Moldova
Părintele Mosor - preotul, profesorul, omul

Părintele Mosor - preotul, profesorul, omul

Mântuirea oamenilor, a tuturor, este rodul voinţei lui Dumnezeu (I Timotei 2, 4), izvorâtă din nemărginita Lui iubire faţă de cea mai frumoasă creatură a Sa, omul, singura care prin creaţie a primit chipul Său (Fapte 1, 27), având chiar posibilitatea asemănării cu Creatorul Său şi a nemuririi, posibilitate pierdută însă din pricina păcatului.

Şi, totuşi, „Dumnezeu bogat fiind în milă, pentru multa Sa iubire de oameni cu care ne-a iubit, pe noi cei ce eram morţi prin greşelile noastre, ne-a făcut vii împreună cu Hristos” (Efeseni 2, 4-7), Care a murit când noi eram încă păcătoşi (Romani 5, 8-9). Deci, la originea mântuirii omului stă dragostea şi voinţa Tatălui ceresc, Care „atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară ..., că să se mântuiască prin El” (Ioan 3, 16-17). Lucrarea lui Hristos de mântuire a lumii a fost o lucrare preoţească, în care El a fost şi Preot, cel mai mare Preot, şi jertfă, jertfă unică, desăvârşită şi mântuitoare, care exprimă dimensiunea maximă a dragostei lui Dumnezeu pentru oameni, şi din care sunt chemaţi toţi oamenii să se împărtăşească, pentru că odată cu moartea Sa nu I-a încetat preoţia, ci ea se continuă în Biserică prin preoţia harică, dată de Domnul Hristos, Sfinţii Apostoli şi, prin ei, celor chemaţi, pentru că „nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu” (Evrei 5, 4), este destoinic să ţină dreptarul cuvintelor sănătoase (II Timotei 1, 12) şi să înveţe pe alţii (II Timotei 2, 2). Întreaga viaţă pământească a creştinului, de la naştere până la mormânt, este călăuzită de preotul ales, chemat şi investit prin Taina Sfintei Preoţii ca să slujească lui Hristos şi oamenilor, în calitatea lui de iconom al tainelor lui Dumnezeu (I Corinteni 4, 1). Alegerea aparţine exclusiv lui Hristos care spune apostolilor: „Nu voi M-aţi ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi şi v-am rânduit să mergeţi şi roadă să aduceţi, şi roada voastră să rămână” (Ioan 15, 16).

O familie cu o credinţă puternică şi ataşament total faţă de Biserică

Între cei aleşi de Mântuitorul a fost şi părintele Constantin Mosor, preotul, profesorul, omul şi fratele nostru întru slujire, chemat acum de Domnul pentru a-l face părtaş la bucuria slugilor bune şi credincioase. S-a născut la data de 10 mai 1943 în Humuleşti - Tg. Neamţ, într-o familie de buni credincioşi, Vasile şi Ecaterina Mosor, cărora le-am fost păstor şi duhovnic timp de peste 20 de ani, în perioada 1977-1998, când am slujit la Biserica „Sfântul Nicolae” din această localitate. Tatăl său era un om sfătos şi un adevărat izvor de înţelepciune, iar mama sa, prin credinţa şi cuminţenia sa, un exemplu de soţie şi mamă creştină, ambii părinţi insuflând copiilor credinţa puternică şi ataşament total faţă de Biserica lui Hristos, ceea ce l-a determinat pe fiul lor Constantin să se înscrie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, în anul 1959, şcoală de prestigiu a Bisericii pe care a absolvit-o în 1964. În acelaşi an (1964) s-a înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, obţinând titlul de licenţiat în anul 1968. Întrucât a fost între fruntaşii absolvenţilor, a putut să-şi continue studiile superioare la cursurile de magisteriu (doctorat) în perioada 1968-1971, pe care le-a finalizat cu examenul aprofundat de admisibilitate, având calificativul „foarte bine”. Dornic de cunoaştere a domeniului juridic, între anii 1971-1975, a urmat şi Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti, obţinând în chip strălucit şi licenţa în Drept. Deşi fusese repartizat ca notar în oraşul Rădăuţi, a renunţat la acel post, în favoarea catedrei didactice şi, apoi, a amvonului Bisericii. Începând cu anul şcolar 1975-1976 a fost numit de marele mitropolit al Moldovei şi Sucevei şi apoi patriarh, Iustin Moisescu, profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ, iar, după căsătoria cu distinsa domnişoară Nona Ionescu, descendentă din familia venerabilului preot Constantin Cosma din Humuleşti, de la 1 aprilie 1976, a fost numit preot paroh la Parohia „Sfântul Ilie” din Tg. Neamţ, în ciuda rezervei, aş zice chiar opoziţie a organelor politice locale, de care Mitropolitul Iustin nu a ţinut cont, păstorind aici timp de 32 de ani, până la pensionare, ianuarie 2008. În timpul păstoririi sale, în ciuda dificultăţilor şi a şicanelor venite din partea regimului totalitar potrivnic, biserica a fost împodobită, ca o mireasă, cu o frumoasă pictură murală, fiind sfinţită în anul 1980 de Preasfinţitul Adrian Hriţcu, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. A desfăşurat aici o frumoasă activitate filantropică, înfiinţând în cadrul parohiei o cantină socială în care se oferea hrană la un număr mare de săraci.

„Părinţilor, vă rog să mă lăsaţi să cânt la slujbele bisericeşti”

Ca preot nu a fost nepăsător faţă de harul care a fost în el şi care i s-a dat prin punerea mâinilor arhiereului peste capul său (I Timotei 4, 14) la Taina Hirotoniei, ci a fost un misionar care a purtat grijă de credincioşii care i-au fost încredinţaţi, un mărturisitor al adevărurilor mântuitoare ale Bisericii şi un apologet al dreptei credinţe şi al bunelor învăţături pe care le-a propovăduit cu timp şi fără timp.

Ca predicator era de-a dreptul captivant, stăpânind pe deplin arta oratoriei, cu ajutorul căreia răscolea sufletele ascultătorilor. Cuvântul său puternic era ca o sabie de foc, menită să cureţe rănile provocate de păcate şi vicii ale celor căzuţi, pe care se ostenea să-i ridice, ori de cât ori aceştia se poticneau, conform îndemnului: „De câte ori vei cădea, scoală-te şi te vei mântui”.

Ca slujitor la Sfântul Altar, iubea nespus de mult cântarea bisericească, împodobind cu glasul său toate slujbele divine, nu în mod teatral, ci în duh bisericesc, duhovnicesc. Putem spune că în slujirea liturgică el împlinea cuvântul psalmistului: „Cânta-voi Domnului în viaţa mea, cânta-voi Domnului cât voi trăi”.

L-a lăudat pe Dumnezeu în cântări duhovniceşti tot timpul. Îmi aduc aminte că, după pensionarea de la parohie, venind la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, ne-a spus: „Părinţilor, vă rog să mă lăsaţi să cânt la slujbele bisericeşti”. Dorinţa i-a fost îndeplinită, fiecare slujbă fiind un fel de dialog cântat între strană şi altar. Slujirea-împreună la Biserica „Adormirea Maicii Domnului”, într-o armonie frăţească, a fost o permanentă bucurie şi o permanentă stare de veghe pentru păstrarea unităţii credincioşilor şi îndreptarea celor aflaţi în derivă. Părintele Constantin a fost şi un iscusit duhovnic, răbdător, bun sfătuitor şi îndrumător al penitenţilor. Deseori, după spovedanie, toţi slujitorii ne consultam în probleme de duhovnicie, pentru ca, în consens, să aplicăm acelaşi „tratament”, pentru situaţii similare, dânsul fiind un bun cunoscător al rânduielilor canonice.

Pe lângă bucuria slujirii la Sfântul Altar, părintele profesor a trăit bucuria unei familii preoţeşti autentice. Doamna preoteasă Nona înţelegându-i reponsabilitatea lucrării la care a fost chemat, i-a fost întotdeauna sprijin şi ajutor, la fel şi cei patru copii, un fiu şi trei fiice, cărora le-a dat o aleasă educaţie creştină, fiecare dintre ei întemeindu-şi familii binecuvântate de Dumnezeu, în care pulsează duhul credinţei şi al iubirii, al rugăciunii şi al smereniei.

Doamna preoteasă, copiii, nora şi ginerii, precum şi nepoţii, pe care aproape la fiecare Sfântă Liturghie îi unea cu Hristos prin Sfânta Euharistie, au fost în iubirea părintelui şi rămân şi în lumea de dincolo.

Profesor de seminar şi cadru didactic universitar

Ca profesor, părintele Constantin Mosor a fost de înaltă ţinută academică. Cu o solidă cultură teologică, dublată de cea laică, părintele a impresionat pe toate generaţiile de elevi cărora le-a împărtăşit ştiinţa teologiei. Un adevărat magistru a cărui seriozitate a fost, poate, uneori, percepută de unii ca asprime. În realitate era un om afectuos, dar o afecţiune hotărâtă, ce nu avea nimic comun cu slăbiciunea. Cerea multă ştiinţă de la elevi pentru că le dădea multă ştiinţă. Cursurile ţinute la ore aveau întotdeauna un caracter interdisciplinar. Disciplinele sale preferate erau Dreptul bisericesc şi Omiletica şi Catehetica, discipline pe care orice preot trebuie să le aplice practic în misiunea sa, şi de aceea părintele profesor le considera fundamentale. Timp de 15 ani a lucrat cu mult zel şi jertfelnicie pentru educarea şi instruirea elevilor seminarului de la Mănăstirea Neamţ, cu mulţi dintre absolvenţi păstrând legătura, fiind invitat să slujeasă şi să le vorbească credincioşilor din parohiile pe care le păstoresc.

Odată cu reînfiinţarea Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Iaşi, în anul universitar 1990-1991, a fost cadru didactic la această facultate, de unde, la sfârşitul anului universitar, s-a retras din motive personale. Între anii 1992-1995 a predat un curs de Drept canonic la Universitatea „M. Kogălniceanu” din Iaşi, la invitaţia conducerii acesteia.

Un om care nu-şi mai aparţinea lui şi familiei,ci era al tuturor

Ca om, părintele profesor Constantin Mosor a păstrat relaţiile de prietenie, frumoase şi trainice, cu foarte mulţi dintre colegii de seminar şi de la facultăţile pe care le-a absolvit, şi despre care, deseori, făcea vorbire. De asemenea, a păstrat legătura cu mulţi dintre profesorii de la Teologie şi Drept, despre care vorbea cu admiraţie şi respect, pe mulţi dintre ei avându-i ca oaspeţi în casa lui. Fiind un om al dialogului, cu multă deschidere spre alţii, a avut legături de prietenie cu mulţi oameni de ştiinţă şi cultură, cu care purta înalte discuţii academice, cu părinţi călugări şi stareţi din mănăstiri, cu care purta convorbiri duhovniceşti.

Părintele profesor era însă şi un om aparte. De multe ori dorea ca lucrurile ce se făceau, într-un domeniu sau altul, să fie făcute altfel decât erau, spunând direct, fără ocolişuri ceea ce avea de spus, aceasta fiind o caracteristică a personalităţii sale. Cu toate acestea, nu ştirbea cu nimic bunele relaţii interumane.

Însă, preotul, odată ce a primit harul divin, nu mai aparţine exclusiv familiei. El este al tuturor celor încredinţaţi lui, ca să-i slujească şi să-i păzească pentru ca să nu se rupă de Trupul lui Hristos, Biserica.

Sfânta Scriptură, în cartea Levitic, ne spune că mâinile preotului sunt mâini sfinţite (4 5), cu care trebuie să lucreze la sfinţirea credincioşilor. Astăzi, viaţa pământească a părintelui Constantin Mosor, viaţă care a stat sub semnul jertfei, prin voia lui Dumnezeu se încheie, şi odată cu aceasta se încheie şi lucrarea văzută săvârşită de dânsul în Biserica lui Hristos, mutându-se din această lume în Împărăţia lui Dumnezeu, unde cei care intră trăiesc veşnic în comuniune cu Împăratul Hristos. Acolo, părintele Constantin îşi continuă lucrarea sfântă, lăudându-L pe Dumnezeu în cântări duhovniceşti, împreună cu îngerii şi cu toţi sfinţii, iar aici, pe pământ, trupul său se alătură celor din neamul său, care au adormit în nădejdea învierii şi a vieţii veşnice. Astăzi, obştea credincioşilor din Parohia „Sfântul Ilie”, unde părintele profesor a slujit 32 de ani, şi cei din Parohia „Adormirea Maicii Domnului”, unde a slujit 10 ani, se desparte, vremelnic, de păstorul, duhovnicul, învăţătorul, profesorul şi omul ales care a fost părintele Constantin Mosor.

Suntem alături de familia îndurerată, de distinsa doamnă preoteasă Nona, de copii, de noră, de gineri şi de nepoţi, încredinţându-i pe toţi că părintele va fi pururea pomenit la Sfânta Liturghie ce se va săvârşi în sfintele noastre biserici.

Iubite părinte şi frate Constantin, te rugăm să ne ierţi pe toţi, dacă ţi-am greşit cu ceva, iar noi înălţăm smerite rugăciuni către Preamilostivul Dumnezeu ca sufletul sfinţiei tale să fie aşezat în ceata drepţilor, ca răsplată veşnică, pentru că slujba la care ai fost chemat ai săvârşit-o deplin. Dumnezeu să te odihnească în pace!


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!