Ostrovul de pe apele Oltului: Primul schit de călugăriţe din Ţara Românească

Nicoleta Olaru, 08 Ianuarie 2009

Pe Olt, între ape, din vremuri străvechi, se ridică, înconjurat de pădure, Sfântul Schit Ostrov. Izvodit poate odată cu Ţara Românească, loc de închinăciune, de pace sufletească, de refugiu în vreme de restrişte, Schitul Ostrov este o parte a Athosului românesc ce fiinţează sub munţii din nordul Olteniei, pomenind sub îmbrăţişarea de ape nume de domni şi domniţe, ctitori, boieri sau oameni de rând care şi-au preumblat paşii pe aceste locuri, punând parte de avere şi mai ales mult suflet în zidirea locului, precum şi a ţării.

Ctitoria domnitorului Neagoe Basarab, de curând printre sfinţii pomeniţi de Biserica noastră, Ostrovul este cel dintâi schit de călugăriţe din Ţara Românească. Aici s-a retras Miliţa Despina, după moartea voievodului şi a fiului Teodosie, devenind maica Platonida, şi tot aici a primit haina călugărească mama lui Mihai Viteazul, după uciderea fiului său, pe Câmpia Turzii, sub numele de Teofana.

Ostrovul din Călimăneşti este rezultatul acţiunii de erodare a defileului muntos al Cârligelor şi de depunere a aluviunilor într-o porţiune plată a cursului său. Pe această insulă îmbrăţişată de apele bătrânului Alutus, cu anii, a crescut o minunată pădure ce a îngemănat aici toate speciile de arbori cunoscute în spaţiul florei masivului Cozia. Mâna omului a transformat locul într-o adevărată grădină, dând formă nouă crângului des în care se cuibărise de secole Schitul Ostrov. Inedita lucrare, ce îmbina harul naturii şi cel al omului, venea să completeze în mod armonios măreţia locurilor şi străvechimea vestigiilor unor frământate veacuri de istorie.

Schitul Ostrov se află în staţiunea balneo-climaterică Călimăneşti, la o distanţă de 5 km de halta CFR Călimăneşti-Jiblea, pe insula din mijlocul Oltului, pelerinii care vin aici traversând podul pentru a intra în parcul secular, de o frumuseţe deosebită, şi apoi în incinta propriu-zisă a mănăstirii.

Ctitorie de domnitor sfânt

Schitul de maici de pe apele Oltului este ctitoria domnitorului preocupat de propăşirea culturii româneşti, ctitor, donator şi restaurator, Neagoe Basarab, canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în şedinţa din 8-9 iulie a.c., cu ziua de prăznuire la 26 septembrie. Aici aveau să se retragă atât soţia Sfântului domnitor Neagoe Basarab, Despina, cât şi o fiică a lor, Stana, devenită maica Sofronia, dar şi mama lui Mihai Viteazul.

Ctitoria de la Ostrov urmează celei de la Curtea de Argeş, fiind construită din piatră şi cărămidă. Astăzi se mai păstrează bisericuţa cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“.

Fără discuţie, biserica Schitului Ostrov este cea mai modestă dintre ctitoriile sau lăcaşurile unde a intervenit Neagoe Basarab, dar are un farmec aparte, detaşându-se tocmai prin aceasta de celelalte bijuterii ale arhitecturii şi artei medievale româneşti.

Schitul este atestat documentar pentru prima oară într-un document emis de Cancelaria domnitorului Radu cel Mare, la 26 aprilie 1500. Se menţionează daniile făcute de acest domnitor „surorilor Mănăstirii Ostrov din Călimăneşti (...)“. În 1657, arhidiaconul Paul de Alep, însoţitorul patriarhului Macarie al Antiohiei, nota: „Apoi, ne-am luat ziua bună de la arhimandritul Mănăstirii Cozia şi de la ceilalţi călugări... şi după ce am eşit de pe poarta îngustă care duce la mănăstire, am văzut că râul (Olt) însuşi se desparte în două braţe în mijlocul cărora se află un Ostrov, unde am trecut cu o corabie. În acel Ostrov este o mănăstire frumoasă de călugăriţe, clădită din piatră, într-un loc mai retras şi închinată Naşterii Maicii Domnului. Este numită obişnuit Ostrov...“.

Viaţa monahală reînnodată, după un deceniu de pustiire

Sfântul lăcaş păstrează particularităţile structurale ale bisericilor Vodiţa II şi Cozia, dar cu câteva modificări date în special de dimensiunile reduse şi de încercările de a mări spaţiul propriu-zis, prin înlocuirea pilaştrilor inferiori cu console, ceea ce îi dă un aspect exterior circular, iar în plan intern, absidele laterale ale naosului şi absida altarului fac stilul arhitectural al bisericii unul puţin obişnuit pentru secolul al XV-lea. Biserica Ostrovului prezintă similitutudini, din punct de vedere arhitectural, cu Mănăstirea Prislop din Transilvania.

Ruinele ce aveau la temelii piatră de râu, descoperite pe latura de vest a incintei, au dus la ipoteza că aici ar fi existat şi case egumeneşti şi, eventual, reşedinţa temporară a domnitorului.

De-a lungul timpului, construcţiile Schitului Ostrov au suferit o serie de reparaţii, mai ales în ultimul secol, fără a le influenţa însă stilul. Restaurările din 1940 au fost impuse de incediul din 1939; au urmat îmbunătăţiri şi reparaţii între anii 1956-1959 şi 1962-1963 prin grija Episcopiei Râmnicului şi Argeşului de atunci, când se reacoperă biserica cu şindrilă, sunt restaurate clădirile anexe, se împrejmuieşte grădina schitului cu grilaj de fier, iar curtea devine un parc cu flori. În perioada 1979-1988 începe un alt val de renovări, insula se supraînalţă cu 6 metri. Atunci se ridică şi casa stăreţiei.

„Între anii 1890-1997, viaţa de mănăstire de la Ostrov se întrerupe, timp în care în biserică se săvârşeau slujbe doar din când în când, de un călugăr care ajungea aici din Cozia“, istoriseşte maica stareţă, monahia Mariami Tunza, care ne mai ne mai spune că schitul pe care îl conduce a aparţinut un timp de Mănăstirea Turnu, apoi de Cozia, iar în prezent este de sine stătător.

În martie 1997, prin venirea actualei stareţe, viaţa monahală se reînnoadă la Ostrov. După ce se obţine titlul de proprietate asupra insulei, în anul 2000 se începe reamenajarea incintei, se construieşte corpul nou de chilii, turnul-clopotniţă, zidul de incintă din piatră, precum şi o clădire destinată atelierului de croitorie şi tricotaje şi pangarului. În prezent, se efectuează lucrări de întreţinere a bisericii la exterior.

Icoane unice în iconografia creştină

Iniţial, biserica din Ostrov nu a fost pictată. Situaţia este asemănătoare bisericii episcopale de la Curtea de Argeş, care la sfinţire nu era împodobită cu pictură murală; de aceea, „domnitorul aşează cu propria-i mână icoanele (pictate pe lemn) noii sale ctitorii“. Se pare că fresca actuală este realizată în anul 1760, neputându-se şti dacă a mai existat o pictură anterioară. Pictura este realizată în stil bizantin, tehnica fresco. Printre icoanele ce înlocuiau pictura murală se disting trei, de o valoare deosebită: icoana Sfântului Nicolae, a Sfinţilor Simion şi Sava şi Coborârea de pe Cruce a Domnului. Acestea se păstrează în colecţiile Patriarhiei şi la Muzeul Naţional de Artă al României. Sfântul Nicolae pare să fi fost patronul spiritual al voievodului ctitor. Icoana care înfăţişează pe Sfinţii Simion şi Sava, patronii sârbilor (doamna Despina era de neam sârbesc), o arată pe doamna îngenuncheată în faţa Sfântului Simion, îmbrăcat în haină aspră călugărească. La picioarele Sfântului Sava, îmbrăcat în veşminte arhiereşti, stau îngenuncheate cele două fiice ale Despinei, Stana şi Ruxandra. Referitor la icoana Coborârii de pe Cruce, izvorul de inspiraţie al acesteia îl aflăm din cartea de învăţătură a lui Neagoe, către fiul său, Teodosie: de o parte, Maica Domnului Îl privea îndurerată pe Fiul său mort, în partea opusă, o altă mamă îndurerată, Despina, doamna lui Neagoe, îndoliată, purtând pe braţe pe fiul său mort, Teodosie, îmbrăcat în costum domnesc, având coroană pe cap, o roagă pe Maica Domnului să primească sufletul lui Teodosie. Cele trei icoane, prin subiectele lor originale, prin elementele profane îmbinate în compoziţia lor şi prin valoarea artistică rămân unice în iconografia noastră creştină.

Ajutorul primit la icoana Maicii Domnului

Un loc aparte printre icoanele din biserica Ostrovului îl ocupă icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului - Hodighitria, cunoscută sub numele de „Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Jiblea“. Icoana datează din sec. al XVI-lea şi se consideră că ar fi aparţinut familiei domnitorului, aşa cum arată şi pisania: „Această sfântă icoană a Maicii Domnului, fiind veche şi făcătoare de minuni, s-au stricat foarte rău şi s-au refăcut prin îndemnul Stariţei Platonida şi cu toată osârdia şi cheltuiala Dumnealui vleat 1791 Ianuarie 2 de Ioan zugravul“.

Cea mai mare minune a Maicii Domnului este rezistenţa mănăstirii pe apele Oltului, după cum este încredinţată maica stareţă. „Nu am găsit consemnate minuni săvârşite de icoana Maicii Domnului, dar mulţi oameni ne-au mărturisit că atunci când vin la tratament, aici, la staţiune, trec de fiecare dată pe la icoana Maicii Domnului, de aici, care i-a vindecat de numeroase boli, iar multe femei au dobândit copii în urma rugăciunilor la icoana Maicii Sfinte. Chiar de curând a venit o doamnă din Sibiu, care ne-a mărturisit, printre lacrimi, că nu dobândeşte copii, fiind foarte necăjită din acest motiv. Am sfătuit-o să se roage din inimă Maicii Domnului şi să aibă încredere în puterea ei. A venit după câtva timp şi ne-a povestit emoţionată că Maica Domnului i-a ascultat rugăciunea şi i-a dăruit un copil“, mărturiseşte maica Mariami, ea însăşi martoră a numeroase minuni făcute de Maica Domnului în mănăstire, de fiecare dată când a rugat-o „din toată inima“.

„Încercăm să-i ajutăm în primul rând prin exemplul personal“

Pe perioada sezonului estival, Schitul Ostrov primeşte numeroşi turişti care vin cu problemele lor, sufleteşti şi trupeşti, să şi le destăinuie atât la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cât şi măicuţelor care ostenesc aici, cerându-le sfat şi mângâiere. „Încercăm să-i ajutăm în primul rând prin exemplul personal, prin purtarea noastră cuviincioasă şi prin rugăciunile noastre. Îi încurajăm apoi şi-i îndrumăm pe toţi cei care ne cer ajutorul, şi-i îndemnăm să nu se depărteze de Biserică şi mai ales să n-o uite pe Măicuţa Domnului“, povesteşte maica stareţă, care este o adevărată mamă pentru „fetele ei“, aşa cum o auzi în repetate rânduri pomenindu-le pe tinerele măicuţele de aici.

Cele 14 vieţuitoare trec rând pe rând pe la toate ascultările pe care le impune viaţa de mănăstire, dar un accent deosebit este pus pe participarea la slujbele Bisericii, astfel că, în fiecare zi, chiar obişnuită, neînsemnată cu vreo cruce, când se aude toaca, urmată de clopot, măicuţele aleargă cu drag la biserică, lăsând deoparte orice altă activitate. „Aşa le îndemn tot timpul: întâi biserica şi apoi celelalte ascultări, pentru că altfel tindem să ne uităm datoria principală pe care o avem noi, vieţuitorii din mănăstiri“, mai spune stareţa Ostrovului.

Legenda naşterii Ostrovului

Se zice că pe vremea lui Neagoe Basarab, într-o sâmbătă noapte, un muntean se întorcea de la câmp, cu carul încărcat de târguieli. Ajuns în dreptul Călimăneştilor, cam grăbit de un cer ameninţător, aude clopotele unei mănăstiri din apropiere şi-şi dă seama că e ceasul Vecerniei de sâmbătă. Opreşte carul, dejugă boii, le dă de mâncare, mănâncă şi el ceva şi se culcă. În curând, vine dinspre munte o ploaie mare. Apele Oltului se umflă, năvălesc şi ameninţă drumul în marginea căruia se afla omul. Creştinul însă nu se clinteşte, îşi face semnul crucii şi aşteaptă. Apele se întind ocolindu-l, el rămâne pe uscat până luni dimineaţa, când îşi urmează drumul. Vodă aude de această minune şi hotărăşte să ridice acolo o biserică. Legenda e simplă, dar are un caracter moralizator. Dumnezeu îl ocroteşte pe creştinul evlavios, care păzeşte sărbătorile.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!