Patristica
Palamism sau teologie vie?

Palamism sau teologie vie?

Roger Coresciuc, 14 Mai 2010

Adeseori în prezentările cu nuanţă teologică se vorbeşte despre conceptul de "palamism". Există însă uneori riscul de a teoretiza excesiv învăţătura Sfântului Grigorie Palama, considerând-o un concept sau o variantă conceptuală alternativă la multe alte abordări teoretic-teologice. Însuşi termenul pe care îl utilizăm, "învăţătura Sfântului Grigorie Palama", prezintă riscuri pe care nu le putem bănui la o primă vedere.

Asocierea între "palamism" şi "isihasm", atât de mult criticată de diferitele direcţii de cercetare istorică din cadrul multor universităţi cu o certă valoare şi greutate ştiinţifică în domeniul teologic, este oare o simplă asociere mecanică între doi termeni conceptuali asemănători? Este oare învăţătura Sfântului Grigorie o inovaţie care vine să se coleze pe trunchiul nedefinit al practicii isihaste? Cu riscul de a aluneca în atitudini defensive, justificabile în demersul de apărare al credinţei, dar fără o aparentă importanţă decizională într-un demers ştiinţific, mărturisim totuşi că adevărul nu se epuizează în cadrele cercetării ştiinţifice.

Sfântul Grigorie, un "teolog inovator"?

De-a lungul vremii, principala acuzaţie adusă Sfântului Grigorie Palama a fost aceea că felul în care s-a prezentat şi a luat poziţie în disputele isihaste nu este deloc unul conform tradiţiei. "Învăţătura Sfântului" este adesea prezentată drept inovaţie. Să nu uităm faptul că iniţial adversarii săi îl numesc în derâdere "teologul inovator" - pervertire lingvistică a supranumelui "Noul Teolog". Care poate fi răspunsul actual la tot atât de actualele acuzaţii la adresa "palamismului"? Este oare învăţătura Sfântului Grigorie Palama un sistem teologic dezvoltat pe terenul unei cariere monastice aflate în pragul ruinării doctrinale, nesustenabilă nici politic, nici ecleziologic? Şi-a dezvoltat Sfântul Grigorie Palama o învăţătură fără fundamente patristice, practice, ecleziologice? Adesea acuzele se centrează în jurul acestui aspect: disputa ideologică cu adversarii isihasmului va determina pe "doctorul isihast" să elaboreze o defensivă care nu numai că se îndepărtează de cadrul aşa-zis simplu al problematicii isihaste, dar mai ales se manifestă ca o ripostă care în fond utilizează aceeaşi dinamică teoretică ca şi oponenţii săi. Totul este ceva artificial.

Palamismul, o definiţie ortodoxă a ştiinţificităţii?

"Palamismul", se afirmă în analizele minuţioase ştiinţifice, se naşte la un moment dat, este o teorie printre multe altele, nerecunoscută şi neacceptată la nivel general nici măcar în toată lumea ortodoxă, şi nu este, aşa cum mărturiseşte tradiţia ortodoxă, un moment de precizare teologică necesară. Dacă ar fi să-l ascultăm pe Achindin, "Palamas nu şi-a găsit niciodată liniştea sau şi-o găsea doar când se lupta absurd cu Varlaam; aveau amândoi aceleaşi ambiţii, manifestate pe terenul sec al înţelepciunii omeneşti. Polemica dintre Palamas şi Varlaam nu a făcut decât să dea naştere unor opinii absurde, opuse Bisericii lui Hristos, singura care a primit învăţătura dumnezeiască". Din păcate, incapacitatea lui Achindin de a vedea că precizarea teologică nu are cum să ocolească răspunsuri compatibile ca structură şi uneori chiar ca formă filosofiei opuse este destul de reprezentativă şi pentru unele modalităţi contemporane de aşa-zisă teologhisire.

Poate fi lipsa de ripostă în situaţii de erezie o cale binecuvântată de Dumnezeu? Personal cred că nu! Dacă Sfântul Grigorie Palama este acuzat că a răspuns cu aceleaşi arme adversarilor săi, ar trebui oare să tragem concluzia că tăcerea este atitudinea cea mai fericită în cazurile în care adevărul de credinţă trebuie lămurit proporţional cu provocările care-i sunt aduse? Îşi inventează oare Sfântul Grigorie un sistem teologic doar de dragul de a porni într-un război ideologic fără substanţă duhovnicească? În astfel de cazuri nu este oare tăcerea un îndemn tacit la sincretism nivelator în domeniul adevărurilor de credinţă? Trebuie căutată cu orice preţ "universalitatea iubirii indiferent de credinţă"? În principiu da, dar respectând obligativitatea discernerii adevărului care fundamentează orice relaţie, fie ea de orice natură. Adevărul nu poate fi multiplu atunci când e vorba de lucruri esenţiale. Adepţii lui Achindin ar fi preferat ca Sfântul Grigorie Palama să aibă o atitudine de "maximă înţelegere pentru nuanţele nesemnificative teologic din disputa isihastă"? Un fel de socializare paşnică în cadrele aceluiaşi sâmbure cu fond creştin, marcat de atrăgătoare diferenţe specifice? Iată însă că Sfântul Grigorie atacă dur teoria "convergenţei contrariilor". Nu de dragul atacului, ci în duhul dragostei de adevăr.

Teologia "minţii lui Hristos"

Nu cred în existenţa unui aşa-zis "palamism", simplu complex doctrinar menit să contracareze umoral alte sisteme, mai mult sau mai puţin valabile din punctul de vedere al adevărului dumnezeiesc, dar potenţate doar prin faptul că sunt sisteme creştine, variabil diferite, dar fundamental orientate spre aceleaşi aşa-zise valori. Sfântul Grigorie Palama nu propune un "palamism" şi cu atât mai mult "o învăţătură specifică". El propune precizare teologică. Propune atenţie la nuanţe care uneori pot fi covârşitor destructive sau ziditoare pentru un demers onest în relaţia cu Dumnezeu. Mucenicia cuvântului nu poate fi evitată în astfel de cazuri. Şi dacă am merge un pic mai departe, Sfântul Grigorie Palama nu propune atenţie la nuanţe aşa cum ar înţelege omul prosternat în faţa zeului raţiunii lipsite de harul dumnezeiesc. Aceste nuanţe, nesemnificative pentru omul prins în vâltoarea uniformizării accesului la adevărurile multiple, sunt nuanţe cu valoare ontologică. Poate că nici nu are trebui numite nuanţe. Poate că cel mai potrivit termen ar fi: valori teologice fundamentale şi dătătoare de viaţă. Spune Sfântul Grigorie Palama într-una din Omiliile sale: "Sunt însă unii dintre noi care se laudă cu cuvântul cel elinesc şi cu înţelepciunea lumii acesteia şi preferă să nu se supună pe de-a-ntregul bărbaţilor duhovniceşti, prin cuvintele Duhului, ci să le stea împotrivă. Aceştia, auzind de lumina Schimbării la faţă a Domnului, de pe munte, cea văzută de ochii apostolilor, o coboară imediat la starea de lumină percepută prin simţuri şi zidită; trag în jos, la o astfel de stare, lumina aceasta care este nematerialnică, neînserată şi veşnică, care este nu numai mai presus de simţuri, ci şi de minte, fiindcă ei înşişi sălăşluiesc întru cele de jos, şi nu pot cu nici un chip să cugete ceva din cele mai presus de cele pământeşti". Simţim în aceste cuvinte puterea bărbatului duhovnicesc care nu se teme să precizeze teologic.

Criticile adresate aşa-zisului "palamism" trebuie abordate în primul rând într-o atitudine de înţelegere duhovnicească, de "minte a lui Hristos", a realităţilor dumnezeieşti care nu pot fi disecate prin metode aparent oneste şi ştiinţifice. Sfântul Grigorie Palama nu îşi asumă deloc rolul de inovator. Precizează lucruri pe care monahii şi mirenii poate mai puţin dotaţi intelectual, dar cu o trăire reală isihastă nu au putut să le precizeze foarte sistematic. A preciza sistematic un fapt existent în sine nu înseamnă nicidecum înfiinţare de sistem. Teologia precizată de Sfântul Grigorie Palama este în fond teologia dintotdeauna a Bisericii ortodoxe. Capacitatea de a înţelege acest lucru este esenţială pentru oricine doreşte să îşi clarifice nedumeririle, să îşi calmeze revoltele sau să îşi manifeste demersurile, în faţa vieţii şi precizării teologice a Sfântului Grigorie Palama, cel cu adevărat numit, fără nici o urmă de triumfalism, "Noul Teolog", şi al "doilea Hrisostom".


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!