Theologica
Omul, cununa creaţiei

Omul, cununa creaţiei

Pr. Ciprian ­Florin Apetrei, 04 Februarie 2019

În momentul în care creaţia este redusă la aspectul său material, fiind asumată de om exclusiv dintr-o perspectivă consumistă, omul nu doar că-şi ratează propria vocaţie, dar denaturează şi sensul întregului cosmos. De aceea este foarte important să citim Biblia şi să vedem că omul a fost creat printr-un act special. Nu doar prin cuvânt, ci şi printr-o intervenţie directă a lui Dumnezeu. Iar facerea omului priveşte o anumită conformitate între om şi Dumnezeu - chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Omul este creat la sfârşit, evidenţiind scopul creaţiei şi locul omului în ea. „Pentru el au fost create cerul şi pământul, marea şi toate celelalte: omul, pe care Dumnezeu a dorit atât de mult să-l mântuiască, încât nu L-a cruţat nici pe unicul Său Fiu”, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Era necesar, deci, ca omul să fie creat la sfârşit, pentru ca împăratul, care intră în lume, să găsească împărăţia pregătită să-l primească. Intrând în lume ultimul, omul are o constituţie recapitulativă în raport cu creaţia. Are trup, ca și cele materiale, şi suflet, precum cele inteligibile, are simţuri, precum animalele, şi putere înţelegătoare, precum îngerii, poartă trup din pământul făcut prin cuvântul lui Dumnezeu, dar a fost făcut la sfatul Sfintei Treimi, primind suflare de viaţă de la Însuşi Dumnezeu, purtând chipul Lui.

Omul nu are doar o constituţie recapitulativă prin trup şi suflet, ci şi un rol privilegiat în creaţie, pentru că „este singurul creat după chipul lui Dumnezeu; prin aceasta el adună în sine toată creaţia, căci în Dumnezeu şi în om se uneşte toată zidirea”, după cum afirmă părintele Dumitru Stăniloae. Este şi motivul pentru care omul este chemat să dea nume tuturor animalelor. Or, a da cuiva nume, a-l chema pe nume, în sens biblic, înseamnă a-l cunoaşte în propria lui vocaţie şi a institui cu el o relaţie, o comunicare, după cum arată părintele Constantin Galeriu.

Omul de astăzi trebuie să înţeleagă că lumea îşi datorează existenţa exclusiv puterii lui Dum­nezeu. Atât lumea, cât şi omul au un început şi vor avea şi un sfârşit, deoarece lumea nu este din veci, pentru că a apărut în timp şi trebuie să-şi sfârşească odată existenţa temporală.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!