Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Timp liber Ouă încondeiate şi călătorii cu Huţulca, la Moldoviţa

Ouă încondeiate şi călătorii cu Huţulca, la Moldoviţa

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Timp liber
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 18 Iulie 2010

Călătorii în Bucovina pot descoperi în chiar inima acestei regiuni un ţinut pe cât de dăruit de natură, pe atât de înzestrat de mâna omului: Moldoviţa. Nu puteţi părăsi această aşezare fără să vizitaţi Muzeul ouălor încondeiate "Lucia Condrea", Mănăstirea Moldoviţa şi fără să vă plimbaţi cu Huţulca.

La fel ca multe alte localităţi ale Bucovinei, şi Moldoviţa degajă acel farmec caracteristic zonelor de munte, în care totul, de la pajişti şi până la oamenii locului, pare proaspăt, neîntinat, încântător. E de ajuns să-ţi odihneşti privirile pe liniile domoale ale orizontului, seara, după ce turmele părăsesc încet păşunile de platourile de la înălţime, şi să realizezi că viaţa, aşa cum ne-a fost ea dăruită la începuturi, avea, cu siguranţă, ceva din frumuseţea tainică pe care o respiri aici la fiecare pas.

O călătorie în această parte de ţară are darul de a te apropia de natură, de Dumnezeu şi de a te ajuta să înţelegi, cu mintea şi sufletul, ceva din creativitatea pe care localnicii au moştenit-o din timpuri străvechi, de la cei dintâi huţuli stabiliţi în mijlocul pădurilor seculare de brad.

O primă vizită, fără doar şi poate, va fi cea la Mănăstirea Moldoviţa, străveche ctitorie a voievodului Petru Rareş, construită în localitatea Vatra Moldoviţei, pe la 1532. Înconjurată cu ziduri groase, de piatră, ca mai toate mănăstirile vechi ale Bucovinei, Moldoviţa pare o oază de pace pentru un călător venit din agitaţia marilor oraşe.

Şi pentru că aici arta şi credinţa se îmbină armonios, faceţi-vă o prioritate din a vizita Muzeul ouălor încondeiate "Lucia Condrea", unic în lume graţie valorii artistice a exponatelor. Veţi descoperi aici nu doar un artist remarcabil, căruia Occidentul i-a recunoscut din plin valoarea, ci un creator sensibil, dar modest şi dedicat până la sacrificiu încondeierii ouălor, meşteşug pe care l-a transformat în artă pură. Lucia Condrea, căci despre ea este vorba, a expus în ocniţele muzeului ce-i poartă numele o colecţie de 2.000 de ouă încondeiate care nu au echivalent sau termen de comparaţie în România.

Nu părăsiţi Moldoviţa înainte de a face un tur cu Huţulca, o mocăniţă fabricată pe la începutul secolului trecut, care circulă pe o porţiune de cale ferată îngustă, încântând turiştii şi localnicii deopotrivă. Trenuleţul condus de locomotiva cu aburi porneşte din staţia aflată în chiar centrul localităţii, în spatele hotelului Oana, iar traseul de patru kilometri este paralel cu şoseaua ce străbate comuna Moldoviţa. Preţul unui bilet dus-întors este de 10 lei.

 

 

 

Citeşte mai multe despre:   oua incondeiate