Theologica
Opera lui, o doxologie de o viață

Opera lui, o doxologie de o viață

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 28 Octombrie 2018

La începutul lunii octombrie s-au împlinit 25 de ani de la trecerea la Domnul a părintelui Dumitru Stăniloae. Părintele Stăniloae a trăit 90 de ani, o viaţă de om care a acoperit aproape în întregime secolul XX. Dar, prin viaţa sa, el a participat la redescoperirea tezaurului patristic. A fost martor la momentele distructive care au trecut peste Europa veacului trecut, de la fascismul naţionalist la comunismul totalitar. A făcut experienţa manipulărilor politice comuniste, fiind nevoit să reflecteze la consecinţele antropologice ale acestor evenimente.

E de-a dreptul impresionant să vezi cum o persoană merge la izvoarele credinţei creştine şi încearcă să reflecteze şi să comunice conţinutul lor oamenilor care participă la drama istoriei moderne. Părintele profesor este ilustrul exponent al mişcării neopatristice în teologia ortodoxă contemporană. Opera marelui nostru teolog cheamă Biserica la un dialog de profunzime cu gândirea contemporană.

Numele părintelui Dumitru Stăniloae este întâlnit în mod inevitabil de oricine este interesat de viaţa teologică a Bisericii Ortodoxe, în general, sau de cea a Bisericii Române, în special. Din cele mai diferite părţi ale lumii, tot mai mulţi teologi accentuează măreţia şi importanţa teologiei părintelui Stăniloae, adeseori cu referire specifică la operele sale capitale, cum ar fi Dogmatica sau traducerea şi notele Filocaliei în limba română. În 1981, în Introducerea la traducerea franceză a câtorva dintre studiile părintelui Stăniloae despre Rugăciunea lui Iisus şi experienţa Duhului Sfânt, bine-cunoscutul teolog şi scriitor ortodox Olivier Clément spunea că „părintele Stăniloae este cu siguranţă cel mai mare teolog ortodox contemporan, şi, cu timpul, atunci când opera sa va fi tradusă în limbile occidentale, va deveni limpede faptul că aceasta e una din cele mai mari creaţii ale gândirii creştine din a doua jumătate a secolului nostru” .

Primul contact cu operele părintelui Stăniloae, în ordinea cronologică a apariţiei acestora, dezvăluie un limbaj, o gândire care nu se mai înscriu într-o obositoare stereotipie scolastică, în scheme depăşite cultural. Dimpotrivă, gândirea sa este una vie, antrenantă, nutrită de marile creaţii teologice şi filosofice ale vremii, mai ales din aria germană şi franceză a culturii occidentale. O privire şi, eventual, o lectură măcar în parte a bibliografiei care stă la baza operei teologului nostru ne arată familiaritatea sa cu limbajul filosofico-cultural al vremii, pe care l-a transpus în formulele teologice creştine, ortodoxe, în special.

Sursele unei gândiri teologice fără pereche

Prima întrebare pe care o suscită opera de excepţie a părintelui Stăniloae este în legătură cu sursele gândirii sale. Acestea sunt: Sfânta Scriptură, operele Sfinţilor Părinţi, experienţa liturgică trăită în Biserica Ortodoxă, suferinţele prin care a trecut și mai ales harisma teologului.

Mai întâi, şi cel mai important, teologia lui este o teologie a iubirii şi comuniunii personale.

În al doilea rând, teologia părintelui Stăniloae este puternic trinitară. Pentru el, dogma Sfintei Treimi nu este un simplu capitol de învăţătură formală, accentuată din cauza autorităţii Bisericii, ci are o semnificaţie crucială pentru fiecare dintre noi, cu consecinţe în felul în care ne privim pe noi înşine şi unii pe alţii. Părintele Dumitru Stăniloae este în mod categoric un teolog al nădejdii universale. Temele principale ale teologiei sale sunt: Sfânta Treime, Iisus Hristos şi omul.

Reperele viziunii sale teologice

Gândirea lui teologică poate fi structurată în câteva idei-matrice, care străbat întreaga sa activitate didactică. Un prim aspect care sintetizează şi precizează întreaga sa gândire teologică este indicat într-un singur nume: Iisus Hristos, adică Fiul lui Dumnezeu întrupat pentru mântuirea noastră. Nu întâmplător, prima sa lucrare de anvergură teologică în literatura teologică românească a fost Iisus Hristos sau Restaurarea omului, Sibiu, 1943. Iisus Hristos este adevărul central al învăţăturii şi credinţei ortodoxe privind mântuirea omului, în sens obiectiv şi subiectiv. Acest adevăr a fost apoi aprofundat şi explicitat în majoritatea studiilor şi articolelor de după aceea, fie că se ocupau cu hristologia sau soteriologia, cu Biserica, cu Sfintele Taine, cu Eshatologia sau cu slujirea lumii de către Biserică şi creştini, atât înaintea apariției monumentalei sale sinteze dogmatice: Teologia Dogmatică Ortodoxă (vol. 1-3, 1978), cât şi după aceea.

A doua idee centrală a teologiei sale este raţionalitatea creaţiei. Omul este chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (Facerea 1, 26), iar lumea şi lucrurile ei sunt chipurile create ale raţiunilor divine.

Spiritualitatea filocalică este un alt obiectiv spre care s-a îndreptat părintele profesor Stăniloae, care ne-a oferit şi suportul acesteia în bogata literatură teologică filocalică, dată într-o frumoasă traducere românească, însoţită de un bogat comentariu teologic, în care sunt evidenţiate şi aprofundate sensurile duhovniceşti ale adevărurilor de credinţă.

pera teologică a părintelui Stăniloae evidenţiază aceeaşi convingere şi preocupare constantă a sa, şi anume că teologia trebuie să fie lumină şi îndrumare pentru mântuire, pentru refacerea şi adâncirea legăturii omului cu Dumnezeu, ca participare la iubirea veşnică a Sfintei Treimi, care se descoperă şi se comunică nouă prin Iisus Hristos.

O operă fluviu cu adâncimi abisale

În decursul prodigioasei sale activităţi, părintele Stăniloae a dat la iveală o monumentală operă teologică: 90 de cărţi, 33 de traduceri, 275 de articole teologice, 22 de recenzii, 16 prefeţe, 35 de cuvântări comemorative, 475 de articole de ziar, 17 interviuri, 15 predici publicate şi 60 de convorbiri sau interviuri înregistrate la radio şi televiziune. Pe parcursul acestei impresionante creaţii teologice, părintele Stăniloae a trecut în revistă şi a comentat pe larg, în perspectivă autentic patristică a Revelaţiei divine, toate capitolele ce constituie obiectul cuprinzător al unui tratat de teologie ortodoxă. În conţinutul acestei opere descoperim ideile scânteietoare ale unui om inspirat de Duhul lui Dumnezeu, care au contribuit la înnoirea teologiei şi la impactul ei asupra culturii contemporane.

Părintele Stăniloae ne-a lăsat o teologie doxologică, de laudă şi preamărire a lui Dumnezeu şi a lucrării Lui creatoare şi mântuitoare, unită în acelaşi timp cu mulţumirea care i se aduce pentru aceasta. De aceea, el a rămas fidel Sfinţilor Părinţi, folosind unele concepte mai noi şi limbajul contemporan, pe înţelesul omului de azi.

Opera sa teologică ni-l arată ca unul dintre cei mai de seamă gânditori creştini din lume, un părinte al Ortodoxiei secolului XX, părintele John Meyendorff spunând despre el că „este cel mai mare teolog ortodox din întreaga lume a secolului trecut”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!