Analiză
Oamenii de marcă - o provocare a educaţiei şcolare?

Oamenii de marcă - o provocare a educaţiei şcolare?

Marta Grădinaru, 09 Octombrie 2013

În societatea de astăzi nu putem omite cât de importante sunt adesea brandurile, indiferent că ne referim la articole vestimentare, alimentaţie, produse casnice, servicii sau orice se poate vinde. Şi după cum în funcţie de autor pictura primeşte o anumită valoare, tot astfel brandul a devenit punctul de referinţă pentru calitatea unui produs sau serviciu. Firma are o personalitate, dacă se poate spune astfel, adică s-a transformat într-un „cineva“ care vorbeşte prin sine despre propria ofertă. Cu alte cuvinte, brandul reprezintă un nume, deci o identitate clar definită, cu o recunoaştere care îi conferă autoritate. Produse de marcă. Şi dacă sunt de marcă, înseamnă că sunt re-marcabile, ne marchează prin ceva! Ne atrag atenţia! Ne invită la cunoaştere, la experiere, la însuşire.

Este cel puţin ciudat fap­tul că auzim mai mult despre pro­duse de marcă de­cât despre... oameni de mar­că. Iar asta pentru că se în­tâm­plă să uităm că fiecare om este „ci­neva“ şi că fiecare om are în­tr-adevăr un potenţial extraor­di­­nar de personalitate - are ca­pa­­citatea de a deveni „cineva“ chiar şi pentru noi! Condiţia a­ces­tei deveniri presupune doar schim­barea unghiului de ve­de­re: voinţa - adică inima des­chi­să (II Cor. 6, 13) - de a vedea pe alt-„cineva“ (în afară de sine şi de prototipurile societăţii). În­să a­bia acum urmează proba e­sen­ţială: cine vrea să îl tră­ias­că, să îl experieze pe celălalt ca să se bu­cure de el? Iată, asta în­seam­nă a fi un om de marcă: a-l des­co­peri şi a-l trăi pe celă­lalt.

Taina - valoarea adăugată la preţul iniţial

Un produs de marcă poate fi de­finit, iar asta înseamnă im­pli­­cit că este limitat - are anu­mi­­te caracteristici sesizabile, un anumit termen de valabili­ta­­te, spre deosebire de om, care se prezintă mai curând ca un u­ni­vers tainic, inepuizabil în cu­noaş­tere, surprinzător ca va­loa­­re, cu termen de valabilitate în perspectiva veşniciei. A­şa­dar, tocmai aici există diferenţa de percepţie: unicitatea omului ver­sus tiparul obiectului. Ne-am obişnuit că produsele sunt cu­antificabile şi au aceleaşi tră­să­turi, iar noi aplicăm aceste cri­terii de evaluare şi în dreptul oamenilor, uitând că omul es­te o fiinţă dinamică, în per­ma­­nen­tă mişcare lăuntrică, ca­re creşte „din putere în putere“ ch­iar şi a­tunci când pare sau este fragil. De aceea, un om nu poa­te fi a­pre­ciat după un şa­blon, conform unor standarde u­niversale, imu­a­bile, prestab­i­li­te.

În acelaşi timp, este important să înţelegem că fiecare om es­te de „marcă“, deci de o valo­a­re inestimabilă, pentru că poar­tă amprenta Duhului Sfânt - mai întâi prin simplul fapt că din iubirea lui Dum­nezeu a fost che­mat la fiinţă pentru veşnicie şi că este conştient de existenţa sa; apoi că poate sesiza raţiuni­le dumnezeieşti, poate trăi pentru celălalt, poate răspunde ori­cui prin prezenţa sa şi poate pro­voca la viaţă. Mai simplu spus, pecetea dumnezeiască se im­pregnează în potenţialul mai pre­sus de fire pe care omul îl are sădit înlăuntrul său, o pu­te­­re în stare să o manifeste. A­şa­dar Dumnezeu ne dă măr­tu­ria Sa - garanţia, în termeni de mar­keting - că orice om este mi­nunat în unicitatea sa, însă de­pinde şi de noi să îl vedem sau să îl descoperim la valoa­rea lui ca să ne putem bucura de el împreună cu el.

Strategie revoluţionară - „fiecare contează!“

Sistemul educaţional finlandez adoptă o filosofie egalita­ri­a­­nistă - contrar tendinţei inter­na­ţio­nale de a investi îndeosebi în e­lite - în conformitate cu princi­piul că „fiecare contează“. Pro­fe­so­rii, conştienţi de rolul lor for­ma­tor, îşi elaborează planu­ri­le de predare a materiei astfel în­cât să fie accesibilă oricărui ni­vel de pregătire, fapt pentru ca­re dispun de o largă auto­no­mie şi responsabilitate în pri­vin­ţa sta­bilirii programei şi a mo­dului de evaluare a elevului. Ele­vii au rit­muri diferite de în­vă­ţare, ca­pa­­cităţi intelectuale des­tul de va­riate, talente foarte di­verse ca­re îi predispun la ati­tu­­dini di­fe­renţiate faţă de în­vă­ţa­re în funcţie de materie, de ac­tul şi tac­tul pedagogic, de per­sona­li­ta­te. Prin urmare, în ba­za acestor con­siderente, ceea ce conferă pro­fesorului un grad ri­dicat de fle­xibilitate asumată sunt politi­ci­­le educaţionale im­ple­mentate, ca­re se focalizează, între altele, pe un învăţământ in­di­vi­du­a­li­zat, sau mai curând personali­zat, şi pe creativitate, ca o con­di­ţie esenţială a contex­tu­­lui dat.

În acest sens, reforma edu­ca­ţională din Finlanda a ur­mă­rit, între altele, şi proiectarea u­nei infrastructuri care să per­mi­­tă această abordare: ma­xi­mum 150 de elevi/ şcoală şi cel mult 20 elevi/ clasă, ceea ce o­feră posibilitatea ca fiecare elev să primească o educaţie de ca­litate, inclusiv să demonstre­ze cunoaşterea aplicativă. Pe de altă parte, organizarea a­ceas­­ta poate preîntâmpina elevii cu dificultăţi de învăţare. La fie­care curs sunt implicate deo­po­trivă mai multe niveluri de a­bilitate care ţin cont de fiecare elev în parte, iar la orele la care es­te nevoie de ajutor suplimentar mai intervin încă doi-trei profesori cu planuri de lucru in­di­­vidualizate. Deşi pare greu de pus în practică, politicile adop­ta­­te s-au dovedit funcţionale prin rezultatele obţinute. De e­xem­plu, aproximativ 20% dintre elevii de generală şi gimna­ziu beneficiază de o pregătire su­plimentară, comparativ cu 6% - media din statele OECD. S-a observat că atunci când pro­­fesorii acordă această pre­gă­­tire - încă dintr-un stadiu in­ci­­pient - elevilor cu mici dificul­tăţi de învăţare, problemele sunt remediate definitiv, într-un ritm rapid de maximum o lună-do­uă. De fapt, şcoala com­pre­hen­s­ivă ia în vedere pe fiecare elev în parte, îl ajută să în­ţe­lea­gă ceea ce învaţă şi să se bu­cu­re de această cunoaştere, să îşi descopere talentele şi să re­la­­ţioneze într-un mod firesc cu cei­lalţi, fără a se simţi compa­rat sau complexat de limitele sa­le, ci, dimpotrivă, să fie con­şti­ent de valoarea sa.

Omul ca responsabil al bucuriei

Filosoful Constantin Noica ar­ticula - în Scrisoare către Ra­fa­il - un adevăr care se poate ve­rifica oricând, oriunde, de că­tre oricine. Şi anume că „nu te poţi bucura cu adevărat dacă nu ai cunoaştere, dacă nu ai des­­chidere în lumină (...), dacă nu vibrezi de toată bogăţia lumii tale“. Aşadar, bucuria este con­secinţa cunoaşterii, iar cu­noaş­terea se naşte şi se apro­fun­­dează prin iubire. Şi a­ceas­tă experienţă a Sfinţilor Părinţi poa­te reprezenta pentru noi o al­tă provocare pe care suntem in­vitaţi să o probăm cu fiecare cli­pă, cu fiecare privire sau res­pi­­raţie, de-a lungul vieţii. Pă­rin­tele Dumitru Stăniloae ara­tă cu multă simplitate puterea re­velatoare a dragostei care par­că te îndeamnă să o accesezi: numai atunci când cineva iu­beşte pe alt-cineva (nu pentru sine, ci ca depăşire de sine, deci nu se referă la o iubire e­go­is­­tă!) poate distinge în cel iubit o taină extraordinar de u­lu­i­toa­re, frumuseţea latentă şi vir­tu­a­­l­ităţi nebănuite pentru o pri­vi­re superficială. Iar asta pentru că cel ce iubeşte, cu cât îna­in­tează în această taină dum­ne­­­zeiască (care este omul), cu a­tât descoperă mai mult. În­ce­pem să îl simţim pe celălalt numai prin iubire, nicidecum prin­tr-o cunoaştere stearpă. Pe de altă parte, cel iubit, „simţind dra­gostea celuilalt, o trăieşte ca pe o putere care scoate la i­vea­lă din adâncurile sale tot ce e bun, şi în acelaşi timp îl spo­reş­te considerabil“. Altfel spus, o­mul este capabil, la rândul său, să înnobileze tot ceea ce a­tin­ge prin cunoaştere, dar o cu­noaş­tere mijlocită numai prin iu­bire, o cunoaştere care bucu­ră, care inspiră şi respiră a via­ţă! Aşadar omul este responsa­bil al bucuriei! Şi poate că de a­ce­ea statutul de pedagog este foar­te apreciat în Finlanda, ca u­nul ce participă cu toată dăruirea la alcătuirea altor inimi, ca unul ce îl ajută pe celălalt să fie.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!