Paradigma unității creștine

Sfinții se bucură din partea noastră, a creștinilor, de o cinstire deosebită, numită venerare, întrucât ei ne inspiră cel mai profund respect. Este un respect pe care și l-au câștigat prin viața și prin faptele lor. Sfinţii ne cheamă să ne împărtășim din harul sfințeniei lor şi rămân apropiați nouă, datorită unei iubiri reciproce, pornită ca un impuls și ca o putere harică, ce ne ajută să intrăm prin ei în comuniune cu Dumnezeu.

Este trăirea proprie unui creștin adevă­rat, membru al Bise­ricii, care primeşte Taina Sfântului Botez și celelalte Sfinte Taine, intrând în legătură cu sfinții, bucurându-ne de iubi­rea şi de rugăciunile şi mijlocirile lor. Căci dacă noi cădem în păcat, de obicei singuri, ne ridicăm nu numai cu ajutorul propriilor efor­turi, ci și prin cei apropiați și doritori de bine, dintre care cei dintâi și mai siguri sunt sfinții. De aceea, mereu auzim la Sfânta Liturghie cererea: „Pe toți sfinții, pomenindu-i, iară și iară cu pace Domnului să ne rugăm!”. Sfinţii sunt prietenii noștri și ai lui Dumnezeu. Mântuitorul Însuși i-a numit pe Sfinții Apostoli prietenii Lui: „Voi sunteți prietenii Mei, dacă faceți ceea ce vă porun­cesc”. Așa li se adresa acestora în Cuvântarea de despărțire: „De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu știe ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni” (Ioan 15, 14-15).

Cei trei dascăli şi ierarhi ai Bisericii

Din soborul impresionant al sfinților fac parte și Sfinții Ie­rarhi ai Bisericii noastre, dintre care distingem pe cei trei Sfinți Mari Ierarhi și Dascăli ai lumii, Vasile, Grigorie și Ioan, învăță­torii și ocrotitorii întregii crești­nătăți, cei întocmai cu numărul Treimii, care sunt paradigme, modele, exemple în cele ale teologiei creștine, patroni spirituali ai şcolilor teologice din toate locu­rile și timpurile. Pe lângă cele trei prăznuiri ale lor, a fiecăruia în parte, Sfântul Vasile cel Mare fiind prăznuit pe 1 ianuarie, Sfân­tul Grigorie Teologul, pe 25 ianuarie, și Sfântul Ioan Gură de Aur, pe 27 ianuarie, ei au și o împreună-prăznuire, pe 30 ia­nuarie, care iese din comun față de toate celelalte prăznuiri ale sfinților din istoria creștinis­mului. Fiindcă pornește dintr-o iubire cu totul aparte a crești­nilor față de fiecare dintre ei, cinstiți fiind, prețuiți, datorită însușirilor lor diferite, pe temeiul scrierilor ori a înclinațiilor lor teologice și pastorale.

„Nu este între noi unul întâiul și altul al doilea”

Puterea harică dată de Dumnezeu Sfinților Trei Ierarhi a ţâşnit într-o revărsare de adevă­rată iubire nepărtinitoare față de toți trei, descoperindu-se în vremea împăratului bizantin Alexie Comneanul, în anul 1081. Astfel, ei s-au arătat în vis evla­vio­sului Episcop Ioan al Evhai­telor, pe care l-au îndemnat să-i liniștească pe creștinii din acele părți, ca să fie nepărtinitoare cinstirea lor, zicându-i acestuia: „După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nici o împotrivire sau vrajbă nu există între noi... Nu este între noi unul întâiul și altul al doilea. De chemi pe unul (în rugăciune), vin și ceilalți doi. Drept aceea, scoală-te de poruncește celor ce se în­vrăj­besc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoința noastră... a fost ca să împăcăm pe oameni și să aducem în lume pacea și uni­rea. Împreunează-ne!”.

Iată cea mai frumoasă lecție dată de Sfinții Trei Ierarhi crești­nilor, o lecție a cinstirii sfinților, care în fața lui Dumnezeu sunt toți egali, indiferent de harismele fiecăruia, pe care le-au avut pe pământ, de faptele lor, de știința și chiar de minunile săvârșite. Așa cum sublinia adeseori părin­tele profesor Dumitru Stăniloae, când făcea observația că nu trebuie socotiți unii dintre sfinți „autoh­toni”, pentru a fi mărginiți la spațiul geografic unde au trăit și ca urmare doar acolo să fie vene­rați, ci toți sfinții sunt universali, sunt ai întregii omeniri, precum însuși creștinismul este universal.

O lecţie de împreună-prăznuire a sfinților

Cinstirea în aceeaşi zi a Sfin­ţilor Trei Ierarhi este o lecție de împreună-prăznuire a sfinți­lor și de egală cinstire a lor, care vine după circa șase secole de la trecerea lor la cele veșnice și prin care se arată puterea și lucrarea lor în tot ceea ce înseamnă mântuirea subiectivă, corelată cu marea operă a mântuirii obiective, realizată în Biserica lui Hris­tos și încadrată în istoria ei cerească și pământească, nevă­zută și vă­zută. Înțelegem de aici ideea de unitate a trăirii credin­ței creștine, de comuniune a sfin­ților, a noas­tră cu ei și prin ei cu Dumnezeu, până la paradigma supremă a iubirii trini­tare, a Tatălui și a Fiu­lui și a Sfântului Duh, care por­nește de acolo din ceruri, se revarsă din Biserica triumfătoare, pe pă­mânt, în Bi­serica luptătoare și se realizează doar prin unitate, așa cum au împlinit-o toți sfinții și în mod emblematic, în cuget și în simțiri, Sfinții Trei Ierarhi, Vasile, Grigo­rie și Ioan. (Pr. conf. dr. Constantin I. Băjău)