am construit brutăriile, însă, după jumătate de an, am văzut că Înalt Prea Sfinţitul Daniel dădea 90% la săraci. Şi atunci mi-am dat seama că făcusem o greşeală înainte când aduceam ajutoare care dispăreau, unele regăsindu-le la vânzare prin magazine. Şi atunci am început să desfăşor activitatea filantropică prin Biserică, prin Mitropolitul nostru Daniel şi prin Prea Fericitul Părinte Teoctist. În felul acesta, toate ajutoarele au ajuns la destinaţie. Mitropolitul Daniel este foarte bogat, dar nu în bani, ci este foarte spiritual, precum este şi foarte social, social însă nu socialist. Am făcut nişte case de bătrâni, ca de exemplu cea de la Văratec, apoi un dispensar, însă totul prin dumnealui. Acolo unde îmi spunea că pot să merg şi să ajut, am mers şi am ajutat. Totul prin dânsul şi prin Prea Fericitul Patriarh Teoctist.

Rolul laicului în viaţa Bisericii

Se ştie că sunteţi un apropiat al Bisericii. Care este relaţia dintre statutul de om de afaceri şi cel de om al Bisericii. Ce sfaturi aţi da unui om de afaceri care vrea să se simtă şi fiu al Bisericii?

Trebuie să vă spun că nu sunt bigot deloc. Naţia română a supravieţuit din două cauze. Una, că s-a ţinut în jurul armatei, în sensul că a susţinut-o întotdeauna, şi a doua, Biserica. Şi eu sunt la fel. Respect poruncile Bisericii cu care sunt foarte de acord. Nu văd nici o problemă în a fi şi om de afaceri şi aproape de Biserică. Sunt aproape de Mitropolitul nostru precum eram foarte aproape de PF Părinte Teoctist. Prea Fericitul ne-a rugat să refacem o şcoală de teologie la Brăneşti pe care am refăcut-o cu domnul Viorel Roman, alt prieten, care este şi el foarte apropiat Bisericii. Tot acolo am refăcut şi un etaj de la Mănăstirea Pasărea.

Care ar fi, mai exact, rolul laicului în viaţa Bisericii, care ar fi limitele implicării lui?

Laicii nu trebuie să se amestece în afacerile interne ale Bisericii. Nici politicienii, nici oamenii de afaceri. Apoi fiecare trebuie să fie cu un gând curat, ca acela pe care îl ai când te duci duminica la slujbă. Oamenii de afaceri ar trebui să dezvolte programe sociale împreună cu Biserica. În fiecare ţară, chiar în Elveţia, care este ţara minune după părerea mea, sunt 10% oameni săraci care nu au posibilitatea de a prospera. Aceştia trebuie ajutaţi şi integraţi în societate.

România, cu bune şi rele

Ştiu că aveţi foarte mulţi angajaţi, aproape 10.000. Ce preţuiţi mai mult la un angajat?

Să spunem altfel: la mine nu sunt angajaţi, sunt parteneri de afaceri. Asta e o mare diferenţă. Când ai angajaţi, atunci eşti patron. Însă eu propun o afacere, pe care dacă o acceptă o facem împreună. Şi, dacă se consideră întreprinzător, atunci foarte bine, să vină şi să lucrăm împreună.

Sunteţi român şi chiar dintr-o familie care a dat un domnitor Moldovei. Care sunt raporturile actuale ale Alteţei Voastre cu România şi ce vă place şi ce nu vă place astăzi în România?

Îmi place enorm de mult clasa silenţioasă, cum spun francezii, cei care nu s-au băgat în faţă. Este o clasă solidă de români care trăiesc viaţa aşa cum pot. Ce nu-mi place deloc sunt afaceriştii care se bagă înainte şi fac orice ca să-şi facă loc. Ce nu-mi mai place deloc este modul în care se conduc maşinile în România. Când intru în România, văd oamenii care merg ca nebunii pe stradă, mulţi mai mulţi decât în străinătate. Avem de zece ori mai mulţi morţi din accidente rutiere decât în Occident. Este groaznic! Ce nu-mi mai place este şi lipsa de respect pentru păduri. Se taie fără socoteală şi vom avea catastrofe climatice, ori secetă, ori ploi diluviene. În alte ţări, pădurea este până la 50% din suprafaţă, or, noi avem abia 25%. Este foarte periculos!

Cum vă raportaţi la ideea de proprietate şi cât de importantă este aceasta pentru succesul democraţiei actuale?

Proprietatea este un drept fundamental al fiecărui om. Nu ai voie să iei proprietatea unui om dacă s-a comportat corect, înţelegeţi ce vreau să spun. Proprietatea nu trebuie doar ocrotită, ci garantată prin Constituţie. Proprietatea este proprietate şi cu asta, basta!

După Revoluţie, emigraţia a devenit o problemă, iar astăzi o îngrijorare. Cum comentaţi emigraţia masivă din ultimii ani şi cum vedeţi viitorul din această perspectivă?

Este o catastrofă, într-un fel, dar este şi un bine pentru că au intrat între 5 şi 10 miliarde de euro de la românii care au muncit şi au câştigat bani în afară. Este o treabă foarte bună dacă aceşti oameni vin înapoi cu experienţa acumulată în afară şi o aplică în România. Ce ar fi groaznic ar fi dacă am deveni furnizori de inteligenţă pentru alte ţări pentru că unii nu au nici o şansă aici. Pe de altă parte, este foarte greu, după ce te reîntorci aici, să te acomodezi cu mentalitatea postcomunistă, care e foarte dificilă.

A fi prinţ nu este un privilegiu

Sunteţi de neam domnesc şi asta înseamnă o mare moştenire. În ce constă statutul de prinţ?

În puţine privilegii şi în foarte multe responsabilităţi. Numele nostru a fost cunoscut şi respectat în Moldova de pe la 1400 sau 1500, nu se ştie exact, iar noi trebuie să continuăm pe linia asta. Avem o responsabilitate faţă de familie şi faţă de comunitate. Bunica mea s-a ocupat la Iaşi de 400.000 de orfani de război pe care i-a finanţat după război când, se ştie, nu mai erau bani. La fel, după război, nu mai era mâncare în ţară, iar mama mea s-a dus în Norvegia şi a venit înapoi cu multe trenuri umplute cu mâncare pentru copiii din Moldova şi a făcut cantine peste tot. Am întâlnit astăzi oameni care mi-au spus că au mâncat în copilărie la cantina mamei mele. Am încercat să fac şi eu câte ceva, dar trebuie să înţelegeţi că eu am plecat cu foarte puţin din ţară. Ce mi-au dat părinţii a fost o educaţie. După educaţie mi-am făcut o afacere, dar în afacere am plecat cu nimic. Este o piaţă foarte dură cea a Europei de Vest unde fiecare loc este luat. Eu însă am reuşit pentru că am lucrat mai mult, dar şi pentru că oamenii mă cunoşteau din sport. Asta vroiam să vă spun, că a fi prinţ nu este un privilegiu. Când cineva îmi spune „Alteţă“ sau „Prinţe“ îmi spune tot atât cât mi-ar spune „Domnule“. Numai „Tovarăş„ să nu-mi spună.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!