Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio-Umane s-a deschis la Tulcea

Olimpiada Naţională de Ştiinţe Socio-Umane s-a deschis la Tulcea

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Știri
Un articol de: Alexandru Constantin Chituţă - 21 Aprilie 2016

Marţi, 19 aprilie 2016, Prea­sfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a participat, la invitaţia Inspectoratului Judeţean Tulcea, în Sala Polivalentă din localitate, la festivitatea de deschidere a Olimpiadei Naţionale de Ştiinţe Socio-Umane. În deschidere, Preasfinţia Sa a rostit o rugăciune de binecuvântare pentru profesorii şi cei peste 250 de elevi participanţi şi a ţinut şi un cuvânt de învățătură: „Ne bucurăm că ne-am întâlnit aici, cu acest fericit prilej al Olimpiadei Naţionale de Ştiinţe Socio-Umane, şi-L rugăm pe Dumnezeu, Dătătorul înţelepciunii, să vă lumineze mintea, să vă întărească voinţa şi să vă sporească dorinţa de cunoaştere. Vă dorim succes tuturor participanţilor, felicităm pe organizatori şi să aveţi parte de o şedere plăcută în aceste locuri încărcate de istorie şi de spiritualitate ortodoxă şi românească!”

Au mai luat cuvântul prefectul judeţului Tulcea, reprezentanţii Primăriei Tulcea, ai Inspectoratului Judeţean, ai Ministerului Educaţiei, cât şi preşedintele Comisiei olimpiadei. Episcopia Tulcii va oferi 6 premii speciale, pentru fiecare disciplină, laureaţilor olimpiadei, premii constând în bani, cărţi şi icoane.