Reportaj
Palatul Brâncovenesc, o imagine a permanenţei româneşti

Palatul Brâncovenesc, o imagine a permanenţei româneşti

Raluca Brodner, 03 Februarie 2014
Dintre toate reşedinţele Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu (Mogoşoaia, Potlogi, Doiceşti, Brâncoveni, Sâmbăta de Sus), palatul de la Mogoşoaia, din judeţul Ilfov, se remarcă prin rafinament arhitectural şi rezistenţă în faţa prefacerilor dure ale vremurilor. Această capodoperă ce încoronează arta Ţării Româneşti din veacul al XVII-lea a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 120 de ani. Astăzi, ca printr-o minune, în localitatea ilfoveană, se găsesc în mod clar indicii ale prezenţei principelui român creştin ortodox prin aceste locuri.
 
Nu departe de Bucureşti, la vreo 15 km, într-un cadru natural pitoresc, pe malul unui lac înconjurat de o pădurice, se găseşte Complexul monumental istoric cultural, turistic şi de agrement Mogoşoaia sau Curtea domnească de odinioară a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu, atestată documentar la sfârşitul secolului al XVII-lea. Complexul, al cărui punct de atracţie pentru vizitatorii pasionaţi de artă îl reprezintă Centrul cultural „Palatele Brâncoveneşti“, este format din clădirea propriu-zisă - palatul (ridicat în septembrie 1702 de către Constantin Brâncoveanu pentru al doilea fiu al său, Ştefan), curtea de onoare cu turnul de la intrare, cuhnia (bucătăria domnească, în prezent spaţiu expoziţional), casa de oaspeţi sau Vila „Elchingen“ (fostă casă de creaţie a scriitorilor, astăzi centru de conferinţe, dotat cu hotel şi restaurant), gheţăria (fostul depozit de gheaţă al palatului), precum şi Biserica „Sfântul Gheorghe“, amplasată în exteriorul zidurilor curţii (ctitorie a lui Constantin Brâncoveanu, finalizată în anul 1688, cu o lună înainte de alegerea sa ca domn). Reţine atenţia în mod deosebit palatul domnesc - ce poartă numele văduvei boierului Mogoş, fostul proprietar al pământulului pe care a fost construit acest monument istoric -, depozitar al moştenirii culturale brâncoveneşti, pecetluită prin martiriul lui Constantin Vodă Brâncoveanu, împreună cu fiii săi şi cu sfetnicul Ianache, ceea ce îi conferă o valoare simbolică duhovnicească aparte.

„Un edificiu rezultat al colaborării timpului cu veleităţile umane“

Ghid în periplul nostru prin sălile şi istoria palatului ne-a fost Loredana Uncheaşu, muzeograf, care îşi începe expunerea astfel: „Brâncoveanu nu a ales întâmplător Mogoşoaia. Şi-a dorit să concentreze aici viaţa politică, socială, religioasă, culturală. A fost impresionat de frumuseţea acestei moşii pe care o cumpără în anul 1681. Construieşte pe acest domeniu Biserica «Sfântul Gheorghe», în anul 1688, care este simbolul credinţei lui puternice în Dumnezeu. Domnitorul a moştenit o mare parte a averii de la bunicul dinspre tată, Preda Brâncoveanu. Era posesorul a numeroase moşii, palate în întreaga Ţară Românească, motiv pentru care apare des menţionat în documentele vremii ca fiind «prinţul aurului»“.
 
Nu se cunoaşte anul începerii lucrărilor de construcţie în stil brâncovenesc ale Palatului de la Mogoşoaia, în schimb, anul 1702 este luat ca reper al finalizării monumentalului edificiu, după cum indică pisania sculptată în piatră, din foişorul de pe latura de răsărit, fixată deasupra intrării şi rămasă neclintită de la locul iniţial. Un fapt inedit este acela că pe cupola aceluiaşi pridvor se pot observa fragmente din fresca originală, din vremea Brâncovenilor.
 
„Dacă recurgem la un uşor exerciţiu de imaginaţie, ne putem gândi că în acea perioadă, la acest etaj, se aflau dormitoarele, apartamentele familiei, precum şi saloanele oficiale, iar parterul palatului era destinat suitei care întotdeauna îl însoţea pe domn la curtea de vară“, explică muzeograful de la Palatul Mogoşoaia. La subsol se poate vedea şi în zilele noastre o pivniţă cu un tavan format din patru domuri.
 
De asemenea, se păstrează într-o formă foarte bună două terase domneşti, din vremea domnitorului muntean, două capodopere ale artei brâncoveneşti: belvedere sau foişorul domnesc şi logia sau terasa domnească de pe faţada de vest.
 
„Interioarele palatului erau decorate cu fresce deosebite care înfăţişau atât scene cu importanţă istorică, cât şi scene din viaţa de familie. Potrivit însemnărilor călătorilor străini care au fost oaspeţi la curtea lui Brâncoveanu de la Mogoşoaia, acest palat a impresionat prin bogăţia interioarelor, prin decoraţiile şi frescele deosebite. Din păcate, aceste fresce au dispărut, în primă parte, după moartea Brâncovenilor, după anul 1714, când turcii vin la Mogoşoaia, ocupă palatul şi, asemenea celorlalte reşedinţe ale sale, îl devastează, îl jefuiesc“, adaugă muzeograful Loredana Uncheaşu.
 
În anul 1717, domeniul de la Mogoşoaia a revenit în stăpânirea Mariei Brâncoveanu, văduva fostului domn, şi a fiicelor ei, după eliberarea lor din exilul impus de turci la Kutahya, în Asia Mică. Nu a durat mult şi odată cu războaiele ruso-turce din veacul al XVIII-lea a început un val de distrugere a curţii domneşti.
 
„Din păcate, palatul a trecut de-a lungul timpului prin mai multe etape distructive, în timpul cărora a avut de suferit, însă clădirea în sine s-a păstrat şi are o valoare istorică şi de patrimoniu incontestabilă. Cei care au restaurat palatul şi l-au făcut aşa cum îl vedem astăzi au fost George Valentin Bibescu şi soţia acestuia, Martha Bibescu, începând cu anul 1912. Pentru a înţelege contextul istoric, trebuie menţionat faptul că toate proprietăţile Brâncovenilor intră în posesia familiei Bibescu ca urmare a căsătoriei între Zoe Mavrocordat, adoptată de banul Grigore Brâncoveanu, ultimul proprietar în linie directă a moşiei de la Mogoşoaia, şi viitorul domnitor Gheorghe Dimitrie Bibescu“, mai spune muzeograful.
 
Pe vremea Bibeştilor, la fosta reşedinţă brâncovenească s-au perindat artişti, scriitori, diplomaţi, familii regale din ţară şi străinătate. Printre scriitorii francezi din acea perioadă care au fost oaspeţi de onoare la Mogoşoaia se află Antoine de Saint-Exupéry şi Marcel Proust.
 
Până în anul 1977, Palatul Mogoşoaia a adăpostit un muzeu de artă brâncovenească, însă după cutremur obiectele au fost depozitate în muzeele importante din Bucureşti.
 
Palatul a fost redeschis de-abia în anul 2001, după noi lucrări de consolidare, ca Muzeu al Tradiţiei Aulice, funcţional şi astăzi, ca urmare a donaţiei făcute de Liana şi Dan Nasta a colecţiei de artă comparată, ce însumează circa 300 de piese, care împodobesc pereţii încărcaţi de istorie ai ctitoriei strălucitului stăpânitor muntean.
 
Palatul brâncovenesc, aşa cum se prezintă astăzi, a fost caracterizat întocmai de arhitectul G.M. Cantacuzino: „Acest edificiu e rezultatul colaborării timpului cu veleităţile umane, rezultatul succesivelor distrugeri şi reclădiri, adaptări şi remanieri, avataruri şi izbânzi, care s-au încheiat la sfârşit printr-o fericită armonie“.

Biblii, cărţi şi podoabe din vremea lui Constantin Brâncoveanu

„În timpul lui Brâncoveanu, cultura şi artele au cunoscut o înflorire deosebită. El a fost şi ctitor de şcoală, în vremea domniei sale a fost fondată Academia Domnească „Sfântul Sava“. În şcoală şi biserică se foloseau greaca veche, alfabetul latin şi limba slavonă cu acel alfabet chirilic“, aminteşte Loredana Uncheaşu. În acest sens, se găsesc spre exemplificare în Sala Cancelariei a palatului exemplare valoroase precum „Triodul“ de la Râmnicu Sărat (1754) şi „Evanghelia“ (1856) de la Bucureşti.
 
Interesant este şi documentul domnesc din anul 1711, în care apare scrisul de mână al lui Brâncoveanu, cu semnătura acestuia şi sigiliul Ţării Româneşti, acvila cruciată. De altfel, în această sală a cancelariei, ca peste tot în palat, apar frecvent două simboluri heraldice importante: acvila cruciată - stema Ţării Româneşti în vremea Brâncovenilor, şi acvila bicefală - simbolul familiei Cantacuzino.
 
Fostul dormitor al lui Constantin Brâncoveanu, acum Sala Transilvană, este un spaţiu care a suferit modificări arhitecturale în timp, împodobit cu obiecte care amintesc de Transilvania secolului al XIX-lea: icoane, lăzi de zestre, scoarţe. 
 
Într-un dulăpior din sticlă sunt expuse centuri, paftale, obiecte de podoabă specifice doamnelor, din perioada brâncovenească, lucrate de meşteri saşi, armeni, dar şi din Ţara Românească.
 
„În anul 2001, din biserica Palatului de la Potlogi, din judeţul Dâmboviţa, aflat la 50 km depărtare de Mogoşoaia, au fost aduse jilţul domnesc şi stranele, tocmai pentru a reface atmosfera din Sala Tronului sau a Sfatului Domnesc din vremea lui Brâncoveanu“, lămureşte muzeograful Palatului brâncovenesc de la Mogoşoaia.
 
Chiar de la intrarea în această sală spaţioasă, atenţia vizitatorului este captată de portretul lui Brâncoveanu, la vârsta de 42 de ani, o copie după tabloul original aflat la Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“ din Muntele Sinai, donat de însuşi domnitorul martir în timpul vieţii sale. Tot aici se găseşte şi „Istoria Ţării Româneşti“, de la 1718, o carte preţioasă, scrisă de Antonio Maria del Chiaro, secretarul italian al lui Constantin Brâncoveanu.
 
Două icoane brâncoveneşti - Deisis şi Maica Domnului cu Pruncul - întregesc atmosfera încărcată de spiritualitate şi istorie a acestei săli.

Evenimente culturale dedicate martiriului Sfinţilor Brâncoveni

„Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brâncoveni, cărora intenţionăm să le dedicăm toate evenimentele culturale, de la expoziţii până la simpozioane, conferinţe. Vrem să accentuăm ce a reprezentat Constantin Brâncoveanu - omul de cultură, domnul - în plan politic, social, cultural, cel care, mai presus de toate, este exemplul sacrificiului în numele credinţei, al martirului. De asemenea, în cursul acestui an, intenţionăm să deschidem un nou muzeu pentru a completa şi mai bine Anul Brâncoveanu, unde vom duce fragmentele mari de frescă păstrate de la Mănăstirea Văcăreşti, expuse momentan în pivniţa domnească“, a încheiat Loredana Uncheaşu, muzeograf la Palatul Mogoşoaia.
 

Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!