Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Timp liber Orașul misterios al incașilor

Orașul misterios al incașilor

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Timp liber
Un articol de: Dan Cârlea - 26 August 2017

Cel mai vechi oraș incaș, Machu Picchu, a fost descoperit în anul 1911 pe un vârf de munte, după secole de uitare. Chiar și numele său, care înseamnă în limba vechilor lui locuitori „Vechiul Pisc”, pare desprins dintr-o legendă.

Incașii au construit pe un vârf de munte, la peste 2.700 de metri altitudine, un oraș la adăpost de orice năvăliri, astfel că a fost necunoscut din secolul al XV-lea până în anul 1911. Ridicat într-o zonă în care singurul material de construcție a fost piatra sculptată, orașul a fost părăsit în stare bună și a rămas așa până în zilele noastre. Planul său de cons­trucție este întortocheat, fiind gândit în așa fel, încât să îi deruteze pe invadatori. Totul a fost făcut din piatră: fortificațiile, palatele regale, simplele locuințe, bazinele de acumulare a apei de ploaie. Locuitorii cultivau acolo, la mii de metri altitudine, porumb, pe terase lucrate cu grijă.

Orașul, invizibil de jos, este format din aproximativ 150 de locuințe simple, precum și de temple, palate regale, băi, toate conservate foarte bine. Unele dintre „cărămizile” pe care le-au folosit locuitorii în construcții sunt stânci de zeci de tone, cioplite și îmbinate atât de precis, fără ajutorul nici unui material de genul mortarului, precum procedau și vechii egipteni la ridicarea uriașelor morminte faraonice.

Nici un drum construit de incași nu ducea către Machu Picchu, deși incașii sunt conside­rați cei mai mari constructori de drumuri din acele vremuri, depă­șiți doar de romani.
Au făcut circa 16.000 km de drumuri pavate, inclusiv poduri suspendate în zonele mlăștinoase și nisipoase. Toate drumurile aveau din șapte în șapte kilometri borne, precum și locuri de odihnă din 20 în 20 de kilometri.

Populația care a făcut toate aceste minunății încă din secolul al XII-lea nu cunoștea nici o scriere. Se folosea pentru transmiterea de mesaje un sistem de noduri și lungimi ale sforilor, și acum necunoscut. Prin urmare, nu atât cultura a fost principalul motor de dezvoltare a orașului, cât organizarea cu totul deosebită a activităților, altfel spus organizarea social-legislativă.

Această populație, care își numea membrii „Fiii soarelui”, a cucerit încă din secolul al XII-lea un teritoriu important în nordul și vestul Americii de Sud. În total, incașii au cucerit circa 500 de civilizații amerindiene.

Orașul Machu Picchu a fost creat în jurul anului 1450, sub conducerea suveranului incaș Pachacuti, și a fost abandonat nu după multă vreme, în 1572.

Complet uitat, orașul a fost redescoperit în anul 1911 de istoricul, academicianul american Hiram Bingham (1875-1956), care a găsit aici circa 200 de clădiri, cele mai multe construite în formă de patrulater, cu un singur etaj și nici o despărțitură interioară. Poate cea mai impresionantă construcție a orașului este observatorul astronomic în formă de semicerc, folosit pentru determinarea datelor importante ale calendarului și cadranul solar.

Micul oraș putea găzdui între 500 și 1.000 de persoane, adică foarte puțin în comparație cu estimarea de 200.000 de locuitori pe care îi putea adăposti capitala de atunci, Cuzco.