Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica Organizarea muncii laicilor în Biserică

Organizarea muncii laicilor în Biserică

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Data: 17 Ianuarie 2011

În articolul său publicat în revista săptămânală franceză "La Vie", Etienne Séguier adresează câteva întrebări profesorilor Institutului Superior de Pastorală Catehetică (ISPC) din Paris, Catherine Lapoute-Ramacciotti şi François Picart, în legătură cu laicii care îndeplinesc diferite sarcini în cadrul Bisericii. Cum să evaluăm practicile profesionale ale laicilor care se implică în viaţa Bisericii? Cum să-i ajutăm să-şi desfăşoare sarcinile cu rigoare? Cei doi profesori ne oferă câteva elemente de răspuns, în opera lor "Analiza practicilor profesionale în Biserică. Propuneri pentru a ieşi din confuzie" (Editura Atelier).

Când vorbim despre "practicile profesionale" în Biserică, evocăm o meserie, o competenţă?

Această expresie desemnează rigoarea cu care credincioşii îndeplinesc o misiune, fie că sunt salariaţi, fie că sunt voluntari. Această noţiune evocă calitatea muncii furnizate, fără de care Biserica nu ar putea să funcţioneze.

De ce să se propună un instrument de analiză a acestor "practici profesionale"?

Până la Conciliul Vatican II făceam parte dintr-un model piramidal în care regulile erau clar definite. Mai simplu spus, laicii erau "în serviciul" preoţilor. În zilele noastre, statutul s-a modificat. Laicii iau responsabilităţi şi pot chiar exercita o autoritate în faţa preoţilor. De exemplu, un bărbat, tată al unor copii, poate conduce o aşezare catolică având ca subordonat un preot capelan cu jumătate de normă. Dar acelaşi capelan poate depinde de asemenea de episcopul său în parohie, pentru cealaltă jumătate de normă. Există o nevoie reală de a clarifica funcţiile fiecăruia.

Nu există deja scrisori de misiune în acest sens?

Există dioceze unde această regulă se dovedeşte a fi curentă, iar altele unde confuzia predomină încă. De multe ori credincioşii exercită o funcţie fără scrisoare de misiune (circulară). În spatele acestei atitudini se ascunde ideea că, pentru că funcţionăm pe încredere - darul de sine -, dimensiunea contractuală este inutilă, însă cu riscul ca totul să fie pus sub semnul întrebării atunci când se schimbă responsabilii.

Această confuzie va participa la "fragilitatea statutară" a laicilor despre care vorbiţi?

Într-adevăr, această fragilitate se traduce şi prin absenţa unui contract pe durată nedeterminată pentru salariaţii diocezelor sau cei ai aşezămintelor catolice. Biserica preferă să le propună mandate de trei ani, care se pot prelungi o singură dată. Dar nu toată lumea îşi poate permite să trăiască în incertitudine. Această obişnuinţă conduce adesea la recrutarea de persoane din medii care îşi pot oferi "luxul" de a munci în aceste condiţii precare.

Să învingem singurătatea: să ne mobilizăm

O nouă provocare pentru poporul francez. Singurătatea, deoarece despre ea este vorba, este privită ca o nouă fractură socială pentru că afectează milioane de francezi. Laurent Grzybowski ne vorbeşte despre acest subiect în articolul publicat pe 13 ianuarie în săptămânalul francez "La Vie".

Este un boală modernă, o boală din care se poate muri. Aşa cum este exemplul unui bărbat de 62 de ani, găsit în urmă cu o lună în apartamentul său parizian, la un an după decesul său. Nimeni nu remarcase acest fapt. Putem învăţa să trăim în singurătate, dar acest fapt ne face întotdeauna să suferim.

Pentru a reduce această nouă fractură socială, un colectiv de 25 de asociaţii, "Fără singurătate într-o Franţă fraternă", a obţinut de la primul ministru ca lupta împotriva izolării să fie declarată o cauză naţională în 2011. "Fie că este trăită în resemnare, tristeţe sau ruşine, este o rană intimă şi o boală pentru societatea noastră", afirma François Fillon în timpul unei ceremonii de la Matignon, din 22 decembrie 2010, ziua lansării oficiale a campaniei. "O boală adesea secretă care scapă privirilor noastre distrase, o boală silenţioasă, acoperită de vacarmul vieţilor noastre contemporane."

Un studiu al asociaţiei "Fondation de France" (2010) a relevat amploarea fenomenului: patru milioane de francezi trăiesc izolaţi, iar două milioane suferă de singurătate "în mod acut". Solitudinea are impact atât în marile oraşe, cât şi în sate. "Totul se întâmplă ca şi când cele patru mari reţele de socializare - familie, serviciu, prieteni, lume asociativă - nu mai reuşesc să întreţină legăturile solide şi durabile", scrie Fondation de France. De fapt, apartenenţa la doar una dintre aceste reţele nu este suficientă pentru a asigura perenitatea legăturii sociale. 23% dintre persoanele care se află în această situaţie sunt în "precaritate relaţională" şi deci în special fragili. Aceştia fac faţă cu greu accidentelor vieţii: divorţ, mutare, decesul unei persoane apropiate, concediere…

Pentru a comunica asupra luptei contra izolării, asociaţiile implicate în această acţiune au hotărât să organizeze şi să dedice evenimente în fiecare lună a anului care tocmai a început câte unui tip de singurătate, în diferitele oraşe ale Franţei. După Bordeaux, în ianuarie, unde tema o reprezintă persoanele fără domiciliu fix, urmează luna februarie, care va fi consacrată, prin manifestări în Lille, formării voluntarilor; martie, singurătăţii oraşelor şi satelor; aprilie, caselor de bătrâni şi spitalelor; mai, mamelor singure; iunie, familiilor izolate; iulie, handicapaţilor; august, copiilor şi plecărilor în vacanţă şi aşa mai departe.

Ioan Paul al II-lea va fi beatificat

În continuare, remarcăm în ediţia din 14 ianuarie a cotidianului francez "La Croix" un articol semnat de Céline Hoyeau, care anunţă ceremonia de beatificare a fostului papă Ioan Paul al II-lea, pe 1 mai 2011. Papa Benedict al XVI-lea va fi de asemenea prezent la ceremonia care va avea loc în Bazilica Sfântul Petru de la Vatican.

"Santo subito", "sfânt imediat". Ne amintim aclamaţiile mulţimii din Piaţa Sfântul Petru în timpul funeraliilor lui Ioan Paul al II-lea, pe 8 aprilie 2005. Printr-o derogare papală de la norma de rigoare, Vaticanul s-a alăturat acum cererii întregii mulţimi.

La şase ani şi o lună după moartea sa, Ioan Paul al II-lea va fi beatificat duminică, 1 mai, la Roma. Data a fost anunţată vineri, 14 ianuarie, de Biroul de presă al Sfântului Scaun. Aceasta corespunde Zilei milei divine, instaurată chiar de Ioan Paul al II-lea.

Papa Benedict al XVI-lea va prezida ceremonia în Bazilica Sfântul Petru. Trupul lui Karol Wojty, la (numele primit la naştere de fostul papă polonez) va fi transferat direct din cripta în care se află în prezent, fără a fi exhumat. O simplă placă de marmură va purta inscripţia "Preafericitul Ioan-Paul al II-lea".

Acest anunţ vine chiar după ce Papa Benedict al XVI-lea a semnat vineri decretul care validează minunea atribuită lui Ioan Paul al II-lea, ale cărui virtuţi le recunoscuse dinainte. Aceasta a fost ultima etapă a procesului de beatificare a predecesorului său.

Este vorba despre vindecarea inexplicabilă din punct de vedere ştiinţific, în iunie 2005, a călugăriţei franceze Marie Simon-Pierre, monahie în congregaţia măicuţelor din maternităţile catolice. Aceasta suferea de Parkinson, aceeaşi boală pe care a avut-o şi Ioan Paul al II-lea. Această "vindecare miraculoasă" a primit "sentinţa unanimă afirmativă" a cardinalilor şi episcopilor membri în Congregaţia pentru cauzele sfinţilor, reuniţi în sesiune ordinară, a indicat Vaticanul. În continuare, pentru a deschide calea canonizării papei polonez, va fi nevoie şi de o a doua minune.

Traducere şi adaptare de Georgiana Bâra