Moldova
Parastas pentru arhimandritul Zenovie Ghidescu, la Mănăstirea Nechit

Parastas pentru arhimandritul Zenovie Ghidescu, la Mănăstirea Nechit

19 Martie 2019

La Mănăstirea Nechit din judeţul Neamţ a fost oficiată ieri, 18 martie 2019, slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire arhimandrit Zenovie Ghidescu. Slujba a fost săvârşită de către arhimandritul Zenovie Grigore, stareţul Mănăstirii Nechit, alături de un sobor de preoţi, în prezenţa a numeroşi pelerini. Cu acest prilej, a fost citit un medalion alcătuit de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul.

Ctitorul Mănăstirii Nechit şi al altor biserici de mănăstire şi de parohie, arhimandritul Zenovie Ghidescu, a fost pomenit ieri prin rugăciune, la împlinirea a cinci ani de la trecerea la cele veşnice şi a 100 de ani de la naştere. În Biserica „Schimbarea la Faţă” a Mănăstirii Nechit a fost oficiată Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite de către arhimandritul Zenovie Grigore, stareţul Mănăstirii Nechit, ucenicul părintelui proinstareţ Zenovie Ghidescu, mutat la Domnul pe 18 martie 2014. Au mai slujit ieromonahi din aşezarea monahală şi preoţi de mir. La mormântul arhimandritului Zenovie Ghidescu a fost săvârşită apoi slujba Parastasului. Cu lacrimi în ochi, cei prezenţi şi-au adus aminte de chipul blând al părintelui, pe care l-au iubit şi îndrăgit pentru cuvintele bune pe care le-a sădit în sufletele lor. Protosinghelul Alexie Lazăr, stareţul Schitului „Sfântul Cuvios Alexie” - Parava din judeţul Bacău, a citit medalionul alcătuit de către Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, cu prilejul împlinirii a cinci ani de la trecerea la cele veşnice şi a 100 de ani de la naşterea arhimandritului Zenovie Ghidescu. În acelaşi timp, profesorul Gheorghe Brânzei, inspector pe disciplina limba şi literatura română în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Neamţ, a alcătuit o poezie dedicată marelui duhovnic şi ctitor arhimandrit Zenovie. În dangătul clopotelor aşezării monahale, cei prezenţi au cântat apoi „Veşnică pomenire!” pentru cuviosul proinstareţ.

Arhimandritul Zenovie Ghidescu s-a născut pe 25 martie 1919, în satul Hociungi, din judeţul Neamţ, din părinţii Gheorghe şi Măria, având numele de botez Vasile. Şi-a petrecut copilăria în satul natal alături de părinţii săi, iar în anul 1926 a fost înscris la şcoala primară din localitate. După absolvirea celor patru clase primare a urmat clasele a V-a şi a VI-a în şcoala din sat. În luna octombrie a anului 1935 s-a înscris la şcoala monastică din Mănăstirea Slatina, iar la 5 decembrie 1935 îmbracă haina monahală. În anul 1943 este tuns în monahism, primind numele de Zenovie, naş de călugărie fiindu-i stareţul Mănăstirii Predeal, Valerie Nicolăeasa. Acesta l-a luat cu sine la Mănăstirea din Predeal, unde fusese numit stareţ, iar în tot acest timp ucenicul Zenovie a primit învăţăturile duhovnicului său şi ale tuturor bătrânilor îmbunătăţiţi duhovniceşte cu care s-a întâlnit, devenind un râvnitor şi harnic monah. Revenit la Nechit, a fost nevoit să plece de aici împreună cu toţi monahii din cauza Decretului comunist din anul 1959. În anii care au urmat, părintele Zenovie a fost preot misionar în Parohia Ţarna Mare, de lângă Fălticeni, unde a renovat locaşul de închinăciune. În tot acest timp a lucrat şi la Schitul Nechit, aflat în ruină şi uitare, iar mai apoi a fost numit stareţ la Mănăstirea Horaiţa. După mulţi ani de slujire a Bisericii, în 1992 s-a retras definitiv la Nechit, devenit între timp mănăstire.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!