Lumina literară şi artistică
P o e z i e: Radmila Popovici

P o e z i e: Radmila Popovici

12 Iulie 2015

cardiac

abia când a rămas

fără miere

i-am îndrăgit și albinele

și moliile

acest stup foșnind

iarna vara aproape

explodându-mi

acum

ascultă atent

ronțăitul carilor

câte ceaiuri tincturi

vinuri câte guri

ce n-au habar

de polen nectar faguri

trântori ai îndulcit

le-ai fost plăcere

și leac înfruntând

cetele de viermi
și căpușe

îîîîmmmm cum bântuie

de jur împrejur sălbăticia

albei înfloriri roiuri bete

zboară se încuibează

pe ici pe colo gata

de orice

numai tu

cu picioarele înfipte

în pământ aștepți

două mâini să-ți scoată

capacul ramele bolnave

să-ți pună altele noi

sau să te lase

cu ai tăi cari

până vor veni

frigurile

sugarii și greierii

ca monoxidul de

carbon

intră tiptil

în marele dormitor

îngerul

a viață fără

duh

duhnește aici

observă și rupe iar

fila cu suflete

moarte

își suflecă mânecile

roase

umple sacul

de polietilenă

cu vise despre război

îl leagă la gură și

cu el pe umeri

pleacă în pace

sugarii și greierii

încep

toți odată să plângă

de foame și Gogol

de scârbă

apa prea dură

citesc și cad

imperii

peste veacul

pleoapelor

amorțite

fântânarii mei

cocoșați se vaită

de apa prea dură

mă prefac

că nu le aud mațele

calcificându-se

râd și

mi se îneacă

sacadat

ecourile

dăruiesc omizii

arhaice

toate ridurile mele

pentru coconul

strălucitor

al posterității

flutur

la destrămare

din păr

vâslesc

fluturii

secera

îmi prind la urechi

noduri

pentru dezlegare

ocupația mea pe timp

de secetă bunica

făcea păpuși

din petice mă lăsa

să le dau viață și

nume seva noru

doru vara mea

e precum

am hărăzit-o

doar că n-am

apucat să tai

știrul

din superlative

să smulg mătrăguna

negărilor și ploile

vin cu secera

tocmai când se coace

otrava iar palmele

îmi sunt deschise

răni de atâta

mângâiere

evantaiul

viitorul urmărește

cu infinitatea de ochi

cum îmi gravez

pe pielea pietrei

străvezii minutele

de reculegere

mă ține de mână

părintește

când îmi brodez

zilele de doliu

cu atomii sclipitori

ai exploziilor

îmi scrie scrisori lungi

ca să am răbdare

cu ceara

din stupii părăsiți de acasă

pentru lumânările care

învie de la săruturi

și chiote

mă păzește

din fașă

ca pe cenușa de argint

din cutia evoluției

inhalându-mă

uneori

când vinul vinii

mă amețește

îl ajung din urmă

să-i aranjez

gulerul

acoperindu-mi

surâsul cochet

cu evantaiul

din magmă

tai cu tăcerea

păienjenișul gândurilor

stric somnul larvelor

lacome le înghit ca să nu

mă înghită ele gura capătă

miros de cerneală

strănut și sar

speriate pe pereții goi

hieroglifele

ochiul spion îmi răscolește

în dulapuri nu găsește

în sertare nu găsește

în genți nu găsește în notițe

se izbește de ideea perfectă

îi fură sensul și-l face

public pe toate rețelele

de dezintegrare

scurtcircuit

mușcate mutante

se înmulțesc în glastre

ca șoarecii pervazurile

se dărâmă mușcatele

ocupă tot spațiul cresc

până în tavan o iau

razna amărăsc aerul

apa cerul devin

de un roșu roșu

aprins

din magmă

și făină de porumb

va ieși o mămăligă

cât soarele

și nimeni

cu tine începe și

sfârșește albul și negrul

pătratelor pe care sar într-un

călcâi până leșin cu tine

din tine decapitez majusculele

numelor rămase în istorie și tot

din tine scriu altele care încă

nu s-au aflat cu tine în palme

smulg știrul cucuta mătrăguna

și semăn inul prosoapelor pentru

pomenirea înecaților în tine

e apa și lutul necunoscut

de mine nu mai știu

decât lipitorile și nimeni

nu poate mai bine ca tine

să mi le aranjeze pe șira

spinării pe ceafă pe umeri pe

pleoape să-mi soarbă virgulele

nepuse parantezele neînchise

și textul acesta care rupe

din mine

citotoxină

cum te-ar mângâia

în plutire tentaculele sprintene

ale cubomeduzei și aerul

ți-ar fi de prisos în

această strâmtoare alegi

numai și numai

morfina

instinctul are un dumnezeu

inconfundabil te închini

în numele imunității

unei bacterii

rătăcești prin spiralele

adn ale agenților tăi

secreți IPR003572

în ceasul al treisprezecelea

cu mâna pe evoluție

îți recunoști identitatea

de amibă

 

Radmila Popovici s-a născut pe 31 august 1972 în Florițoaia-Veche, raionul Ungheni (Republica Moldova). A absolvit Școala Pedagogică din orașul Călărași (1991) și Facultatea de Litere a Universității de Stat din Moldova (1996). A publicat volumele: Mi-s, Ed. Prut Internațional, Chișinău, 2008; EvAdam, Ed. Gunivas, Chișinău, 2012; A(l)ta, Ed. TipoMoldova, Iași, 2013; Intimatum, Ed. Vinea, București, 2014; Iseult arrive (fr.), Ed. Vinea, București, 2015, și Unicat, Ed. Vinea, București, 2015. Este autoarea versurilor cântecelor cuprinse pe CD-urile de autor: Tu şi eu (2007), O lume în ochi de copil (2008), Portativul cu pistrui (2013, muzica de Marian Stârcea) și Iubire, tu (2014). A semnat textele pentru musical-ul Porţile (2010, muzică de Ghenadie Ciobanu, regie de Sandu Vasilache), pentru spectacolul Douăsprezece scaune (muzică de Valy Boghean, regia de Petru Hadârcă) și pentru spectacolul Pepi Ciorap Lung (muzică de Valy Boghean, regia de Petru Hadârcă). A realizat traducerea și adaptarea pentru opereta Liliacul (muzică de Johann Strauss, regie de Mihai Timofti). Este membră a Uniunii Scriitorilor din R. Moldova.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!