Actualitate socială
Paştile huţulilor de la Demăcuşa

Paştile huţulilor de la Demăcuşa

Otilia Bălinişteanu, 03 Aprilie 2010

Se apropie Paştile şi în această perioadă, mai mult decât oricând, lumea satului se "îmbracă" într-o febrilă stare de întâmpinare a sărbătorii. În Bucovina, pregătirile au un parcurs căruia oamenii locului îi acordă o atenţie aparte. Vom străbate, deci, cu puterea imaginaţiei, întreaga săptămână ce precedă sărbătoarea Învierii alături de familiile huţule de la Demăcuşa. Vom arde "moşul" în grădina familiei Balabasciuc, vom face babe şi halunki, de dat copiilor în prima zi de Paşti, vom merge la sfinţit bucatele, în fine ne vom umple de bucuria acestei sărbători odată cu huţulii din satele răsfirate ale Moldoviţei.

Am vrut să simţim cum se trăieşte săptămâna premergătoare Paştelui în Bucovina şi am poposit pentru o zi în Moldoviţa, o zonă binecuvântată cu oameni vrednici, cu gospodării aşezate, cu lucruri făcute temeinic, deasupra tuturor revărsându-se, din belşug, darurile naturii: păduri întunecate de brad, privelişti uluitoare, aer proaspăt, ce-ţi taie respiraţia, şi cer, nesfârşit, deasupra. Răsfirate pe coaste abrupte, pe lângă pâraie sau pe pajişti întinse, satele Moldoviţei dau senzaţia că s-au "născut" odată cu locurile. Sunt aşa de frumos cuprinse în peisaj, de parcă Dumnezeu, într-o geografie numai de El ştiută, a aruncat ici-colea câte un pumn de case, statornicindu-le pe vecie.

Traversăm o vale lungă, însoţindu-ne, odată cu drumul, de un pârâu, cu ape când leneşe, răsfăţate de razele tari ale soarelui de amiază, când învolburate a ceartă, ca să ajungem în Demăcuşa, un sat al comunei Moldoviţa, în care trăiesc de mai bine de trei sute de ani urmaşii huţulilor sosiţi pe aceste meleaguri tocmai din îndepărtata Galiţie.

E cald, iarba împunge cu străşnicie pământul, gata să-şi etaleze pe coclauri verdele crud, noroaiele de pe uliţe s-au adunat, oamenii şi-au lăsat deoparte încălţările grele, iar casele şi-au deschis larg ferestrele ca să se umple de aer şi de sănătate. Semnele naturii, descifrate unul câte unul, traduc, inevitabil, venirea Paştilor, marea sărbătoare a primăverii şi-a oamenilor. Un eveniment care, în lumea satului, capătă proporţii teribile şi pentru care, oricâte pregătiri ai face, parcă tot nu e de ajuns.

Vin Paştile, deci, şi-n satul huţulilor pregătirile sunt în toi. Toate se rostuiesc după un tipic bine ştiut de gospodari, treburile fiind împărţite judicios pentru fiecare zi din Săptămâna Mare. La Demăcuşa, aşteptarea sărbătorii încă păstrează ceva din tiparul arhaic al vieţii huţulilor de odinioară: se face în linişte, într-o stare autentică de post, iar biserica e pregătită de gospodine în aceeaşi măsură ca şi propriile case.

Gazda noastră, Olga Balabasciuc, o huţancă de 63 de ani, învăţătoare pensionară, aşa îşi aminteşte Paştile din copilăria ei şi aşa îl pregătesc oamenii locului şi acum: primenindu-şi complet casele şi curţile, cumpărându-şi haine noi, pregătind babe şi ţvibak, o prăjitură tradiţională huţulă, "scriind" ouă, aranjând coşarca pentru sfinţit şi pregătind bucate gustoase, cu tot ce are omul mai bun în casă.

În Joia Mare se arde "moşul"

Ca în toate satele României, şi aici pregătirile pentru Paşti includ nu numai curăţirea spiritului şi a trupului, ci şi primenirea şi împrospătarea caselor şi a curţilor. Şi acum, ca şi odinioară, întreaga casă este aerisită, văruită, curţile şi grădinile sunt măturate, se ard gunoaiele, iar pomii se văruiesc. "Până miercuri trebuie să fie curăţenia gata. Femeile adună toate gunoaiele din gospodărie undeva, în spatele casei, iar miercuri seara spre joi dimineaţa se aprinde focul şi noi spunem că "încălzim moşul". Ardem toate gunoaiele de lângă casă, deci ardem "moşul"", ne explică d-na Olga.

O altă tradiţie respectată cu sfinţenie în trecut, ca şi acum, deşi vremurile s-au mai schimbat, este înnoitul de Paşti. Asta înseamnă că în toate familiile din sat, de la cel mai mic membru până la cel mai bătrân, fiecare primeşte sau îşi cumpără o haină nouă pentru această sărbătoare. "Acum tot timpul anului copii merg îmbrăcaţi elegant, însă în trecut noi ştiam că, dacă ne purtam frumos, mama trebuia să ne facă ceva nou de Paşti. Totuşi, şi acum trebuie să ai ceva nou. Dacă te duci la Înviere, lumea se uită cu ce eşti îmbrăcată, să vadă dacă ai sau n-ai ceva nou", spune Olga Balabasciuc.

Odinioară, huţulii mergeau la biserică îmbrăcaţi în portul lor tradiţional, cu iţari şi cămaşă, cu bundiţă de dihor, cu opinci, catrinţe colorate şi vesele şi sumane grele de lână. După înfiinţarea fabricii de cherestea de la Moldoviţa, lumea a început să împrumute din obiceiurile străinilor stabiliţi aici, din stilul lor de viaţă, dar şi din moda "nemţească" a veşmintelor.

Cu rădăcini în vechea Galiţie, huţulii sunt un neam căruia istoricii încă nu i-a dat de capăt, nu i-a aflat originea. Din acest motiv, dar şi din pricina graiului, de-a lungul timpului au fost asimilaţi cu ucrainenii. Azi, cei mai mulţi huţuli din România trăiesc într-o salbă de aşezări vechi ale Bucovinei: la Moldoviţa, Brodina, Cârlibaba, Breaza, Izvoarele Sucevei, Ulma şi Moldova Suliţa.

Pasca şi babele

Joia este, încă din vechime, ziua destinată coptului pascăi şi al babelor. De aceea toate ingredientele sunt pregătite cu grijă de cu seară, ţinute la cald, în casă, pentru ca aluatul în care se vor răsfăţa toate bunătăţile să crească şi să fie fraged. "Se pregătesc de cu seară făină, lapte, smântână, unt, brânză de vaci, ulei. Toate astea trebuie aduse în casă, să fie calde. Joi dimineaţa se scoală şi coc pasca. Dar, înainte de a frământa pasca, femeia merge afară şi aprinde "moşul". Şi care femeie aprinde mai dimineaţă focul, aceea e mai harnică. Femeile ies afară şi se uită prin sat, să vadă de unde iese fum şi se apucă repede de treabă, să nu se facă de ruşine. Pasca se face rotundă şi reprezintă scutecele domnului Iisus Hristos; în mijloc se face cruce şi se coace la cuptorul de casă", explică Olga Balabasciuc.

Tot pentru Paşti se pregăteşte baba, un fel de cozonac copt într-o formă rotundă. "Noi avem nişte oale speciale pentru babe, astfel că, atunci când răstorni cozonacul, rămâne o gaură în mijloc. Acolo se pune cel mai frumos ou "scris", pentru a fi dus la biserică, la sfinţit", mărturiseşte femeia.

De pe masa de Paşti a huţulilor, în special în trecut, nu lipseau nici pampuştile, nişte gogoşi foarte gustoase sau ţvibak-ul, un chec pregătit anume de bătrânele huţance, în două culori.

După ce erau scoase din cuptor, toate aceste delicatese erau aşezate pe o laiţă, se admirau, se acopereau cu un prosop alb, însă nimeni nu avea voie să guste, pentru că postul e aspru, mai ales în aceste ultime zile până la Paşti.

Vinerea se ajunează

În Vinerea Mare familiile huţule respectă cu stricteţe postul negru. Aşa făceau bunicii altădată, aşa fac şi urmaşii lor acum. Aşa că în ziua respectivă aproape că nu se găteşte. Femeile îşi termină curăţenia prin casă, vopsesc halunkile, adică fac ouă roşii, iar bărbaţii strâng ce mai au prin curte. "N-aveai voie nici să tai vreun animal, nici să faci mâncare cu carne. Ultima dată se mănâncă joi seara. Apoi, vineri seara se mănâncă doar o felie de pâine, sâmbătă seara se mănâncă tot o felie de pâine şi se bea o cană cu apă şi abia duminica se mănâncă de frupt", spune huţanca.

Ouă "scrise"

Vă întrebaţi, probabil, cum vine treaba asta cu "scrisul" ouălor. Explicaţia e simplă: aşa numesc localnicii din zona Moldoviţei încondeiatul cu ceară al ouălor. Numai că de treaba asta nu se ocupă oricine, ci numai anumite femei. Acestea migălesc pe ouă aproape tot anul şi de la ele merg femeile să cumpere ouă "scrise", care mai de care mai frumoase, care să împodobească masa de Paşti. Ouăle cele "scrise" sunt, deci, mai rare şi cu atât mai preţuite. În rest, în fiecare casă de huţul femeile fac halunki, adică vopsesc ouă într-o singură culoare. Aceste ouă vor fi servite de Paşti sau se vor da copiilor care vin cu "halunka", adică merg să adune ouă prin sat, în prima zi de Paşti. "Se scriu ouă, dar se fac şi halunki, adică ouă vopsite doar în roşu; aşa le spunem noi. Halunkile trebuie să existe în fiecare casă, le face fiecare gospodină, pe când cele "scrise" le fac numai anumite femei", ne mărturiseşte Olga Balabasciuc.

Astăzi, în ţinutul Moldoviţei, "scrisul" ouălor cere mai mult timp şi mai multă îndemânare ca în trecut. Atunci, lucrurile erau mai simple, iar "scrisul" mai modest. Acum, modelele aplicate s-au mai complicat, astfel că ceea ce iese în final din mâinile femeilor seamănă cu o mică bijuterie. Printre motivele tradiţionale ale huţulilor reproduse pe coaja de ou se numără cărările rătăcite, uneltele agricole, simboluri florale, linia dreaptă, linia frântă, linia vieţii, linia morţii, motive de pe costumele lor tradiţionale, peştele, crucea.

Ziua mâncărurilor tradiţionale

Sâmbăta, în ajunul Paştilor, şi în anii de demult, ca şi acum, huţancele pregăteau bucate felurite, în special din carne de miel, după reţete păstrate în familie de la o generaţie la alta. "Demult, lumea ţinea multe oi. Şi fiecare, de Paşti, tăia miel. Acum nu prea se mai taie miei. Oamenii folosesc carne de vită sau de porc", spune d-na Olga.

Ziua nu putea să se încheie fără ca femeile să fi terminat de aranjat coşarca în care vor duce la sfinţit tot ce au mai bun în casă. Coşul trebuie să fie şi el nou, ca şi hainele, pentru că huţancele mai au obiceiul ca în coşul de la Paşti să ducă, vara, mâncare la câmp, la cosit. Trebuie să ştiţi că pregătirea coşului cu toate cele ce se vor duce la biserică se face obligatoriu până la asfinţitul soarelui. "În coş se aşază un şervet alb şi apoi începi să pui pască, babă, ouă roşii, slănină, brânză, usturoi, sfeclă roşie cu hrean, un pic de sare, cam tot ce ar trebui să ai în casă tot anul. Se mai pune şi un ban, mai mare, în coşarcă şi se sfinţeşte. Apoi, acel ban trebuie să-l ţii cât poţi, să nu-l cheltuieşti, ca să ai spor în casă. Ultimul ban din casă nu trebuie dat, că nu ştii cui îi dai", crede femeia.

La sfinţit coşarca

Sâmbătă seara, huţulii se rânduiesc cu mersul la biserică, adică se hotărăsc cei care merg în noaptea Învierii, să ia lumină, cei care merg să sfinţească bucatele şi cei care merg la slujba din dimineaţa primei zile de Paşti. "La noi, cei care au fost la Înviere vin acasă, nu mănâncă nimic, nu beau nici apă şi se culcă. Noi, ceilalţi, ne sculăm dimineaţa şi ne ducem la sfinţit", ne destăinuie huţanca.

Fiecare familie din fiecare sat are locul ei rezervat la biserică. Aşa s-a împământenit de multă vreme, de un preot bătrân, preocupat de ca lucrurile să fie clare, să fie ordine şi respect între oameni. După ce preotul sfinţeşte bucatele, oamenii vin acasă, pun coşul pe masă, toată lumea ia anafură şi se pregăteşte să mănânce. "Înainte de a ne aşeza la masă, însă, ne spălăm pe faţă cu halunka şi cu un ban. Oul roş înseamnă sănătate, iar bani trebuie să avem tot anul. Ne aşezăm apoi cu toţii la masă", ne spune doamna Olga.

Mersul cu halunka

În prima zi de Paşti, după ce au stat la masă, copiii de pe toate uliţele satului încep ceea ce huţulii numesc în graiul lor mersul cu halunka. Aceştia trec pe la fiecare casă şi adună ouăle roşii într-o cutie din lemn, anume pregătită. Asta e bucuria lor cea mai mare. "Copiii umblau după halunki, iar obiceiul se păstrează şi acum. Merg de la casă la casă, câte doi-trei şi spun: "Hristos a înviat! Dai un ou?" Poţi să le dai prăjituri, poţi să le dai orice altceva, dar dacă nu le dai ouă, degeaba. Asta e bucuria lor şi ăsta e simbolul Paştilor", povesteşte femeia.

Tot în această zi, în satul tradiţional huţul există credinţa că gospodarii care au fâneţe întinse nu trebuie să doarmă deloc, pentru că ploile le vor uda, vara, fânul.

"Stropitul" fetelor

O nouă zi de Paşti, un nou obicei. În casele în care erau fete tinere, apăreau bărbaţii să le ude. "Bărbaţii umblau cu udatul. Intrau în casa în care erau fete, luau o găleată de apă, o cană şi stropeau fetele de le curgea apa. Era un fel de peţit, că băiatul mergea la fata care-i plăcea. Şi acum se merge cu udatul şi se păstrează obiceiul, că e frumos. Fata udată trebuia să ofere flăcăului, drept recompensă, un ou "scris", să-l pupe şi să-i dea un păhărel de rachiu", îşi aminteşte huţanca.

"Stropitul" era, de altfel, şi un pretext pentru flăcăi de a pune ochii pe vreo fată frumoasă, pe care s-o joace la hora ce urma să aibă loc mai pe seară. În ultima zi de Paşti, rolurile se inversau: se duceau femeile să ude bărbaţii.

A treia zi de Paşti se dă de pomană la cimitir

Ce-a de-a treia zi a sărbătorii de Paşti este dedicată cinstirii memoriei celor adormiţi. Aşa că fiecare familie de huţuli merge la cimitir să-şi pomenească morţii şi să ofere câte un pachet cu bucate de Paşti unor oameni nevoiaşi. "Pregătim pachete cu ouă, cu pască, slănină, cârnaţi, coacem anume nişte bulcuţe cu brânză, o lumânare şi dăm de sufletul celor adormiţi. O astfel de pomană dăm şi sâmbătă seara, înainte de Paşti, când pregătim coşarca pentru sfinţit. Facem şi atunci o bocceluţă cu de toate şi o dăm unor vecini bătrâni sau bolnavi, care nu mai pot să-şi pregătească bucatele tradiţionale. La noi Paştile înseamnă belşug. Nu poţi să mănânci singur; din puţinul tău trebuie să dai şi celor de lângă tine", spune d-na Olga.

▲ Festival al tradiţiilor de Paşti, la a patra ediţie

În Duminica Floriilor, la Moldoviţa a avut loc cea de-a patra ediţie a Festivalului Ouălor Încondeiate, eveniment ce a reunit peste 50 de expozanţi, iubitori ai artei tradiţionale din vetre bucovinene vechi: Câmpulung, Vama, Brodina, Breaza, Izvoarele Sucevei, Cârlibaba şi Moldova Suliţa şi, evident, zona Moldoviţei. "Festivalul din acest an cuprinde trei secţiuni: ouă încondeiate, artă tradiţională veche şi gastronomie. Pentru secţiunea de artă tradiţională veche am optat din dorinţa ca oamenii să aducă şi să expună obiecte de demult, din gospodăria tradiţională, astfel încât să reuşim să reînviem tradiţiile noastre atât de frumoase. Secţiunea gastronomică este una dintre cele mai apreciate, mai ales că toate felurile de mâncare prezentate sunt de post, iar unele din peşte, pentru că de Florii avem dezlegare la peşte. E un prilej pentru bucovinence să-şi demonstreze priceperea la gătit", a declarat Mugurel Balabasciuc, unul dintre organizatori, consilierul personal al primarului din Moldoviţa.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!