Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Părintele Teofil Părăian împlineşte 79 de ani

Părintele Teofil Părăian împlineşte 79 de ani

Data: 03 Martie 2008

Astăzi, 3 martie 2008, părintele Teofil Părăian, duhovnicul Mănăstirii Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, împlineşte 79 de ani. Născut într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului, tânărul Ioan, după numele de botez, s-a născut fără vedere, motiv pentru care a urmat cursurile unei şcoli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, în perioada 1935-1940. Şi-a continuat cursurile la o şcoală de nevăzători la Timişoara în perioada 1942-1943, iar până în 1948 a urmat cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători din Timişoara. În această perioadă l-a cunoscut pe părintele Arsenie Boca, de la care a deprins rugăciunea minţii. A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Sibiu în perioada 1948-1952, iar la 1 aprilie 1953 a intrat în obştea Mănăstirii Brâncoveanu, de la Sâmbăta de Sus. După patru luni, în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, a fost călugărit şi a primit numele Teofil. La 7 ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, a fost hirotonit diacon de Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983 a fost hirotonit preot de Mitropolitul Antonie Plămădeală. În 1986 a fost hirotesit protosinghel, iar în 1988, arhimandrit. Din 1992 susţine, în aproape toate oraşele importante din România, conferinţe duhovniceşti, de obicei în perioada Postului Mare sau în Postul Crăciunului. De asemenea, din 1990 şi până astăzi a publicat mai multe volume de predici, conferinţe, dialoguri: „Ne vorbeşte părintele Teofil“ , „Duhovnici români în dialog cu tinerii“, „Lumini de gând“, „Gânduri bune pentru gânduri bune“, „Prescuri pentru cuminecături“, „Cuvinte pentru tineri“, „Din vistieria inimii mele“, „Întâmpinări - interviuri cu părintele Teofil Părăian realizate de Sabin Vodă“, „Pentru cealaltă vreme a vieţii mele“, „Veniţi de luaţi bucurie. O sinteză a gândirii părintelui Teofil în 750 de capete“, „Cuvinte lămuritoare. Articole şi cuvântări“, „ Lumini de gând, 31 de predici din perioada Penticostarului“, „Amintiri despre duhovnicii pe care i-am cunoscut: IPS Serafim, PS Vasile Someşanul, părinţii: Arsenie Papacioc, Mina Dobzeu, Arsenie Boca, Ilie Cleopa, Paisie Olaru, Serafim Popescu“, „Gândiţi frumos - cuvântări la ocazii speciale“.