Interviu
„Ortodoxia îmi permite să fiu mai sigur că rămân pe drumul cel bun”

„Ortodoxia îmi permite să fiu mai sigur că rămân pe drumul cel bun”

Într-o lume care își uită voit tot mai mult trecutul și se arată tot mai indiferentă față de valorile Crești­nismului, umplându-se de violențe îndreptate împotriva celor care le respectă și le împlinesc, unii, chiar în inima „pustiului european”, sunt întăriți de sus spre a rezista, iar alții văd și li se alătură îmbrățișând Ortodoxia. Este și cazul elvețianului recent convertit Alexandre Auderset, care ne-a împărtășit experiența lui.

Domnule Alexandre Auderset, cum ați ajuns să fiți fiu al Bisericii Ortodoxe? Spu­neți-ne câteva lucruri despre viața dumneavoastră de dinainte să faceți acest pas.

Sunt fiu al răposatului Edmond Auderset, de naționalitate elvețiană și de confesiune romano-catolică, și al Ursulei Auderset, născută Keller, și ea trecută la Domnul, de origine germană și de confesiune protestantă. M-am născut în 3 februarie 1967 și am fost botezat în același an în biserica protestantă din Gelterkinden, nu departe de Basel, în mai 1983 reafirmându-mi în mod solemn credința în Templul din Fribourg. Credeam cu tărie în Dumnezeu, dar în fiecare an mergeam în casele de adunare ale tuturor confesiunilor, în funcție de dispoziție și de oportunități, fiind convins că nu avem decât un singur Dumnezeu și totodată multe practici pentru a ne apropia de El.

În 2002 am cunoscut-o pe ­Violeta, o tânără fată de origine română, care avea să-mi devină soție, căsătorindu-ne civil la 31 decembrie 2003. De atunci am început să frecventez Biserica Ortodoxă Română, la început ca însoțitor și șofer duminica, sim­țindu-mă bine în sânul acestei comunități și lăsându-mă hrănit de liturghiile și evenimentele propuse de această parohie.

Ne-am botezat prima noastră fiică, Bianca-Maria, în mica biserică de la Ciolpani-Țigănești, în iulie 2011, în timpul vacanțelor noastre de vară de atunci. Pentru mine era ceva normal, Dumnezeu știe de ce. Cinci ani mai târziu s-a născut Victoria-Mihaela. Botezul ei a fost săvârșit în biserica parohiei noastre din Berna.

Intervenția providențială a unui păstor de suflete

Pentru a pregăti cel de-al doilea botez l-am invitat pe părintele acasă, pentru a fixa data și a stabili celelalte detalii. În acea seară, de început de ianuarie 2016, discuțiile s-au purtat într-un mod neașteptat pentru mine. S-a pus în discuție căsătoria noastră, arătându-se faptul că nu ne căsătorisem la biserică, ceea ce, potrivit părintelui, putea să genereze un dezechilibru în cuplul nostru. A venit apoi întrebarea legată de relația mea cu confesiunea din care făceam parte, și mi-am dat seama că nu exista o legătură aparte. Nu mă simțeam deloc jenat să vorbesc despre o reconvertire pentru a întări nucleul familiei noastre, și nu numai. Simțeam chiar o dorință puternică, ultima mea întrebare fiind: „Unde semnez?” Părintele mi-a explicat cu amabilitate că nu este chiar așa de simplu, că trebuia să urmez mai întâi un curs de catehism pentru a cunoaște fundamentele Ortodoxiei, și doar mai apoi să primesc botezul așa cum se cuvine. Căsătoria noastră religioasă trebuia să aibă loc înaintea sosirii pe lume a Victoriei și a botezului ei. Surprins, dar deloc descurajat, am consimțit la acest drum. O stare de bine s-a așternut în mine și am simțit că făcusem o alegere bună. Biserica Ortodoxă presupune cu certitudine anumite constrângeri comparativ cu ceea ce cunoscusem eu înainte, însă a meritat efortul într-o așa de mare măsură, încât m-am angajat să sprijin parohia mea în diferitele ei acțiuni specifice.

Am cu siguranță încă mult de lucru pentru a atinge un nivel corespunzător în ceea ce privește credința mea ortodoxă și pentru a ajunge un exemplu pentru cei din comunitatea noastră, mai ales în calitate de membru al comitetului parohial. Însă, cu ajutorul Domnului și cu îndrumarea părintelui nostru duhovnic Laurențiu Precup, acest lucru ar trebui să fie posibil. Așadar, nu regret deloc decizia de a mă converti, ci dimpotrivă. Voi putea astfel să cresc în credință și să arăt calea în jurul meu. Sora mea, Sandra-Anastasia, convertită la Ortodoxie acum un an, este un exemplu în acest sens.

Cum s-a derulat programul de catehizare pe care l-ați urmat înainte de botez?

A fost o experiență absolut unică. Pentru a mă instrui, părintele parohiei noastre din Berna și-a adaptat programul în funcție de disponibilitățile mele profesionale. Râvna acestui om a fost remarcabilă. În mai multe seri ne-am întâlnit pentru a vorbi despre Sfânta Scriptură, despre impor­tanța icoanelor și despre rugăciune. Multe alte subiecte au fost abordate de-a lungul acestor întrevederi, fiecare dintre ele la fel de interesante. Atmosfera era tihnită. Am încheiat acest curs catehetic printr-o Spovedanie (de trei ore!), într-o micuță capelă. Era prima dată din viața mea când mă încredințam lui Dumnezeu prin intermediul unui preot. A fost una dintre cele mai împlinitoare și mai dumnezeiești experiențe pe care le-am trăit.

Ce aspect al practicării cre­dinței ortodoxe v-a marcat imediat după botez?

Botezul meu a avut loc la începutul anului, în 7 februarie 2016. Nu postisem până atunci niciodată în viața mea. După botez am postit în Postul Sfintelor Paști. Patruzeci de zile fără produse de origine animală... O experiență foarte dificilă, dar cu totul extraordinară. Consider că unei persoane ca mine, fără experiență în domeniu, îi trebuie ceva timp să se obișnuiască. Ispitele sunt mari și rezistența uneori slăbește. Privind acum cu detașare, cred că postul este mai degrabă un ansamblu de procese, decât o ches­tiune legată doar de alimentație. Mă străduiesc de fiecare dată să mă îmbunătățesc, încercând să fac un tot unitar din alimentația, comportamentul și spiritualitatea mea, căci, dacă dau greș într-una dintre ele, postul meu nu-și atinge scopul propus.

Ce v-a adus din punct de vedere duhovnicesc intrarea în Biserica Ortodoxă în com­parație cu ceea ce trăiați ­înainte?

O reluare în mâini a vieții mele. O relativizare a materialismului pe care îl așezasem la un nivel atât de ridicat în trecut, într-un mod cu totul aberant. Însuși faptul de a mă însoți cu oameni generoși și binevoitori mi-a înlesnit asimilarea bazei credinței noastre, care este până la urmă simplă. În trecut mi-am complicat mult prea mult viața cu întrebări existențiale, rămase de multe ori fără nici un răspuns. Acești câțiva ani petrecuți în acest mediu ­mi-au adus multă seninătate datorită rugăciunii. În viața mea duhovnicească de dinainte, totul era mecanic. Acum, totul este atât de luminos și plin de căldură...

Care este locul dumneavoastră în viața administrativă a acestei parohii?

Prin natura competențelor mele profesionale de aproape 30 de ani (administrarea bunurilor imo­bile și logistica), am fost chemat să preiau aceste răspunderi în sânul parohiei. Cu mare plăcere am acceptat să mă alătur camarazilor mei în această aventură: cumpărarea și administrarea unei clădiri gigantice, concepută de un artist-arhitect de renume, o ocazie unică pentru biserica noastră. Grație acestei achiziții, putem face acum multe activități religioase, culturale și educative. Comunitatea noastră are nevoie de mult curaj pentru a realiza toate acestea, zi de zi, iar mie îmi place să fiu actor în acest cadru.

Povestiți-ne pe scurt episodul cumpărării bisericii parohiale.

Mai mulți ani am închiriat o biserică. O frumoasă bisericuță, luminoasă și drăguță. Din păcate, nu puteam să o folosim decât de două ori pe lună. În acest context, activitățile erau destul de rare, iar consiliul parohial, din care eu încă nu făceam parte, se afla în căutarea unei opor­tunități. Anunțul preotului nostru că o biserică se afla în vânzare și că parohia noastră avea toate șansele să o achiziționeze ne-a umplut de bucurie. Era un complex ideal pentru nevoile noastre, însă foarte scump.

Ne-a fost la început greu să credem că am putea reuși. Grație per­severenței părintelui Lau­rențiu, care s-a bătut din răsputeri, a luat naștere centrul nostru parohial. O adevărată minune, iar pentru mine încă o dovadă că alegerea mea fusese bună. Dumnezeu ne călăuzește și ne face să înțelegem acest lucru, prin acțiunile și deciziile pe care le luăm, îndreptându-ne astfel în direcția cea bună. Curajul și energia ni se dau prin rugăciune, iar acest lucru l-am învățat mulțu­mită acestei confesiuni!

Cum ați ales Ortodoxia de tradiție românească?

Soția mea mi-a arătat drumul. Și familia ei este profund ancorată în acest mod de viață creștin. Ei m-au făcut să înțeleg multe lucruri pe care le știam, dar nu mi le lămurisem pe de-a-ntregul. Spre exemplu, să-ți stabilești prioritățile în viață în funcție de convingerile tale și nu de anumite tentații, să-ți înlături dorințele dăunătoare, înlocuindu-le cu cele care te călăuzesc spre lumină și seninătate. Lucru ușor la prima vedere. Din păcate, piedicile sunt numeroase și perverse. Ortodoxia îmi permite să fiu mai sigur că rămân pe drumul cel bun și să am o rezistență mult mai mare în fața ispitelor, și aceasta probabil datorită blândei, iscusitei și permanentei supravegheri a îndrumătorilor duhovnicești.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!