Reportaj
Paisie, isihastul aghiorit de la Suroti

Paisie, isihastul aghiorit de la Suroti

Diac. George Aniculoaie, 15 Octombrie 2011

Părintele Paisie Aghioritul era un monah locuitor în pustie, dar care se afla foarte aproape de nevoile oamenilor. Era un ascet aspru cu el însuşi, dar iubitor de oameni până la jertfirea de sine pentru cei neputincioşi, bolnavi şi nedreptăţiţi. Le-a fost călăuzitor multora, mari şi mici, însemnaţi şi neînsemnaţi. I-a ajutat pe foarte mulţi în sporirea lor duhovnicească. A făcut bine în felurite chipuri oamenilor.

A vorbi despre părintele Paisie înseamnă a avea simţământul copilului mic care încearcă să vorbească despre ceva mare, care depăşeşte măsura lui, dar nu găseşte cuvântul şi modul potrivit pentru a face aceasta", spunea ieromonahul Isaac, unul din biografii părintelui Paisie Aghioritul. Datorită acestei mărturii am luat hotărârea ca în ultima vizită în Muntele Athos să ne abatem de la itinerarul iniţial şi să facem o vizită-fulger la chilia părintelui Paisie din apropierea Mănăstirii Cutlumuş (printre ai cărei ctitori au fost şi domnitorii Ţării Româneşti Alexandru Basarab şi Ioan Vladislav). Chilia, care poartă denumirea de Panaguda (Sfânta Maria Mică, adică praznicul Naşterii Maicii Domnului), se află într-o vale, înconjurată de multe alte chilii athonite, la doar 20 de minute de capitala Sfântului Munte, Charea.

În prag ne-a întâmpinat unul dintre ucenicii părintelui. De la el am aflat că între zidurile acestei căsuţe din piatră şi-a petrecut ultimii ani ai vieţii. În timp ce ne vorbea despre viaţa încercatului părinte athonit, după ce în prealabil ne-a servit cu tradiţionalul ouzo şi bineînţeles cu rahat, ucenicul ne-a introdus în micuţul paraclis al chiliei. În partea stângă, ascunsă, am văzut strana părintelui, mai roasă decât celelalte, semn al rugăciunii neîncetate.

Renume de sfânt din viaţă

Părintele Paisie, pe numele de mirean Arsenie Eznepidis, ne-a spus bătrânul ucenic, se trăgea dintr-o familie din Farasa Capadociei. După războiul cu turcii din 1922, întocmai ca şi celelalte două milioane de greci care îşi părăseau căminele strămoşeşti pentru a se salva de la un nou genocid, familia lui s-a stabilit în Koniţa Epirului. S-a născut la 25 iulie 1924. A fost botezat de Sfântul Arsenie Capadocianul, care a şi profeţit că pruncul va deveni călugăr. Familia sa păstra adânca tradiţie religioasă a Capadociei, care a dat atât de mulţi şi de mari sfinţi Bisericii Ortodoxe. În acest climat a crescut părintele Paisie.

Şi-a manifestat de mic dorinţa pentru viaţa monahală. Dar abia la vârsta de 30 de ani a ajuns monah. S-a nevoit în Sfânta Mănăstire Stomiu (Pind), în pustia Sinaiului (Egipt), dar mai ales în Sfântul Munte - unde a petrecut cea mai îndelungată perioadă a vieţii sale. Viaţa sa monahală este comparabilă cu cea a vechilor asceţi. Trăia singur într-o chilie, în pădure. Era foarte sărac în cele materiale, foarte simplu şi blând în felul de a fi. Nimic nu era fals în el, după cum nimic strident. Din inima lui se revărsa iubire către toţi.

Dobândise încă din timpul vieţii o faimă uriaşă, fără ca vreun ziar, vreo emisiune radiofonică sau televizată să se refere vreodată la el. Faima lui s-a transmis din gură în gură. Sute de oameni mărturisesc în scris cum au primit binefaceri prin puterea sa făcătoare de minuni. Avea renume de sfânt încă din timpul vieţii. Într-o zi obişnuită îl vizitau la chilie 100-200 de oameni pentru a-i primi sfatul.

Dionysios Farasiotis, un alt biograf al părintelui, spune în cartea sa "Marii iniţiaţi ai Indiei şi Părintele Paisie" că atunci când ieşea din Sfântul Munte veneau mii de oameni să primească binecuvântarea lui. Mii de persoane aşteptau la rând, până în zori, pentru a lua binecuvântare şi a vorbi un minut-două cu el. În acest foarte scurt răstimp, mulţi primeau dezlegare tuturor problemelor lor; alteori, acest lucru se petrecea mai târziu, prin rugăciunile bătrânului. Le-a fost călăuzitor multora, mari şi mici, însemnaţi şi neînsemnaţi. I-a ajutat pe foarte mulţi în sporirea lor duhovnicească. A făcut bine în felurite chipuri oamenilor.

Prin viaţa lui sfântă şi prin puterea sa făcătoare de minuni, a descoperit în ochii oamenilor lumina lui Hristos şi puterea lui Dumnezeu. În felul acesta îi îndemna spre sporirea duhovnicească. S-a spus adesea despre acest mare stareţ că a fost un dar al lui Dumnezeu către oameni. A murit la 12 iulie 1994, fiind înmormântat la mănăstirea de maici a Sfântului Ioan Teologul, de la Suroti, din apropierea Tesalonicului.

Credincioşii îi venerează mormântul

Mormântul său, care a devenit loc de închinăciune şi izvor de tămăduiri, a fost următoarea oprire a pelerinajului nostru. Aşezat pe terasa din spatele altarului bisericii principale, chiar lângă clopotniţă, locul unde odihnesc osemintele bătrânului isihast a fost venerat pe tot parcursul prezenţei noastre acolo de credincioşi. Se închinau, îşi plecau genunchii pentru a-i săruta crucea şi după ce îşi spuneau rugăciunea plecau în linişte, cu chipul plin de bucurie şi speranţă. Cred că acest sentiment l-am resimţit şi noi după ce am fost martori la nevoinţele unuia dintre cei mai cunoscuţi duhovnici ai timpului nostru.

Poemul de pe mormânt

Deasupra mormântului său simplu, pe o placă de marmură, a fost încrustat poemul scris de el însuşi:

"Aici s-a terminat viaţa mea,

Aici şi răsuflarea mea.

Aici trupul mi se va îngropa,

Iar sufletul mi se va bucura.

Sfântul meu aici locuieşte,

Iar aceasta mă cinsteşte.

Şi cred că el se va milostivi

Şi pe Izbăvitorul Îl va îmblânzi,

Ca sufletul meu cel ticălos

Să aibă alături pe Maica Domnului Hristos."


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!