Theologica
Omoforul arhieresc

Omoforul arhieresc

Omoforul este prin excelență un veșmânt arhieresc. Este alcătuit dintr-o fâșie lungă din material, petrecută pe după gât, cu capetele atârnând în față și în spate până la nivelul genunchilor sau chiar mai jos, și pe aceasta sunt brodate cruci. După cum arată și numele (omofórion, de la omos = umăr şi fero = a purta; lat. humerale, pallium), este purtat pe umeri de către arhiereu, având capetele atârnând în față și în spate și închipuie întruparea Domnului Iisus Hristos din Sfânta Fecioară Maria pentru noi, oamenii, și înomenirea lui Dumnezeu Cuvântul.

De asemenea, pe acesta sunt înscrise patru cruci, două pe piept și câte una pe fiecare capăt al omoforului. Aceste patru cruci amintesc de Răstignirea lui Hristos.

Sfântul Simeon al Tesalonicului aseamănă omoforul arhieresc cu oaia cea pierdută din cunoscuta pericopă evanghelică, pe care „Mântuitorul a ridicat-o pe umeri”. Prin „oaie” se înțelege „firea noastră”, adică firea umană de după cădere, care a urmat calea îndepărtării de Dumnezeu, Care Se face om, Se apropie de firea noastră cea căzută, o ridică pe umeri și o călăuzește către mântuire. Comparația dintre omofor și miel trimite la Sfintele Pătimiri pe cruce ale Domnului, căci „Mielul acesta a fost chemat să Se junghie pentru noi”.

Începând cu secolul al 17-lea, omoforul arhieresc se dife­rențiază în omofor mare și omofor mic. Omoforul mic este mai scurt. Arhiereul îl poartă înfășurat în jurul mijlocului, fiind petrecut peste pieptul liturghisitorului.

Omoforul mic a fost integrat în vestimentația arhierească din motive practice, datorită dificultății folosirii omoforului arhieresc de dimensiuni mari. Introducerea omoforului mic nu înseamnă însă renunțarea la mai vechiul omofor mare, ci folosirea în paralel a celor două omofoare în situații diferite.

Omoforul mic este folosit la Dumnezeiasca Liturghie, începând cu Vohodul Mare, dar și în timpul săvârșirii altor taine și ierurgii, la care arhiereul are nevoie să se miște cu ușurință.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!