Olga Greceanu, o personalitate fascinantă a epocii sale

Arhim. Timotei Aioanei, 29 Iunie 2011

Se ştie că vremurile aştern uitarea peste oameni şi făptuirile lor. Copiii uită de părinţi, fraţii de fraţi, prietenii de prieteni. Foarte rar se întâmplă cazuri fericite în care semenii îşi aduc aminte de cei pe care i-au avut cândva alături. Şi mai rar alte generaţii pomenesc persoane din trecute timpuri care au însemnat modele de urmat în lumea aceasta trecătoare.

Într-o zi ţărâna cere ţărâna înapoi, dar sufletul se duce la Creator şi "te duci dincolo cu binele pe care-l faci pe lumea asta", după cum mărturisea Olga Greceanu cu puţin timp înainte de a fi chemată la întâlnirea cu Domnul.

Binele făcut de ea se regăseşte în icoane, mozaicuri şi-n sute ori mii de pagini scrise cu migală, împodobite cu adevărate opere de artă în miniatură, la care ostenea cea mai mare parte a timpului, fără odihnă adeseori.

Frumuseţea cuvintelor de învăţătură trăite profund în inima ei erau împărtăşite cu zel de mironosiţă credincioşilor în bisericile bucureştene, unde a predicat, o vreme, în fiecare zi, având binecuvântarea specială a patriarhilor Nicodim şi Justinian.

Deşi avea origine nobilă, proprietăţi şi posibilităţi de a înmulţi binele, Olga Greceanu a cunoscut în anii regimului comunist lipsurile şi nedreptăţile istoriei. Generozitatea patriarhului Justinian a ajutat-o să treacă peste multe privaţiuni materiale.

Preafericirii Sale i-a încredinţat, între altele, valorosul manuscris Dicţionarul Biblic Ortodox la care trudise mai bine de 30 de ani. A cunoscut mărinimia patriarhului Justinian şi-n momentul când i-a oferit manuscrisul, pentru a putea înfrunta mai departe valurile încercărilor. Bogata lucrare, alcătuită iniţial în opt volume, a mai aşteptat încă 45 de ani până să vadă lumina tiparului.

Despre Olga Greceanu s-a vorbit puţin sau chiar deloc. Prietenii de la Antim: Sofian Boghiu, Bartolomeu Anania, Felix Dubneac, Vasile Vasilache şi alţii au înconjurat-o cu iubirea şi neuitarea lor. S-au adăugat prof. Adina Nanu, alţi slujitori ai Bisericii şi oameni din varii domenii, care au cinstit-o după cum se cuvenea.

Mai târziu au descoperit-o în Biblioteca Sfântului Sinod arhim. Policarp Chiţulescu, monahia dr. Atanasia Văetişi (care i-a închinat capitolul "Olga Greceanu şi manualele de pictură" în lucrarea de doctorat Artişti - teoreticieni în spaţiul românesc al veacului XX), Iuliana Mateescu, preşedinte al Asociaţiei "Renaşterea Obiceiurilor şi Tradiţiilor", editoarea unor scrieri ale Olgăi Greceanu şi împlinitoarea testamentului şi a "mesajului ei de redeşteptare a conştiinţei spirituale şi naţionale de care avem atâta nevoie".

Odată cu tipărirea unor cărţi cum ar fi: "Pe urma paşilor Tăi, Iisuse", "Dicţionarul de Artă Grafică", "Femei-pictore necunoscute", "Meditaţii la Evanghelii" şi "Mărturie în cuvânt şi chip", Olga Greceanu a ieşit din nedreapta uitare.

Olga Greceanu s-a născut pe 4 august 1890 la Mănăstirea Nămăeşti din ţinutul Muscelului, motiv pentru care a fost botezată în religia ortodoxă. Era vară şi părinţii ei, Ana şi cavalerul Henri de Skrszeszewski, de origine polonezi-catolici, s-au refugiat de năprasnica căldură din Bucureşti. Strămoşii ei au luptat cândva în cruciade, de aceea blazonul şi inelul lor poartă gravate o armură medievală, având în centru crucea, un scut şi un corb.

Văzând greutatea românilor de a-i citi şi pronunţa numele, tatăl ei l-a schimbat din Skrszeszewski în Şeşevski.

În 1892 a făcut cu părinţii prima călătorie în Polonia.

Când avea doar 4 ani şi 8 luni, tatăl ei moare, rămânând mama cu grija celor patru copii. Între anii 1896 şi 1904 a urmat cursul primar şi patru clase liceale la Institutul Pompilian din Bucureşti, iar în următorii patru ani un curs superior la şcoala condusă de mama ei care purta numele "Institutul Şeşevski".

Între anii 1905 şi 1910 a locuit în nordul Germaniei şi în Elveţia, iar în perioada 1911-1914 în Belgia, la Liège, unde a urmat cursurile universitare. Pe timpul studiilor a locuit la o verişoară primară a tatălui ei, căsătorită cu un francez, Achille Mouru de Lacotte. Aceştia n-aveau copii şi au rugat-o pe mama Olgăi ca, pe măsură ce copiii terminau liceul, să-i trimită la ei pentru continuarea studiilor, aducându-le astfel puţină veselie cu tinereţea lor. Olga ar fi vrut să urmeze pictura, dar pictorul român Mirea a dezgustat-o prin atitudinea sa şi i-a zis mamei sale că e foarte greu să răzbeşti în viaţă prin artă. La un moment dat se gândea să urmeze pianul în cadrul Conservatorului, dar era totuşi prea timidă pentru asta. Îşi adusese aminte că la vârsta de 15 ani dăduse examen la Conservatorul din Bucureşti şi când i-a venit rândul să cânte, tremura îngrozitor, încât nici gama n-a putut să o interpreteze.

S-a înscris la Facultatea de Chimie din Liège, pe care o termină în anul 1921, niciodată neştiind de ce, întrucât nu-i plăcea chimia. Cum însă cursul pentru chimie la liceele din România era mult înaintat faţă de cel din şcolile belgiene, decanul facultăţii a înscris-o pentru candidatură, câştigând astfel doi ani. Între timp s-a înscris şi la Academia de Arte Frumoase.

La Liège a cunoscut o altă lume, altă viaţă, altă limbă, alt rost. Importanta universitate, imensele amfiteatre, luxoasele laboratoare, materialul bogat pus la dispoziţia studenţilor de asistenţii în halate albe, imaculate şi pe deasupra dulcea limbă franţuzească i-au oferit posibilitatea de a întrezări şi alte orizonturi.

Unchiul ei era directorul Teatrului Gymnase şi astfel a putut urmări numeroase spectacole şi personalităţi celebre ale timpului.

În 1914 s-a căsătorit cu inginerul Nicolae Greceanu la Liège. După căsătoria civilă, împreună cu soţul, mama şi surorile, a plecat la Baden-Baden, unde au făcut cununia religioasă în superba Capelă Sturdza, care se află în mijlocul unui parc cu sumedenie de arbori rari. La o săptămână după eveniment, începerea războiului i-a determinat să se întoarcă la Liège, pentru ca mai apoi să plece în România.

La Bucureşti, cu ajutorul Ceciliei Cuţescu-Storck, a reuşit să organizeze o expoziţie a femeilor pictoriţe la Ateneul Român. Mai târziu, împreună cu Nina Arbore şi Cecilia Cuţescu-Stork, va iniţia Acociaţia Artistelor Pictori şi Sculptori şi Expoziţia Internaţională a Femeilor Artiste Plastice.

În 1916, războiul i-a forţat să plece din Bucureşti şi să se mute în Iaşi. Soţul ei fiind plecat pe front, a locuit împreună cu mama şi cele trei surori într-o casă abia construită din Iaşi.

La insistenţele unui profesor din capitala Moldovei, a organizat o expoziţie cu tablourile sale, într-o galerie nu prea mare, în strada Lăpuşneanu, aproape de Teatrul Naţional, care s-a bucurat de un real succes. Cel dintâi cumpărător a fost contele de Saint Aullaire, un diplomat francez, precum şi Vasile Morţun, generalul Argetoianu, arhitectul Grigoriu şi doamna Brindei, rămânând doar şapte tablouri nevândute din cele 24 expuse.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!