Părintele Ioanichie va continua „Convorbirile duhovniceşti“ în ceruri

Nicoleta Olaru, 23 Noiembrie 2007

Săptămâna aceasta, din chilia sa smerită, înţesată cu cărţi, părăsind o suferinţă de aproape patru ani de zile, a plecat la Hristos un alt vrednic vieţuitor al Sihăstriei, renumitul scriitor bisericesc, predicatorul neobosit şi „tăticuţul“ numeroşilor vizitatori, părintele arhimandrit Ioanichie Bălan.

Născut la 10 februarie 1930 în localitatea Stăniţa, judeţul Neamţ, ca al doilea copil din cei nouă ai părinţilor Constantin şi Elena, cel care avea să devină monahul Ioanichie, a urmat şcoala generală în satul natal, după care a studiat la Liceul Comercial din Roman. După terminarea liceului, a intrat ca vieţuitor în obştea Mănăstirii Sihăstria - judeţul Neamţ, la vârsta de 19 ani. A fost călugărit la 14 aprilie 1953 şi a avut ca frate de călugărie pe PS Epifanie, episcopul Buzăului şi Vrancei. A doua zi a fost hirotonit diacon. Între anii 1949-1971 a îndeplinit mai multe ascultări la mănăstirea de metanie. A fost casier, contabil, secretar şi ghid al mănăstirii. Părintele Petru Bălan, actualul casier al Mănăstirii Sihăstria, nepot al părintelui Ioanichie ne-a povestit că, pe la începutul perioadei de vieţuire în mănăstire, monahul Ioanichie a avut ascultarea de merceolog, asigurând aprovizionarea mănăstirii. „Mergeau cu caii la Târgu Neamţ, plecau de la 3 dimineaţa şi se întorceau seara, el şi părintele Onufrie Frunză, viitorul ieroschimonah, care era vizitiu“.

Prima carte despre cei mai însemnaţi părinţi duhovniceşti români

Din 1955 a început să se remarce ca un bun predicator, aşternând totodată pe hârtie portrete ale celor mai cunoscuţi călugări vieţuitori în mănăstirile nemţene. S-a remarcat printr-un stil deosebit de cald şi accesibil tuturor. Aceste portrete vor constitui mai târziu pietrele de temelie ale „Patericului românesc“, cea mai renumită carte a sa, în care au fost adunate, pentru prima dată, biografiile şi cuvintele de învăţătură ale celor mai însemnaţi părinţi duhovniceşti din România.

„Părintele Ioanichie Bălan a făcut o lucrare de pionierat în monahismul românesc, el scoţând din vechile cronici şi documente chipuri de monahi îmbunătăţiţi“, după cum ne-a declarat exarhul cultural al Arhiepiscopiei Iaşilor, arhim. Timotei Aioanei.

Urmărit, anchetat, interzis

Primele sale pagini au fost versurile scrise în vremea prigoanei comuniste, duse împotriva călugărilor începând cu anul 1959, când sute de monahi au fost alungaţi din mănăstiri. Poeziile sale din acea perioadă au fost răspândite pe ascuns, fiind tipărite abia după 40 de ani, în anul 2006, sub titlul „Versuri duhovniceşti“.

În anul 1971, sub presiunea autorităţilor comuniste, a fost transferat la Mănăstirea Bistriţa, judeţul Neamţ, unde a rămas până în anul 1990. Aici a desfăşurat cea mai intensă activitate misionară, prin scrieri şi predică, luptând împotriva autorităţilor comuniste. A fost urmărit, anchetat, interzis. În această perioadă a scris „Patericul românesc“, „Vetre de sihăstrie românească“, „Convorbiri duhovniceşti“ şi altele.

Încuraja monahii pentru a depăşi greutăţile comunismului

La Mănăstirea Bistriţa, în chilia lui, părintele Ioanichie primea foarte mulţi oameni, pe care îi sfătuia şi-i încuraja. În cadrul unui interviu acordat postului de radio Trinitas, PS Ioachim Băcăuanul, Arhiereul-vicar al Episcopiei Romanului, căruia i-a fost naş de călugărie şi care este nepot al părintelui Ioanichie Bălan, a povestit: „Eram aproape de el şi îi scriam la maşina de scris manuscrisele, după aceea, îl ajutam să structureze aşa cum ştia el cărţile“. Prea Sfinţia Sa îşi aminteşte de felul în care îi primea pe tinerii monahi, pe care îi sprijinea în misiunea lor spirituală: „Timpurile acelea sunt foarte importante. Trebuie evocat felul în care reuşea părintele să ne adune, să ne încurajeze să depăşim greutăţile pe care le întâmpina monahismul atunci. El era în permanentă convorbire cu părinţii duhovniceşti, cărora le sorbea ştiinţa şi pregătirea, fapt care ne-a îndemnat pe noi, ucenicii, să ne structurăm identitatea noastră de călugări, ca cei care dădeam viabilitate unor mănăstiri de atunci“.

„Un luceafăr în vreme de restrişte“

„L-am cunoscut acum 15 ani, când eram frate la Episcopia Romanului. Venea des la PS Eftimie pentru binecuvântare şi ajutor, în proiectul deosebit de valoros care îi fusese încredinţat, acela de reeditare a «Vieţilor Sfinţilor», în care s-au introdus toţi sfinţii canonizaţi în anul 1992. Era un om luptător pentru cuvântul lui Dumnezeu şi a încercat să scrie în aşa fel încât toţi să aibă acces la cartea românească. Se simţea responsabil să-şi spună cuvântul. A încercat să scrie câte ceva pentru tot creştinul, să spună fiecăruia un cuvânt. Ne-a fost călăuză, luceafăr în vreme de restrişte, ne-a luminat prin scris, s-a implicat foarte mult în viaţa Bisericii, atunci când aceasta trecea printr-o perioadă mai întunecată. Pe atunci, cuvântul lui Dumnezeu ajungea cu greu la noi“, ne-a mărturisit protos. Valerian Radu, slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi.

Între anii 1971-1975, renumitul scriitor bisericesc a urmat cursurile Institutului Teologic Universitar din Bucureşti, susţinându-şi licenţa pe tema „Chipuri de călugări îmbunătăţiţi din mănăstirile nemţene“. Lucrarea se păstrează încă în manuscris. Pe 2 februarie 1979 a fost hirotonit ieromonah, iar în anul 1988 a fost hirotesit protosinghel. În anul 1990 s-a întors la Sihăstria, mănăstirea de metanie, unde şi-a continuat activitatea misionară, tipărind numeroase cărţi. În 1990, protosinghelul Ioanichie a fost ridicat la rangul de arhimandrit. În anul 2004 şi-a încetat orice fel de activitate, fiind pradă unei boli necruţătoare.

„Îţi simţea imediat vibraţiile sufleteşti“

Contemporan şi ucenic al părintelui Cleopa Ilie, a moştenit de la acesta un stil de predică foarte popular, pe înţelesul tuturor, captivant şi atrăgător. Părintele Valerian îşi aminteşte că monahul care a îndoliat în aceste zile, sufletele a zeci de credincioşi, aducea de fiecare dată, prin predici, exemple concrete din vieţile sfinţilor pe care îi studiase în profunzime, îndemnând la urmarea exemplului lor. „Avea o vorbire domoală şi te primea cu obişnuitul lui «tăticuţule». Un om sufletist, apropiat, care intra de la început în sufletul celor care veneau la el. Cu o adâncă experienţă, părintele îţi simţea imediat vibraţiile sufleteşti. Era un om foarte direct, şi câteodată devenea tăios, dar o făcea pentru că îi păsa şi voia să te îndrepte“, continuă pr. Valerian Radu.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!