Actualitate religioasă
Onisifor Ghibu, pe baricadele vieții

Onisifor Ghibu, pe baricadele vieții

Tiberiu N. Olariu, 01 Noiembrie 2017

Născut în frumoasa zonă etnografică a Mărginimii Sibiului, Onisifor Ghibu a văzut lumina zilei la 31 mai 1883, în Săliștea Sibiului, într‑o familie numeroasă de țărani meseriași, fiind al 8‑lea copil al părinților săi, Ilie și Ana. Între consătenii săi s‑au numărat de‑a lungul timpului o serie de personalități proeminente ale neamului românesc, dintre care nominalizăm pe Episcopul Buzăului, Dionisie Romano, pe istoricul Ioan Lupaș și pe filosoful Dumitru Roșca, cu toții membri ai Academiei Române.

Onisifor Ghibu a urmat clasele ciclului primar în satul natal, Săliște, apoi a frecventat primele șase clase de liceu la Liceul Maghiar de Stat din Sibiu. Ciclul liceal a fost finalizat însă la Liceul românesc „Andrei Șaguna” din Brașov, în 1902. Își continuă pregătirea educațională la Institutul Teologic din Sibiu (1902‑1905), unde își începe activitatea publicistică la „Telegraful Român”, apoi la universitățile din București, unde stabilește relații strânse cu personalitățile epocii: Nicolae Iorga, Ștefan Octavian Iosif, George Coșbuc, Mihail Sadoveanu etc., urmând să‑și desăvârșească pregătirea academică la universități din Budapesta, Strasbourg și Jena, la finalul căreia obține titlul de doctor în filosofie și pedagogie, la Jena, în 1909.

Întors în țară, este numit inspector școlar primar ortodox pentru școlile din Transilvania (1910‑1914), desfășurând în paralel și activitate didactică, fiind profesor de pedagogie la Institutul Teologic din Sibiu și colaborator de încredere al Mitropolitului Ioan Mețianu, care‑l însărcinează să prezinte la București o serie de documente privind pericolul deznaționalizării românilor din Ardeal.

Activitate intensă pentru sprijinirea românilor din Transilvania și Basarabia

Odată cu declanșarea Primului Război Mondial, în 1914, cu toate că România își declarase starea de neutralitate, familia lui Onisifor Ghibu se refugiază la București, acolo unde acesta va susține o campanie intensă pentru intrarea României în război alături de Antanta, împotriva coaliției Puterilor Centrale. Acestui demers i se alătură Octavian Goga, Vasile Lucaciu, Constantin Bucșan, Ghiță Popp etc. Acțiunile sale militante pentru eliberarea Transilvaniei și făurirea României Mari îi aduc condamnarea la moarte „pentru înaltă trădare”, de către Curtea Militară Maghiară din Cluj în 1915.

Angrenarea României în război și ocuparea Bucureștiului de grupul de armate germane Mackensen îl obligă pe Onisifor Ghibu să se refugieze împreună cu soția și cei trei copii la Iași, iar din 12 martie 1917 la Chișinău, unde fondează Partidul Național Moldovenesc, alături de Pantelimon Halippa, canalizându‑și eforturile pentru realizarea unirii Basarabiei cu România. De numele său se leagă deschiderea de școli românești în Basarabia și organizarea învățământului în limba română, tipărirea ziarului „Ardealul” cu grafie latină, devenit apoi cotidianul „România Nouă”, având de asemenea un rol determinant în înființarea Universității Populare din Chișinău în 1926, după ce anterior organizase, începând cu 1 octombrie 1919, Universitatea românească din Cluj.

În anul 1918 este ales deputat în Marele Sfat al Transilvaniei, iar în anul imediat următor membru corespondent al Academiei Române. S‑a distins ca fiind unul dintre cei mai prolifici autori de cărți, studii și articole din istoriografia românească de secol XX, abordând cu precădere subiecte din domeniul istoriei bisericești, pedagogiei, istoriei literare și sociologiei.

Odată cu instaurarea regimului comunist, pentru întreaga sa activitate pusă în slujba realizării idealului național de unire a tuturor românilor cu patria-mamă, marele patriot Onisifor Ghibu este declarat persona non grata, opera sa publicistică fiind supusă unei aspre cenzuri, urmând ca după pensionarea forțată de la catedra Universității clujene, al cărei principal fondator fusese, să fie trimis, fără proces, în lagărul de deținuți de la Caracal, în care își va petrece aproape opt luni din viață, pentru acuzațiile de „naționalism șovin, antidemocrație și atitudine antisovietică”.

Memoriu adresat conducătorului URSS pentru retrocedarea teritoriilor răpite

Prigoana regimului comunist nu a putut cenzura dragostea de patrie a lui Onisifor Ghibu și, astfel, într‑un act de mare curaj, acesta adresează la 31 octombrie 1956 un memoriu tovarășilor Nikita Hrușciov și Nikolai Bulganin, prin care solicită fără echivoc retrocedarea Basarabiei, a Bucovinei de Nord și a ținutului Herței în granița lor firească românească și retragerea trupelor sovietice de ocupație de pe teritoriul României. Reacțiile acestui act de patriotism nu au întârziat să apară, Onisifor Ghibu fiind condamnat la cinci ani de detenție de către Tribunalul Militar din Sibiu, executând un an și o lună de detenție în închisoarea de la Făgăraș, în perioada decembrie 1956 ‑ ianuarie 1958, fiind grațiat în urma intervenției prim‑ministrului Petru Groza.

După ieșirea din închisoare, cu toate că a fost marginalizat de autoritățile comuniste într‑o zonă de excluziune socială, profesorul Onisifor Ghibu și‑a continuat activitatea intelectuală prin redactarea memoriilor sale în variantă manuscris și prin discuțiile purtate cu foștii săi studenți și alți intelectuali, opera sa vastă fiind publicată după 1990, de fiii săi, Octavian și Mihai.

Salutăm și noi împlinirea a 61 de ani de la bravul act de curaj prin care Onisifor Ghibu cerea liderilor URSS, în plină epocă comunistă, retrocedarea teritoriilor românești în granița lor firească și comemorăm 45 de ani de la trecerea în veșnicie a eruditului patriot aflat într‑o continuă peregrinare pe baricadele vieții.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!