Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Transilvania Părintele Iosif Trifa, comemorat la Sibiu

Părintele Iosif Trifa, comemorat la Sibiu

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Transilvania
Un articol de: Ștefan Mărculeţ - 11 Feb 2019

La sfârșitul săptămânii trecute, Asociația Ortodoxă „Oastea Domnului” a organizat la Sibiu manifestări de comemorare a părintelui Iosif Trifa, la 81 de ani de la trecerea sa la cele veșnice. Membri ai „Oastei Domnului” din toată țara au fost binecuvântați de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

Așa cum este tradiția de ani buni, în preajma zilei de 12 februarie, membri ai Asociației Ortodoxe „Oastea Domnului” se adună la Sibiu pentru a-l comemora pe întemeietorul acestei mișcări de renaștere spirituală, părintele Iosif Trifa.

Anul acesta, programul a început sâmbătă, 9 februarie, cu lucrările Sfatului Frățesc Lărgit al Asociației, urmate de Adunarea de Tineret cu tema „Munca și lenea duhovnicească”.

În seara zilei de 9 februarie, participanții s-au rugat împreună la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Slujba Vecerniei a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi condus de pr. prof. dr. Vasile Mihoc, în prezenţa Înalt­prea­sfințitului Părinte Lauren­țiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.

La finalul Vecerniei, Înalt­preasfințitul Părinte Laurențiu i-a binecuvântat pe oaspeții veniți la Sibiu din toată țara și din străinătate și le-a vorbit despre perioada Triodului, care se apropie, și despre învățăturile duminicilor din acest pelerinaj duhovnicesc spre marele praznic al Sfintelor Paști.

„Ne bucurăm să fim din nou împreună. Ne bucurăm pentru că putem împreună să înălțăm laude și mulțumiri către Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să o preamărim pe Preacurata Sa Maică, ocrotitoarea noastră a tuturor, și mai presus de toate să facem împreună o călătorie cu Hristos, pentru că frățiile voastre sunteți în pelerinaj, într-o perioadă deosebită a anului. La slujba Vecerniei am ascultat cu toții un fragment din Psalmi, care este pentru noi ceva care ne binecuvântează, ne îndeamnă, ne călăuzește, ne întărește: . Suntem cu toții în căutarea lui Dumnezeu, cei care suntem aici, cei care venim la biserică și avem curajul să ne numim frați și surori, creștini după numele lui Hristos, mărturisind dreapta credință lăsată ca dar nouă de Dumnezeu. De fiecare dată când m-am adresat dumneavoastră am dorit să vă conș­tientizez că rânduiala bisericească din cursul anului este ca o școală. Cântările intonate de fiecare dată de dumneavoastră și mărturisirea împreună nu sunt altceva decât un imbold de-al nostru de a împlini voia lui Dumnezeu, de a fi mai buni, de a ne educa”, a subliniat Părintele Mitropolit Laurenţiu.

Liturghie și parastas

Manifestările duhovnicești din acest an prilejuite de comemorarea părintelui Iosif Trifa au continuat duminică, 10 februarie. Participanții au mers în procesiune spre cimitirul municipal din Sibiu unde a fost săvârșită Sfânta Liturghie și parastasul pentru odihna veșnică a părintelui Iosif Trifa.

Adunarea Asociației „Oastea Domnului” a continuat cu evocări ale părintelui Iosif Trifa, fiind subliniate eforturile sale de a promova virtuțile creștine și de a revigora viața bisericească din comunitățile românești ortodoxe.