Biserică şi societate
Ocupaţiile femeii, între tradiţie şi modernitate

Ocupaţiile femeii, între tradiţie şi modernitate

Raluca Brodner, 15 Iunie 2016

Câţi dintre noi cunosc îndeletnicirile moştenite din străbuni cu care gospodinele satelor de altădată îşi umpleau timpul de dimineaţă până seara târziu? Mai sunt ele actuale astăzi? Prea puţin, ne răspund specialiştii. Odată cu evoluţia societăţii, femeia s-a adaptat noilor provocări. A dovedit că este capabilă să-şi asume o varietate de profesii şi să muncească cot la cot cu bărbatul, însă cel mai adesea cu un mare cost: neglijarea maternităţii.

„Întâi de toate, trebuie făcută o corectă balanţă între ceea ce înseamnă femeia tradiţională şi femeia modernă. Pentru femeia tradiţională timpul decurgea altfel. Este foarte greu în modernitate să mai vorbim de existenţa femeii tradiţionale, ci mai degrabă de tradiţii pe care femeia în modernitate le poate conserva, ceea ce ar fi şi sănătos”, este de părere psihologul Mihaela Sahlean.

„Femeia arhaică avea puterile sufleteşti întregite în familie”

În accepţiunea doamnei conf. univ. dr. Paula Popoiu, cercetător etnolog, în satul tradiţional munca era clar împărţită între femeie şi bărbat. Femeia era stâlpul casei. Se ocupa de treburile casnice, de gospodărie, de creşterea şi educaţia copiilor. Neobosită, participa şi la muncile câmpului. Respecta cu sfinţenie marile sărbători şi avea grijă ca de pe masă să nu lipsească mâncărurile rituale pe care singură le gătea. Mamă şi soţie grijulie, lucra cu mâinile sale straiele tuturor membrilor familiei: ţesea, croia, broda, cosea, torcea lâna, meliţa cânepa. „Femeia ştia prin forţele proprii, că nu cumpăra nimic de niciunde, să-şi împodobească soţul, copiii şi propria persoană cu acele costume extrem de rafinate, cusute în nopţi lungi de iarnă, şi să facă din casa ei un loc frumos, personalizat, în care toată familia se simţea bine”, admite conf. univ. dr. Paula Popoiu. Un alt meşteşug pe care stăpâna casei îl practica cu simţ artistic era pictarea vaselor de lut lucrate de bărbat.

De asemenea, femeia din satul românesc era cea care cunoştea obiceiurile legate de botez, nuntă, înmormântare, însă menirea ei cea mai importantă, fără de care nu-şi putea concepe existenţa, era maternitatea.

„Astăzi, unele femei de la sat şi-au adăugat la ocupaţiile lor, legate în mare parte de gospodărie, responsabilitatea unui serviciu. Cu toate acestea, în satele noastre încă se păstrează vechile îndeletniciri ale țesutului, cusutului, brodatului, olăritului, încondeierii ouălor”, mai spune cercetătorul etnolog.

Din perspectivă sociologică, prof. univ. dr. Ilie Bădescu consideră că „în privinţa ocupaţiilor tradiţionale, era mult mai multă egalitate decât ne putem imagina. Cert este că femeia arhaică avea puterile sufleteşti întregite în familie, fiindcă ea nu era nevoită să-şi împartă timpul în raport cu diviziunea rolurilor între sistemele profesionale şi cele de familie”.

„Astăzi e nevoie de echilibru între familie şi carieră”

Odată cu evoluţia societăţii, femeia s-a adaptat noilor provocări, aşa încât „a aspirat şi a dovedit că este capabilă să-şi asume sarcini, activităţi, profesiuni de toate tipurile într-o egalitate de puteri şi de competenţe cu bărbatul. E adevărat că apar diferenţieri, de pildă în ceea ce priveşte aşa-numitele profesiuni feminizate, şi inegalităţi chiar în cadrul structurilor ocupaţionale în care femeile sunt puternic «discriminate»”, punctează sociologul Ilie Bădescu.

Datele statistice arată că româncele au o pondere dominantă în domenii de activitate precum: sănătate și asistență socială (80%), învățământ (70,5%), sectorul financiar-bancar, mai exact în intermedieri financiare și asigurări (70%).

Pe de altă parte, tehnologia, ingineria, construcţiile, posturile academice, antreprenoriatul, aviaţia, ştiinţa sunt domenii în care numărul femeilor este simţitor mai mic decât al bărbaţilor.
Implicarea femeilor în viaţa socială a dus la ruperea acestora de universul familiei, de rolul şi locul ei primordial. Psihologul Mihaela Sahlean îndeamnă „la echilibru, pentru că un om nu se defineşte doar prin carieră, aşa cum nu se poate defini doar prin familie, ci prin amândouă. Femeile din ziua de astăzi trebuie să aibă răbdare şi înainte de orice credinţă în Dumnezeu. El le aşază pe toate cum este mai bine pentru fiecare. Ideea este să înţelegem şi mesajele, să nu trecem prin viaţă precum trenul de foarte, foarte mare viteză şi să nu vedem toată lucrarea lui Dumnezeu şi oamenii buni pe care ni-i scoate în cale şi cu care putem să păstrăm într-un echilibru foarte bun şi familia, şi cariera”.

Cât priveşte maternitatea, firească în timpurile arhaice, aceasta riscă să îşi piardă din importanţă în modernitate. Din comoditate sau pentru că nu au suficient timp să se ocupe de creşterea şi educaţia propriilor copii, cele mai multe românce nu-şi mai asumă această responsabilitate. Prof. univ. dr. Ilie Bădescu avertizează: „Este una dintre problemele societăţilor moderne, după opinia mea nerezolvată, şi ea poate să ducă la evoluţii nefireşti, cum ar fi apariţia unor instituţii suprastatale sau transstatale, care să-şi asume funcţii de supraveghere legate în general de creşterea copiilor, de intervenţie în relaţia dintre mamă şi copil, ceea ce în societatea tradiţională era imposibil. Nici o structură instituţională nu se poate substitui relaţiei maternităţii. Maternitatea este fundamentală. Familia este creaţia lui Dumnezeu. Orice altă concepţie care intră în conflict cu ordinea proniatoare a existenţei este periculoasă.”

Misiunile femeii creştine

Indiferent de vremuri, adevărata femeie creştină a rămas fidelă „misiunilor ei preţioase de soţie, mamă, stăpână a casei”, aşa cum sunt ele identificate în „Bogăţiile oratorice” de Sfântul Ioan Gură de Aur, care vorbeşte, pe rând, despre fiecare dintre aceste roluri asumate şi în zilele noastre de reprezentantele credincioase ale segmentului feminin.

Ca soţie: „Să nu uităm că ea a fost dată bărbatului ca un «ajutor», ca siguranţă. Bărbatului îi sunt atribuite viaţa publică cu luptele ei, pericolele ei, rănirile ei. Pe când bărbatul pentru a veni în ajutorul tuturor se expune la furtunile cele mai înalte de pe mare, femeia se bucură în interiorul căminului ei de o pace continuă. Când viaţa publică îl va tulbura, necăji, mânia, sau căzând în laşitate sau deznădejde, ea îl va reculege precum salvează portul pe cei naufragiaţi. Ce putere are pentru bine ca şi pentru rău, soţia sau virtuoasă sau lipsită de sfinţenie! O femeie îl susţine pe Apostolul lui Hristos, o alta îl pierde pe Samson.”

Ca mamă: „Educaţia copiilor este totdeauna opera mamei. Pe femeie totul o apropie de copii, singurătatea căminului, asemănarea naturii, delicateţea şi știinţa, devotamentul şi iubirea. Natura o desemnează pentru această misiune; însă Dumnezeu o desemnează şi mai puternic şi mai clar încă. Să ascultăm apostolul. El începe prin a-i face mamei această promisiune mângâietoare, că ea se va mântui în naşterea ei: «Prin naşterea de fii»”.

Ca stăpâna casei: „Unul îi este serviciul femeii: ca să împartă grija, să păstreze cele spuse, să grijească de lucrurile casei; căci spre aceasta a rânduit-o Dumnezeu. Femeii îi este orânduită conducerea interioară. Dacă ea se achită cu fidelitate de sarcina ei, familia este prosperă; dacă o neglijează, este ruina ei. De acolo se poate judeca, cât de nebune sunt aceste teorii care-i atribuie femeii lucrurile dinafară, ostenelile vieții publice.”

În concluzie, Sfântul Ioan Gură de Aur atenţionează: „O, voi, care totul răsturnaţi, lucrul diavolului este acesta, ca toate să se confunde şi să se strice de la principiul lor începător, care a fost dat din natură de către Dumnezeu. Femeilor Dumnezeu atât le-a dat, să păzească casa, bărbaţilor, însă, grija vieţii publice; tu, capule, te transformi în picioare şi picioarele în cap”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!