Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Reportaj Omul care vrea să salveze lumea cu rugăciunea

Omul care vrea să salveze lumea cu rugăciunea

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Reportaj
Un articol de: Dumitru Manolache - 28 Ianuarie 2015

Nea Gheorghe Glesnea, din Podu-Cheii, judeţul Prahova, are 93 de ani. Suferinţele prin care a trecut în ultima conflagraţie mondială îl locuiesc şi astăzi. Războiul vieţuieşte în acest om în date exacte, ore, locuri, nume de camarazi şi în ţiuitul obuzelor ce-i sfredelesc creierii încă prin timpanele sparte de explozii. Peste toate luminează însă convingerea că numai Dumnezeu l-a salvat. Astăzi, ca şi-atunci în linia întâi, se roagă Lui, cu aceleaşi puţine şi simple cuvinte de Pateric. Iar în biserica minusculului său sat îngână cântările sfinte după preot.

În satul Podu-Cheii, din comuna Brebu, judeţul Prahova, cu cele 60 de gospodării ale lui, nu se poate ajunge decât urcând aproape vertical pustia. Acolo, în vârful plaiului, este locul de unde pornesc iernile rostogolindu-şi zăpezile spre Valea Doftanei, prin Cheile Brebului. În acest cătun din marginea cerului am ajuns şi noi într-o zi de iarnă potolită, cu nămeţii adormiţi cine ştie prin ce cotloane tăinuite ale înaltului, ca să ne întâlnim cu nea Gheorghe Glesnea. Un bătrân despre care ne vorbise părintele paroh Antonie Claudiu Coroabă. L-am găsit acasă, alături de mătuşa Niculina, soţia lui. Stătea în pragul uşii, parcă aşteptându-ne, pregătit să se mărturisească.

Datele şi orele războiului

Povestirile acestui om nu sunt amintiri, ci de-a dreptul rugăciuni. Datele exacte, întâmplările de pe front, privaţiunile vieţii de ostaş în linia întâi, toate se substituie crucii cu care se pecetluieşte la finalul fiecărei destăinuri, în timp ce buzele lui „varsă“ peste toate preaplinul inimii, rostind: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, apără-mă şi mă păzeşte de orice rău. Cuvintele acestea întruna le-am zis!“

De loc din Teşila, comuna Valea Doftanei, nea Gheorghe Glesnea a plecat pe front în 1943, în Rusia, „la partea activă“, cu Regimentul 32 Infanterie, Divizia a 5-a. A ajuns numai până la Odesa, „pentru menţinerea ordinii“. În acest oraş s-a întâlnit pentru prima oară cu moartea. O tamponare violentă a trenului în care abia se urcase cu nişte vagoane dintr-o garnitură de capturi germană, care pleca din Odesa Mare spre Odesa Mică, l-a adus în faţa morţii. „Un minut a durat totul! M-am pomenit în spate cu uşa vagonului frânt, s-a desprins peretele drept, iar locomotiva s-a rupt şi ea în două. Vagoanele cu capturi au fost zvârlite de pe linie. La 12 noaptea s-a întâmplat treaba asta. Au fost scoşi răniţii şi morţii, fiind mutaţi într-un alt vagon rămas neatins. A doua zi de dimineaţă a venit altă locomotivă, care ne-a tras înapoi în Odesa Mare, după care am plecat, noaptea, spre ţară. Şi atunci am spus din toată inima, «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, apără-mă şi mă păzeşte de orice rău!», povesteşte bătrânul.

Bombardat a fost însă în Moldova, la Podu Iloaiei. „Pe 1 iunie am intrat pe poziţie cu Divizia a 5-a. Eram curier între divizii şi regiment. La 12 noaptea plecam de la divizie la regiment, a doua noapte, mergeam de la regiment spre divizie. Pe 18 august 1944, la ora 5:00, a început bombordamentul. Ziceai că tot armamentul rusesc era automat! Venea proiectil după proiectil. M-am brodit într-un grajd de vite. Acolo am stat ascuns sub o iesle de beton trei ore. De la 5:00 până la 8:00. Nimic nu rămăsese în picioare. Când am ieşit, am văzut un singur soldat, care mi-a spus că venea de pe linia întâi şi că ruşii rupseseră frontul. Divizia mea plecase. Pe noi, agenţii, curierii, ne lăsase acolo! Am pornit să caut unitatea. Începuse să vină iar câte un proiectil. Unul a explodat chiar lângă mine şi m-a acoperit cu pământ. M-a prins sub o pantă, iar schijele au trecut pe deasupra mea. Dumnezeu mă salva pentru a doua oară. Şi iarăşi am spus, cu lacrimi în ochi, după ce am mulţumit, «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, apără-mă şi mă păzeşte de orice rău!». 

Pe frontul din Cehoslovacia

Ajuns la Bârlad, i-a găsit pe căpitanul şi pe locotenent-colonelul lui, care l-au trimis în marginea oraşului, „pe la 3 după-masă“, să-şi aştepte camarazii răzleţiţi de unitate. Nemaivenind nici unul, împreună cu un alt militar, a plecat cu un tren personal care, din cauza garniturilor încărcate cu nemţii care treceau spre front, a ajuns cu greu la Tecuci. „Ne-am tot retras, de frica nemţilor, până la Oraviţa. La graniţa lui Tito. La 1 ianuarie 1945, am fost îmbarcaţi însă în tren şi am plecat pe frontul antigerman din Cehoslovacia, unde am ajuns pe 8 ianuarie. Am fost duşi direct în linia întâia. Şi, apoi, dă-i şi dă-i, bătălie după bătălie, până la Pădurea Neagră. La 1 iunie, am fost demobilizaţi şi am pornit, pe jos, spre ţară. Am mers numai pe jos, şi pe 23 august 1945 am ajuns la Bucureşti. Pe frontul din Cehoslovacia, am supravieţuit hrănindu-mă aproape numai cu cartofi. Dar în viaţă am rămas datorită lui Dumnezeu, Căruia mă rugam permanent: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, apără-mă şi mă păzeşte de orice rău. Cuvintele acestea întruna le-am zis“, povesteşte nea Gheorghe Glesnea.

Rugăciune pentru toţi

Fostul ostaş din linia întâi, întors acasă cu timpanele urechilor perforate de explozii, a muncit ca pădurar 33 de ani. Are doi copii, un băiat şi o fată, şi cinci nepoţi. Astăzi, ca şi atunci în tranşee, se roagă cu aceleaşi cuvinte simple, adânc înrădăcinate în inima lui, acasă şi în biserică. Când este însă foarte frig sau vifor, nu mai ajunge la sfântul locaş. „Dar vine părintele la noi  să ne vadă, să discute cu noi. La biserică mai cânt şi eu. Că am şi un pic de sonor! Şi mă rog. În fiecare seară spun rugăciuni. Cât pot de mult. Ştiu câteva, că numai pe astea le-am învăţat, şi le spun mereu. Spun Tatăl nostru, Crezul, şi o rugăciune pe care am găsit-o într-o cărticică pe care am citit-o demult: Mă-nchin ţie Preasfântă Fecioară Maria, care ai născut pe Fiul lui Dumnezeu, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Miluieşte-ne şi ne apără şi ne păzeşte de orice rău. Amin. Le spun continuu. Şi ziua prin curte mă rog“, mărturiseşte bătrânul.

Şi, astfel, omul acesta, locuit şi astăzi de război, deşi auzul îi este slăbit, pricepe duhul căzut al acestui prezent, pe care încearcă, după puteri, la fel ca şi mătuşa Niculina, soţia lui, să-l salveze cu aceeaşi armă cu care a învins moartea în linia întâi: rugăciunea. Rugăciunea lui, simplă, rostită permanent, cu rezonanţă de Pateric, pe care şi noi, acum, la coborâre, o rostim: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, apără-ne şi ne păzeşte de orice rău!...