Editorial
Pâinea cerească și pământească

Pâinea cerească și pământească

Minunea înmulțirii pâinilor de către Mântuitorul Iisus Hristos este un continuu prilej de reflecție atât asupra principiului de bază al vieții umane, cât și asupra gestiunii responsabilității omenești în raport cu resursele materiale și spirituale care i se pun la dispoziție.

În cele din urmă, Hristos Însuși este Pâinea cea adevărată, mai presus decât mana din pustie oferită în chip minunat poporului, adică El e Hrana cea trebuincioasă vieții creștinului în calitate de cetăţean, începând de la Botez, al Împărăţiei cerurilor. Astfel, Euharistia este merindea noastră încă de pe pământ, până când vom ajunge dincolo, în ­cerurile Împărăţiei, „să ne împărtăşim mai cu adevărat” dintru Hristos, şi întru El cu întreaga Preasfântă Treime în lumina cea neapropiată a strălucirii slavei Sale nesfârşite.

Pentru noi, care trăim în cetate, în lumea actuală atât de complexă pentru unii şi totodată fascinantă pentru alţii, esenţială nu este doar simpla împărtăşire în sine din Pâinea-Hristos, Care Se dăruieşte nouă în Biserică, ci conformarea întregii noastre vieţi, a celeilalte vremi a vieţii noastre, acestei Pâini cereşti. Pentru a evita orice fel de indigestie duhovnicească printr-o incompatibilitate cu hrana cerească, a alimentelor şi ingredientelor din „cealaltă vreme a vieţii noastre”, e absolut obligatorie integrarea în viziunea umană proprie, generală, despre lume, întemeiată întru Hristos şi pe învăţătura de credinţă a Bisericii, a tuturor dimensiunilor vieţii omeneşti: profesie, meserie, administrarea treburilor publice, societate, educaţie, ştiinţă, tehnică, artă, economie etc. Toate acestea se cer subsumate aceleiaşi perspective cereşti şi aceluiaşi crez în Iisus Hristos, Principiul vieţii noastre, atât biologică, cât şi spirituală.

Dar toate acestea sunt necunoscute ochilor inocenţi ai începuturilor creşterii în credinţă dinaintea înţelegerii şi cunoaşterii Lui mai depline şi a convertirii mature şi conştiente la Hristos Cel răstignit şi înviat, la fel cum s-a petrecut şi cu ucenicii Săi înainte de Patima dospirii Pâinii... „Învăţătorule, mănâncă!... Nu cumva i-a adus cineva să mănânce?” (In 4, 31, 33). La întrebarea aceasta, Mântuitorul a răspuns: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi... Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui” (In 4, 32, 34). După pilda dată de El, adevărata noastră mâncare este conformarea aceasta a voinţei noastre şi a întregii noastre vieţi, în toate dimensiunile menţionate, vieţii dumnezeieşti şi voii Lui.

Doar ochii credinţei ferme se fac părtaşi vederii Pâinii celei adevărate a Cerului, căci altfel omul rămâne la vârsta căutării de semne şi minuni, a unei căutări doar a pâinii materiale şi pământești şi a hrănirii cu aceasta, aşa cum s-a întâmplat cu mulţimea care, în urma înmulţirii pâinilor, urmărea să-L facă rege pe Iisus, pentru a-i fi asigurată această resursă de bază a vieţii biologice, pământeşti. Iată o constantă a umanităţii căzute, excelent teoretizată în Legenda Marelui Inchizitor din celebrul roman „Fraţii Karamazov” al lui F. M. Dostoievski: cedarea de către oameni, către un lider, a libertăţii proprii în schimbul asigurării celor materiale şi necesare traiului pe acest pământ. Mântuitorul însă cheamă omul la responsabilitatea asumării propriei sale libertăţi în raport cu pâinea cerească şi ­pământească.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!