Actualitate religioasă
Oază de rugăciune şi pace în Târgu Ocna

Oază de rugăciune şi pace în Târgu Ocna

Constantin Gherasim, 28 Octombrie 2011

Cea dintâi atestare documentară despre vechimea mănăstirii ce domină Târgu Ocna datează din anul 1655, când monahia Solomia, fiica lui Constantin Donose din Dărmăneşti, şi-a dăruit partea sa de moştenire schitului de la Ocna, construit din lemn în anul 1653. Trecutul acestuia apare şi în hrisovul domnesc al lui Constantin Cehan Racoviţă, dat la 1 ianuarie 1757, pentru înfiinţarea Spitalului "Sfântul Spiridon" din Iaşi, înzestrând această ctitorie şi cu moşia Târgului Ocna.

Schitul Măgura Ocnei, prin faptul că s-a aflat pe moşie domnească, a devenit metocul Mănăstirii "Sfântul Spiridon", la acea dată, 1742, fiind reconstruit tot din lemn. Despre această aşezare fermecătoare ne vorbeşte Gheorghe Asachi, care-l însoţeşte pe domnul Mihai Sturdza într-o călătorie prin Ţara de Jos a Moldovei. La 1803 a fost reclădit pentru a treia oară, din piatră, cu hramul "Buna Vestire". Bătrânul schit al Măgurei Ocna a fost şi martorul luptelor de la Coşna şi Cireşoaia, unde ostaşii români, legaţi prin chemarea-jurământ: "pe aici nu se trece", au rezistat în faţa armatei austro-ungare în august 1917. Ca orice aşezământ bisericesc de pe întregul cuprins al Moldovei, ospitalier al tuturor durerilor din acea vreme, şi Schitul Măgura Ocnei a fost transformat în post de prim ajutor regimentar, unde sute şi mii de răniţi au primit ajutoare în timpul primei conflagraţii mondiale. Este un caz unic în viaţa poporului român, ca acest sfânt lăcaş, situat în una dintre cele mai fierbinţi zone ale bătăliei de la "porţile Moldovei", scăpat nevătămat de bombardamentele duşmane, după 50 de ani, în timpul regimului comunist, să fie dărâmat de târnăcoapele şi buldozerele urmaşilor celor care au sângerat atunci pe aceste meleaguri. Cu toate intervenţiile făcute de veteranii Primului Război Mondial, schitul nu a mai putut fi reclădit decât după 1990, când a fost chemat, de la Durău, arhim. Epifanie Bulancea, cel care în câţiva ani a reuşit să refacă o oază de spiritualitate creştină pe mealeaguri băcăuane. "Din 1962, fiind la Episcopie, cunoşteam doleanţele creştinilor de pe Valea Trotuşului, care au tânjit foarte mult după un lăcaş de rugăciune, după ce mănăstirea a fost dărâmată. Dar atunci nu s-a putut face nimic. Comuniştii spuneau că ei nu ridică biserici", a spus arhim. Epifanie Bulancea, noul ctitor al Mănăstirii Măgura Ocnei. Au trebuit să treacă încă 38 de ani, ca, având ajutorul lui Dumnezeu, părintele Epifanie să se apuce de o asemenea lucrare: "În 1990 am făcut proiectul şi apoi ne-am apucat de lucru. Cei de la Secretariatul de Stat pentru Culte ne-au dat 200.000 de lei. După câteva luni, când au realizat că suma a fost investită şi biserica se înalţă văzând cu ochii, au spus că trebuie să mai dea bani. Şi au dat. Până în 1993, biserica a fost gata, iar între 1993-1997 a fost pictată".

La Măgura Ocnei prima slujbă religioasă a fost oficiată în fostul restaurant. "Am dat afară mesele, scaunele şi toate celelalte, am sfinţit locul, am adus cele necesare şi am oficiat Sfânta Liturghie, chiar în 1990. De atunci, am slujit aici în fiecare zi, fără încetare. Oamenii au început să vină. Dădeau fiecare cât puteau. Nu le ceream nimic, ci, după fiecare Liturghie, le mulţumeam pentru ajutor. Încet, încet, s-au adunat şi maicile", ne-a povestit părintele Epifanie. Şi aşa, cu ajutorul veteranilor de război, tact şi răbdare, arhim. Epifanie Bulancea a reuşit să reclădească o mănăstire pierdută, o oază de rugăciune şi pace, o îndreptare a unei istorii nedrepte.

La Mănăstirea Măgura Ocnei se ajunge din Bacău, spre Oneşti, pe DN11/E574, 50 km, dreapta în Oneşti spre Comăneşti pe DN12A, 13 km, în Tg. Ocna stânga spre mănăstire, 500 m drum abrupt.

Conform siteului Protoieriei Oneşti, Mănăstirea Măgura Ocnei adăposteşte un sobor de 40 de maici care duc o viaţă de obşte. Incinta monahală conţine biserica mare, cu hramul "Înălţarea Domnului", care este amplasatã în acelaşi loc cu modesta bisericã de piatrã din vechiul schit, noua temelie a bisericii fiind mai mare şi încadrând în interior vechea temelie a schitului. Clopotniţa, amplasată la intrare, are forma unui turn, urmează chiliile pentru maici, stãreţia, trapeza, clãdirea cu 10 camere pentru închinãtori, cimitirul, biserica din lemn din incinta cimitirului, însoţitã de o clãdire impunãtoare cu douã etaje (casã socio-filantropicã). În stânga bisericii mari se află clădirea care include şi paraclisul pentru iarnã, cu hramul "Sfântul Gheorghe".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!