Actualitate socială
Foto: Luigi Ivanciu

Omagiu pentru mareșalii Prezan și Averescu

Daniela Șontică, 08 Septembrie 2018

Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) a vernisat joi, 6 septembrie, o expoziție care îi omagiază pe mareșalii Constantin Prezan și Alexandru Averescu, doi dintre cei mai importanți comandanți ai armatei române în Primul Război Mondial și, implicit, membri ai elitei românești care a realizat România Mare.

Un public numeros a avut curiozitatea și răbdarea să participe la vernisajul expoziției „Averescu și Prezan. Mareșalii României Mari”, pe care vorbitorii l-au transformat într-o veritabilă lecție de istorie. Seara a fost deschisă de istoricul Cornel Ilie, directorul adjunct al MNIR, care a spus că „evenimentul face parte din planul muzeului de a celebra personalități ale României care au avut o contribuție deosebită la Primul Război Mondial și la realizarea Unirii de la 1918”. El a arătat că, în realizarea expoziției, un rol important l-a avut colegul său, istoricul Flavius Roaită, iar nepoata mareșalului Constantin Prezan, Olga Macarie, a împrumutat câteva obiecte care i-au aparținut bunicului său: un chipiu, o pereche de epoleți, un album cu fotografii de familie, două tablouri cu ramă de email și câteva ediții princeps ale unor cărți. Un ajutor în acest sens l-a oferit și inspectorul eparhial Tiberiu Olariu, un apropiat al doamnei Macarie, care a facilitat comunicarea cu instituția muzeală. Cornel Ilie a subliniat contribuția lui Daniel Cosmin Obreja, care a adus în expoziție câteva obiecte și fotografii care îl omagiază pe mareșalul Averescu. Sunt expuse și obiecte din patrimoniul MNIR.

Prof. univ. dr. Petre Otu, directorul adjunct al Institutului pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, autorul unei cărți despre Al. Averescu, a expus pe scurt faptele deosebite din viața lui. „Popularitatea lui Averescu era imensă după Primul Război Mondial și după Unire. A fost de trei ori prim-ministru, având contribuții importante la refacerea administrativă, politică și financiară a țării după război. Dar Alexandru Averescu rămâne în timp pentru opera sa militară. El este comandantul trupelor care au obținut victoria de la Mărăști, este autorul celebrei manevre de la Flămânda și autorul unor importante lucrări de teorie și doctrină militară”, a spus istoricul Petre Otu.

Gen. lt. dr. Grigore Stamate a vorbit despre mareșalul C. Prezan: „Dintre toți generalii români, singurul căruia Regele Ferdinand i-a încredințat șefia Marelui cartier general și la nici un an în timp i-a încredințat și comanda de căpetenie a armatei române a fost Constantin Prezan. Lui îi datorăm victoriile de la Mărăști, Mărășești și Oituz, dar și organizarea imediată a Regatului Român după retragerea trupelor germane; el a alungat ultimele trupe bulgare din Dobrogea; a acoperit frontiera pe Nistru, împiedicând pătrunderea bolșevicilor dinspre Ucraina, a participat la realizarea Unirii Basarabiei cu țara-mamă și a consolidat măreața epopee de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia”.

Tiberiu Olariu a citit mesajul transmis de Olga Macarie, nepoata mareșalului Prezan, prin care a amintit pe scurt copilăria sa alături de bunicul general de atunci, care o educa „militărește”, dar care i-a insuflat valori înalte.

Părintele consilier patriarhal Florin Șerbănescu, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment, a vorbit despre jertfele clericilor pe câmpurile de luptă din Războiul de întregire a țării, aducând în atenție câteva cazuri de monahi și preoți care și-au dat viața și au făcut fapte de mare eroism. Părintele a vorbit despre Constantin Nazarie, șeful Serviciului religios al preoților români înrolați în Primul Război Mondial, despre preotul scriitor Alexei Mateevici, dar și despre monahul Iustin Șerbănescu. Acest monah nu doar că a participat la război ca simplu luptător, ci în luptele de pe Valea Prahovei, din munți, când muriseră toți ofițerii, a preluat comanda regimentului „Feldioara“, apoi și-a condus camarazii, iar prin lupta lor au împiedicat cucerirea orașului Azuga. Părintele consilier a subliniat atașamentul față de țară pe care l-au avut dintotdeauna preoții noștri, despre care și Alexandru Averescu a avut cuvinte frumoase.

Auditoriul a fost extrem de emoționat de cântecele patriotice interpretate de Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale, condus de arhid. Mihail Bucă.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!