Editorial
Ora de religie, încotro?

Ora de religie, încotro?

Augustin Păunoiu, 03 Decembrie 2014

Sunt unii, scria Simion Mehedinţi în prefaţa cărţii „Poţi fi om deplin fără să fii creştin?“ apărută în 1923, care au cerut eliminarea educaţiei religioase din şcoală, fără să ia în seamă că rolul precumpănitor al marilor popoare în istoria modernă s-a sprijinit mai ales pe temeiul religios al vieţii lor. Din conştiinţa creştinilor anglo-saxoni a izvorât marea revoluţie engleză care a dăruit Europei cel dintâi model de stat constituţional. Sub Cromwell s-a hotărât cine va avea întâietate între popoare: care neam va întemeia cel mai mare imperiu colonial şi care limbă europeană va ajunge mai răspândită pe faţa pământului. Mai târziu, adaugă profesorul Mehedinţi, când şi-au făcut şi francezii socoteala istorică a vieţii lor, în marea revoluţie de la 1789, punctul de plecare n-a mai fost religia, ci filosofia, Contractul social, Drepturile omului şi alte idei de un interes prea relativ (care au sporit scepticismul şi au zguduit mereu statul, secând puterea de viaţă a marelui popor francez).

În sfârşit, în vremurile noastre, îşi continuă ilustrul pedagog pledoaria sa, revoluţia rusească, lipsită nu numai de religie, ci şi de filozofie, a dus o vastă împărăţie la fărâmare, anarhie şi nihilism, cum duc toate mişcările pornite dintr-o concepţie pur materialistă a vieţii. Întorcându-se către români, Simion Mehedinţi se întreabă retoric: mai păstrează acest popor simţul pentru cele eterne? Sau în loc de a-şi mai face socoteli cu veşnicia şi a-şi măsura preţul vieţii în raport cu înalta concepţie a datoriei ,va luneca şi el în scepticism şi vulgaritate?

Creştinismul a ridicat mereu pe om peste nivelul totdeauna şovăitor al judecăţilor legate de relativitatea intereselor trecătoare, fiindcă el nu este o confesiune oarecare, ci e formula etică cea mai deplină în toată dezvoltarea omenirii de până astăzi şi cea mai sigură temelie pentru progresul individual şi naţional. „Încredinţat că timpul de faţă are o însemnătate unică în toată desfăşurarea vieţii poporului român, ştiind că toată semănătura de la Decebal şi Traian până în zilele noastre trebuie să dea roade acum sau niciodată şi că viaţa modernă fără populaţie deasă este cu neputinţă, iar sporul demografic şi economic este imposibil dacă sufletul nu este sănătos, adică omul nu are ochii spre idealul care licăreşte în zarea eternităţii, mi-am dat seama că poporul român trebuie îndrumat mai mult ca orişicând spre o educaţie religioasă. Aceasta este numaidecât necesar pentru igiena lui morală şi e o condiţie indispensabilă pentru progresul statului“. Acestea erau ideile care animau mintea şi inima marelui pedagog român.

Există şi azi intelectuali care gândesc asemenea lui Simion Mehedinţi, dar care nu sunt ascultaţi sau, poate, nu sunt aşa de curajoşi în a spune ce cred. Educaţie fără religie în şcoală înseamnă o amputare pentru beneficiarii ei, copiii acestui neam.

Familia, şcoala sunt cele care investesc în ei. Să fie exclusă Biserica? Pe ce considerente? Ce feedback vom avea de la nişte copii pentru care Hristos şi învăţătura Lui nu înseamnă nimic, fiindcă nici nu au auzit de ele? Vrem să creştem amorali şi indiferenţi sau oameni morali, pentru care valorile creştine sunt adevărate repere? Ceea ce comunismul a ajuns să impună cu sila, distrugând vieţi şi vrând parcă să închidă cerul pentru generaţiile „omului nou“, se face acum, sub ochii noştri, cu un duh care, în esenţă, vrea acelaşi lucru.

Nu cred că e necesar să ne întoarcem la perioada când Biserica era interzisă, iar învăţământul religios de stat era sugrumat de comunişti. Au fost de ajuns 50 de ani. O vedem bine. Nici acum nu ne-am revenit încă.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!