Revista presei
Occidentul şi-ar pierde propriile rădăcini

Occidentul şi-ar pierde propriile rădăcini

08 Februarie 2011

În ediţia din 3 ianuarie a cotidianului francez "La Croix", Francois-Xavier Maigre propune un interviu care are ca temă dispariţia creştinilor din Orient. Acesta afirmă că în timp ce miniştrii afacerilor exerne ai Uniunii Europene au respins luni, 31 ianuarie, un text comun despre libertatea religioasă, Episcopul de Alep al caldeenilor (Siria), Mgr Antoine Audo, explică de ce problema creştinilor din Orient priveşte de asemenea Europa.

La Croix: De ce să aşteptăm o reacţie a instanţelor europene?

Mgr Antoine Audo: Uniunea Europeană vrea să transmită ceva ţărilor noastre încercate de instabilitate. Contribuţia europeană este aşteptată de orientali mai mult ca niciodată. Este vorba mai ales de a echilibra puterea americană, care se exprimă prin ocupaţia Irakului şi sprijinul necondiţionat acordat Israelului. După părerea mea, Europa poate contribui la evoluţia mentalităţilor. Este interesant, de exemplu, să remarcăm că la slujba de deschidere a Sinodului pentru Bisericile din Orient de la Roma, Papa Benedict al XVI-lea a reluat conceptul de "laicitate pozitivă", aşa cum îl formulase înaintea sa Nicolas Sarkozy.

Care ar fi impactul unei dispariţii progresive a creştinilor din Orient?

Creştinii sunt o componentă importantă a istoriei ţărilor din Orientul Mijlociu. Aceştia există acolo de mii de ani. Alături de musulmani, ei au reuşit să creeze societăţi fondate pe respect reciproc. Ar fi deci regretabil, atât în Irak, cât şi în restul regiunii, să se piardă această creştinătate arabă. Cultura arabă este şi a noastră. Pentru musulmani, creştinii au fost mereu o punte culturală datorită deschiderii lor, a muncii lor de traducere a filosofiei greceşti... renunţarea la această bogăţie ar fi extrem de dăunătoare, nu doar pentru creştini, ci şi pentru Islam, care s-ar regăsi faţă în faţă cu el însuşi, în prada războaielor sale fratricide. E de ajuns să observăm în acest sens ceea ce se întâmplă astăzi între şiiţi şi sunniţi.

În ce sens are acest fapt legătură cu Europa?

Această dispariţie ar fi de asemenea dăunătoare şi unui Occident din ce în ce mai secularizat, care şi-ar pierde astfel propriile rădăcini istorice şi geografice. De aceea, este important să apărăm această cultură de respect şi dialog. Trebuie să refuzăm ca religia să fie instrumentalizată. În Siria de exemplu, cultivăm cu musulmanii o lungă tradiţie de trai împreună, ne vizităm reciproc, mai ales în timpul sărbătorilor religioase. Pe 1 ianuarie l-am primit astfel în catedrala noastră pe primul mufti al Republicii siriene, cu ocazia Zilei mondiale a rugăciunii pentru pace. Am simţit o conştientizare a Europei, care depăşeşte pentru prima dată presa creştină. Dar sperăm ca această mobilizare să nu fie doar un foc de paie.

Europa nu reuşeşte să vorbească cu o singură voce despre libertăţile religioase

Aceeaşi temă abodată în articolul de mai sus a fost utilizată anticipat şi de Nathalie Vandystadt, care semnează acest articol tot în cotidianul "La Croix", pe data de 1 februarie. Aceasta evidenţiază că miniştrii afacerilor externe ai Uniunii Europene nu s-au înţeles asupra proiectului de declaraţie comună care are la bază protecţia libertăţilor religioase în lume.

De ce nu a avut loc un acord?

Proiectul de declaraţie, pregătit de Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, obţinuse totuşi undă verde din partea a 27 de ambasadori europeni, chiar înainte de întâlnirea şefilor diplomaţiei UE din 31 ianuarie, de la Bruxelles. Dar Italia, foarte implicată în această temă, a considerat compromisul ca fiind "prea general". "Am simţit că Europa nu ar fi credibilă dacă ar prezenta un text consacrat violenţei împotriva minorităţilor religioase fără a cita măcar o singură dată cuvântul creştin", a declarat ministrul italian al afacerilor externe, Franco Frattini, denunţând o "laicitate exacerbată".

Cu susţinerea Franţei şi a Poloniei mai ales, acesta a încercat să amendeze textul pentru a-i mai adăuga o referinţă explicită la recentele atacuri împotriva comunităţilor creştine din Orient. Dar fără nici un rezultat. Asemenea referinţe au fost considerate inacceptabile pentru Regatul Unit şi anumite ţări nordice, mai ales Suedia, care s-a temut să nu facă din această dezbatere "un şoc al civilizaţiilor".

Atentatele de la sfârşitul anului împotriva comunităţilor creştine din Irak şi Egipt au determinat, într-adevăr, ca Franţa, Italia, Polonia şi Ungaria să reclame o dezbatere asupra libertăţilor religioase în cadrul UE, care trebuia să se finalizeze printr-o cerere de "propuneri concrete" adresate lui Catherine Ashton.

Ce va face UE?

În faţa scindărilor, cei Douăzeci şi Şapte au decis să trimită textul ambasadorilor lor. "Suntem toţi de acord asupra faptului că libertatea de a practica o religie face parte din preocupările noastre asupra drepturilor omului şi că există probleme grave în mai multe părţi ale lumii", a subliniat în faţa presei Catherine Ashton, care a prezidat întâlnirea. Aceasta a continuat că Europa doreşte să definească "o abordare solidă" pentru a le proteja. "Câteva ţări ne-au cerut să examinăm situaţia acestor comunităţi şi să le oferim sprijinul nostru", a recunoscut aceasta, citând comunităţile creştine.

Viziunile islamului, dincolo de clişee

Continuăm cu aceeaşi temă a Islamului, dar văzută într-o cu totul altfel de lumină. Frédéric Theobald ne prezintă în săptămânalul "La Vie" din data de 27 ianuarie povestea din spatele realizării, de către doi europeni musulmani, a unor filme care au în centru destine individuale ale unor musulmani.

El este german, fiu al unor imigranţi afgani care au fugit de invazia sovietică din 1979. Ea este bosniacă, născută în Sarajevo, iar părinţii au fost simpatizanţi ai ideologiei comuniste. El se declară credincios, ea se revendică atee. Dar amândoi îşi spun fără ocolişuri musulmani. Şi unul, şi celălalt tocmai au încheiat realizarea unui film care abordează locul Islamului în societăţile noastre. Acesta constituie în sine un eveniment în peisajul cinematografic european şi atestă locul din ce în ce mai mare al acestei religii în Europa.

"Shahada" de Burhan Qurbani intersectează trei poveşti în Berlin, trei tentative ale unor tineri germani proveniţi din imigranţi, de a împăca modul de viaţă occidental cu credinţa. "Alegerea lui Luna", de Jasmila Zbanic, povesteşte destinul unui cuplu din Sarajevo afectat de angajarea soţului în mişcarea radicală wabhabită. Aceste două opere apar pe ecrane (27 ianuarie şi 9 februarie) la puţin timp după publicarea unui sondaj al Ifop care trădează fragilitatea integrării musulmanilor şi potrivit căruia 40% din francezi şi 42% din germani ar asocia prezenţa unei comunităţi musulmane cu o "ameninţare" pentru identitatea naţională. "Shahada" şi "Alegerea lui Luna" îşi propun să schimbe tocmai astfel de abordări negative.

"Mass-media rezumă imaginea unei lumi mususlmane cu câteva clişee. Astfel de generalităţi sunt absurde, pentru că nu există un singur Islam", este de părere Burhan Qurbani. "A arăta cu degetul Islamul, ca pe o ameninţare, este ceva atât de abstract. E ca şi când am spune că elementele naturale sunt o ameninţare... Filmul meu încearcă să arate fiinţe şi nu o religie, destine individuale şi nu o cultură. Emmanuel Kant a scris că responsabilitatea noastră este de a scoate fiinţele din ignoranţa lor voluntară. În aceasta constă datoria mea de artist."

Parcursul Jasmilei Zbanic se dovedeşte a fi la fel de particular. Asta pentru că, fără îndoială, el trece prin sita propriilor ei temeri. "Înainte de a realiza "Alegerea lui Luna", eram o atee radicală. Mi-a trebuit timp pentru a mă apropia de comunitatea wabhabită. Prezenţa lor în Sarajevo mă perturbă. Mi-ar plăcea ca oraşul meu să semene mai mult cu Paris sau Berlin. Dar ar fi prostesc să neg realitatea. În calitate de fiinţă umană şi de artist, trebuie să fiu tolerantă, să respect părerile fiecăruia. Înainte de a judeca, trebuie să-i înţelegem pe wabhabiţi. Când îi ascultăm, descoperim mereu tristeţe. Nu e niciodată bucuria cea care îi împinge spre radicalism. Printre ei se găsesc oameni traumatizaţi de război, marcaţi de doliu, împinşi spre marginea societăţii..."

Traducere şi adaptare de Georgiana Bâra


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!