Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Olimpiada naţională de religie 2018

Olimpiada naţională de religie 2018

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Moldova
Un articol de: Flavius Popa - 14 Aprilie 2018

Ieri, 13 aprilie 2018, elevii calificaţi la Olimpiada naţională de religie, cultul ortodox, au participat la proba scrisă a competiţiei, desfăşurată la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi". După finalizarea concursului, participanţii au fost invitaţi de către organizatori într-o mini-excursie, vizitând obiectivele culturale şi istorice din municipiul Iaşi.

Timp de trei ore, elevii înscrişi în etapa naţională au rezolvat subiectele primite de către asistenţii profesori, urmând ca aceste lucrări să fie corectate şi notate, iar astăzi, 14 aprilie 2018, să se afişeze în jurul orei 12:00 rezultatele iniţiale. Totodată, începând cu ora 17:30, olimpicii competiţiei din acest an vor fi premiaţi de către organizatori.

Festivitatea de premiere va avea loc la Centru de evenimente „Agora".

După finalizarea examenului, tinerii au parcurs un traseu turistic în centrul Iaşului, aceştia vizitând Palatul Culturii, Biserica „Sfântul Nicolae" Domnesc, Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi", Muzeul Mitropolitan, dar şi Catedrala Mitropolitană.

„Am avut bucuria să participăm la cea de-a X-a ediţie a Olimpiadei naţionale de religie, cultul ortodox. Ea se înscrie într-un cadru mai larg al olimpiadelor de religie pentru cultele ce desfăşoară educaţia religioasă în România. Ne întâlnim la Iaşi, la o competiţie de nota 10, deoarece avem elevi din toată ţara, aceştia ne reprezintă, îi reprezintă pe părinţii lor, profesorii lor. În Anul Centenar, Iaşul ne oferă un prilej de meditaţie la felul în care înaintaşii noştrii şi-au asumat moştenirea culturală şi religioasă, au transmis-o mai departe şi ne provoacă şi responsabilizează astăzi", ne-a declarat conf. univ. dr. Vasile Timiş, inspector general în cadrul Ministerului Educaţiei şi preşedintele executiv al competiţiei.

„Subiectele au fost frumoase, au avut elemente de creativitate care să pună în valoare aptitudinile literare ale copiilor, deoarece subiectele olimpiadei cuprind creativitate, implică cunoştinţe de teologie, dar există şi posibilitatea de a crea, de a găsi aspecte interesante, interdisciplinare, pe care le pot aborda în rezolvarea subiectelor", ne-a relatat prof. dr. Denisa Mănoiu, inspector şcolar pentru disciplina religie, ISJ Iaşi.

Pentru mai multe detalii, dar şi pentru a viziona rezultatele competiţiei puteţi accesa site-ul oficial al Olimpiadei de religie: https://onr2018.wordpress.com