Documentar
Părintele Teofil, omul bucuriei

Părintele Teofil, omul bucuriei

Prof. Univ. Ioan Teşu, 31 Octombrie 2010

Cu un an de zile în urmă, a plecat dintre noi, spre a-şi lua răsplata din partea Iubitorului de oameni Dumnezeu, unul dintre cei mai mari duhovnici pe care i-a avut Ortodoxia românească - părintele arhimandrit Teofil Părăian. A plecat să se întâlnească, să Îl contemple şi să trăiască în lumina neînserată a lui Hristos Domnul, Cel pe Care L-a căutat din fragedă copilărie, Căruia I-a slujit o viaţă întreagă şi pe Care L-a avut ajutător şi grabnic folositor în suferinţă. A plecat dintre noi, spre "locaşurile celor drepţi", să se odihnească după încordatele sale eforturi, în oceanul iubirii infinite a lui Dumnezeu.

Plecarea sa a "pustiit" sufletele şi inimile noastre, care au căutat şi au găsit în părintele Teofil un părinte bun şi cald, echilibrat şi înţelept, un om al bucuriei, al iubirii şi rugăciunii. Fără părintele Teofil suntem mult mai săraci şi mai singuri. Doar nădejdea că acum se află în Împărăţia iubirii nesfârşite a lui Dumnezeu şi că de acolo se roagă mai departe pentru noi ne mai uşurează şi ne alină suferinţa despărţirii!

Filosoful existenţialist Gabriel Marcel spunea: "A-i spune cuiva "Te iubesc!" înseamnă a-i spune: "Tu nu vei muri niciodată!" Părintele Teofil ne-a demonstrat de atât de numeroase ori că pe toţi ne-a primit şi ne-a îmbrăţişat în dragostea sa. Pentru fiecare suflet căutător de sens avea răspunsul cel mai potrivit, adaptat căutărilor acestuia. Pe cei iubitori de monahism îi îndemna să îşi asume responsabil chemarea. Pe cei trăitori în lume şi în familie îi sfătuia totdeauna să se întreacă unul pe altul, să transforme căminul sau familia lor într-un mic colţişor de rai, în lumea aceasta tot mai frământată, într-o oază de linişte şi armonie, de credinţă, pace şi rugăciune, virtuţi pe care le considera fundamentale pentru mântuirea sufletului. Părinţilor le recomanda totdeauna grija nu numai faţă de creşterea trupească, ci mai ales faţă de educaţia duhovnicească a copiilor cu care Dumnezeu le binecuvântase casa; pe copii îi îndemna permanent la dragoste, respect şi ajutor faţă de părinţi. Pe toţi ne-a condus prin cuvintele sale pline de optimism creştin, dar mai ales prin pilda sa sublimă, spre adevărurile nemuritoare ale credinţei.

Puterea credinţei şi darul nădejdii

În prezenţa părintelui Teofil simţeai cum toate grijile şi necazurile, toate încercările şi durerile capătă un sens duhovnicesc şi un scop mântuitor. Oricine era împovărat de griji trăia în prezenţa Sfinţiei Sale sentimentul de pace lăuntrică şi mângâiere sufletească. Era un duhovnic al păcii, dăruind linişte şi alinare. Deşi nu vedea cu ochii fizici, ajunsese să se bucure sufleteşte de bucuriile curate şi frumuseţile lumii create de Dumnezeu şi ale vieţii binecuvântate de Părintele Ceresc, iar cei care se aflau în prezenţa sa se simţeau oameni cu adevărat binecuvântaţi. Simţeam atunci cum orice grijă lumească, orice povară trecătoare, orice suferinţă era infinit mai mică decât "neputinţa" sa, pe care o purta cu demnitate, şi aceasta ne dădea putere şi nădejde.

Cred că dintre toate darurile cu care Dumnezeu i-a binecuvântat părintelui Teofil viaţa, cele mai importante erau puterea credinţei şi darul nădejdii. Prin exemplul său ne învăţa să ne bucurăm de tot ceea ce am primit, să nu risipim talanţii pe care Dumnezeu ni i-a oferit, ci, dimpotrivă, pe toate să le primim cu responsabilitate şi din perspectiva înmulţirii lor, spre slava Dăruitorului şi spre mântuirea noastră. În prezenţa sa, ajungeai să îţi dai seama de adevăratele bogăţii ale vieţii - comorile sufletului - să le doreşti şi să le cauţi. Îţi dădeai seama că orice necaz sau încercare este o probă spirituală, că mai presus de cele fizice, lumeşti sau trecătoare, există o lume atât de înaltă şi de bogată - a spiritului - şi că pe aceasta trebuie să o câştigăm. Părintele Teofil dădea fiecăruia nădejde în ajutorul lui Dumnezeu, speranţă în mila şi purtarea Lui de grijă faţă de noi, tărie în purtarea crucii. Acesta era un dar esenţial al său, care izvora nu doar din cuvintele sale atât de înalte, ci mai ales din exemplul vieţii sale împlinite - darul de a ne asuma propria condiţie, cu dorinţa de a o îmbunătăţi, puterea purtării crucii personale, cu nădejde şi răbdare. Nu exista persoană care, solicitându-i sfatul sau rugăciunea, să nu fi simţit ajutor dumnezeiesc. Mai ales acum, când par a se înmulţi lipsurile, nu numai materiale, ci şi spirituale, frământările şi neliniştile interioare, simţim dorul de părintele Teofil.

Pentru noi, cei ce ne-am bucurat de prezenţa sa harismatică, părintele Teofil va rămâne pentru totdeauna viu, prin cuvintele şi sfaturile sale, prin modelul său de viaţă, prin rugăciunea sa pentru noi. Mai presus de toate, în viaţă şi în inimile noastre, părintele Teofil Părăian rămâne duhovnicul prin excelenţă al bucuriei creştine şi al vieţii împlinite, om duhovnicesc al discernământului şi echilibrului, model de credinţă şi nădejde creştină.

"Omul devine ce realizează"

Acum, la un an de la mutarea sa la ceruri, dar nu numai la acest moment, ci pentru întreaga noastră viaţă, se cuvine să ne amintim câteva din "zicerile" sale, adevărate "apoftegme" sau gânduri creştine mântuitoare: "Dacă Dumnezeu nu ocupă primul loc în viaţa ta, înseamnă că nu ocupă nici un loc, tocmai pentru că nu ocupă locul pe care îl merită!", "Gândiţi frumos!", "Ceea ce faci, te face! Omul devine ce realizează", "În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă", "Pace celor ce vin. Bucurie celor ce rămân. Binecuvântare celor ce pleacă!", "Roagă-te cum poţi, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!".

Cu multă sfială duhovnicească şi smerită cugetare se considera a fi un om care a dorit şi s-a ostenit întreaga sa viaţă să cultive şi să înmulţească binele şi virtutea, frumosul şi dragostea, "un om cu dorinţa de a fi de folos celor ce au trebuinţă de ceea ce ştiu şi de ceea ce pot" sau, cum spunea într-un alt loc: "Am fost un om al bucuriei. Sunt un răspânditor de bucurie, un lucrător de bucurie. Aşa e formaţia mea. Aşa m-a lăsat pe mine Dumnezeu: cu o înclinare spre mulţumire, spre bine".

Deprinderi de viaţă creştină

Din bogata sa moştenire spirituală, ne-a transmis şi recomandat, de la părintele Arsenie Boca, "Sfântul Făgăraşului", următoarele deprinderi de viaţă creştină:

1. Oxigen - să trăieşti în aer cât mai curat.

2. Glicogen - să ai o hrană raţională şi cât mai echilibrată.

3. Somn - cel puţin şase ore de somn neîntrerupt.

4. Să-ţi păstrezi hormonii, în sensul de a nu face risipă sexuală, în nici una din etapele vieţii.

5. Concepţie creştină de viaţă, prin cunoaşterea învăţăturii ortodoxe şi evitarea concepţiilor eterodoxe sau sincretiste.

La acestea, părintele Teofil a adăugat următoarele recomandări personale, dobândite şi experimentate în viaţa sa monahală:

1. Să mergi la biserică în zilele de duminică şi sărbătoare.

2. Să începi ziua cu Dumnezeu: rugăciunea de dimineaţă şi de seară şi rugăciunea de la vremea mesei.

3. Să citeşti în fiecare zi două capitole din Noul Testament.

4. Să spui cât mai des rugăciunea lui Iisus: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!"

5. Să posteşti în zilele de post de peste săptămână şi atunci când este rânduit de Biserică - în cele patru mari posturi de peste an.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!