Transilvania
Parastas pentru militari, la Deva

Parastas pentru militari, la Deva

17 Mai 2018

La Deva, a avut loc marţi, 15 mai, manifestarea „Biserica și Armata – demersuri frățești pe pământ hunedorean”, organizată de Sectorul Cultural al Centrului Eparhial al Episcopiei Devei şi Hunedoarei și de Filiala Județeană „Sarmizegetusa” Hunedoara a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere „Alexandru Ioan Cuza”.

În Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Deva, Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârșit slujba Parastasului pentru membrii asociației județene a Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere, care au trecut la Domnul. Pentru amintirea eroilor și a soldaților români căzuți pe câmpurile de luptă pentru apărarea țării și a Bisericii au fost depuse coroane de flori la monumentul eroilor din curtea Catedralei și a fost dat onorul militar. Apoi, în sala de festivități a Centrului Eparhial din Deva, au fost prezentate două referate: „Contribuția armatei române la realizarea Marii Uniri din 1918”, susținut de col.(r) Dănilă Moldovan, şi „1 Decembrie 1918 – înfăptuirea unui vis”, susținut de pr. conf. univ. dr. Florin Dobrei. La final, PS Episcop Gurie a transmis gândurile sale de apreciere pentru cei prezenți. (Pr. Mihai Herban)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!