Pasul spre veşnicie

31 Iulie 2007

▲ Patriarhul României a trecut ieri la cele veşnice ▲ Vestea morţii sale a surprins şi a îndoliat întreaga Biserică Ortodoxă Română ▲ Aseară, în toate eparhiile Patriarhiei Române, clopotele bisericilor au fost trase pentru Patriarhul Bisericii noastre şi s-au oficiat slujbe de pomenire ▲ Astăzi, Sinodul Permanent al BOR se întruneşte pentru a stabili detaliile cu privire la înmormântare ▲ Trupul Prea Fericirii Sale a fost depus aseară în Catedrala patriarhală din Bucureşti ▲ Până la înmormântare, la Patriarhie se vor săvârşi slujbe zi şi noapte ▲ Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist a condus Biserica Ortodoxă Română peste 20 de ani, păstorind în vremuri de prigoană a credinţei creştine ▲ Ziua funeraliilor va fi zi de doliu naţional ▲

Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a trecut la cele veşnice ieri, 30 iulie, la ora 17.00, la Institutul Clinic Fundeni din Bucureşti. Decesul a fost consemnat de medicul Constantin Popa, managerul Institutului Clinic Fundeni.

PF Părinte Patriarh Teoctist a suferit ieri o intervenţie chirugicală la Institutul Clinic Fundeni. În perioada postoperatorie, pe fondul unor suferinţe cronice, a dezvoltat o suită de complicaţii cardiace care au culminat cu o oprire a cordului ce nu a răspuns la manevrele de resuscitare. Vestea morţii sale a surprins şi a îndoliat întreaga Biserică Ortodoxă Română. PF Patriarh Teoctist a condus Biserica Ortodoxă Română peste 20 de ani, păstorind în vremuri de prigoană. Aseară, după aflarea tulburătoarei veşti, în toate eparhiile Patriarhiei Române, clopotele bisericilor au bătut pentru Patriarhul Bisericii noastre şi s-au oficiat slujbe de pomenire. Astăzi, la Patriarhia Română va avea loc o întâlnire a Sinodului Permanent pentru a hotărî data şi ora înmormântării. Până atunci, la Catedrala patriarhală, lângă sicriul defunctului, se vor ţine slujbe zi şi noapte.

De la 13 ani în mănăstire

Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist s-a născut la 7 februarie 1915 în satul Tocileni, judeţul Botoşani, ca cel de-al zecelea copil al familiei Dumitru şi Marghioala Arăpaşu, primind la botez numele de Teodor. Între 1921 şi 1927 urmează cursurile şcolii primare în satul natal, iar în anul 1928 intră ca frate la Schitul Sihăstria Voronei din judeţul Botoşani. În anul 1929 este admis la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ, iar între 1932-1940 urmează cursurile Seminarului Teologic Monahal de la Mănăstirea Cernica de lângă Bucureşti. La 6 august 1935 depune voturile monahale la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ, primind numele de Teoctist. Între 1940-1944 urmează cursurile Facultăţii de Teologie a Universităţii din Bucureşti. În 1945 obţine licenţa în Teologie cu calificativul „magna cum laudae“, iar la 25 martie 1945 este hirotonit ieromonah la Catedrala mitropolitană din Iaşi. În martie 1946 este numit mare ecleziarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, iar în anul 1948 a fost ridicat la rangul de arhimandrit.

Arhiereu de 57 de ani

La propunerea patriarhului Justinian Marina, la 28 februarie 1950 este ales Episcop-Vicar Patriarhal de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. La 5 martie 1950 a fost hirotonit în treapta arhieriei de către patriarhul Justinian Marina, mitropolitul Firmilian al Olteniei şi episcopul Chesarie al Dunării de Jos. Între 1950 şi 1954 a fost rector al Institutului Teologic din Bucureşti, iar la 28 iulie 1962 a fost ales Episcopul Aradului, Ienopolei şi Hălmagiului. Între 1969 şi 1970, Sfântul Sinod l-a numit ca locum tenens al Episcopiei Oradiei. La 28 ianuarie 1973 a fost ales Arhiepiscop al Craiovei şi Mitropolit al Olteniei, iar la 25 septembrie 1977 - Arhiepiscop al Iaşilor şi Mitropolit al Moldovei. Timp de un an, între 1981-1982, Sfântul Sinod l-a numit ca locum tenens pentru scaunul de Mitropolit al Transilvaniei. La 9 noiembrie 1986 a fost ales Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Ungro-vlahiei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.

Doctor Honoris Causa al universităţilor din ţară şi din întreaga lume

Prea Fericitul Părinte Teoctist era membru de onoare al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti (1995), al Universităţii „Al. Ioan Cuza“ din Iaşi şi al altor universităţi din ţară, Doctor Honoris Causa al Universităţii Catolice din Lublin, Polonia (2000). A obţinut, în anul 1991, premiul „Timotei Cipariu“ al Academiei Române pentru tipărirea în 1988 a ediţiei jubiliare a Bibliei de la Bucureşti (1991), dar şi diferite distincţii bisericeşti acordate de Patriarhiile Antiohiei, Ierusalimului şi Moscovei şi de Bisericile Ortodoxe ale Greciei, Cehiei, Slovaciei şi Finlandei.

Ediţie jubiliară a Bibliei de la Bucureşti

Între 1750-1760 a alcătuit monografia închinată mitropolitului Iacob Putneanul, a editat Liturghierul românesc de la 1679 al mitropolitului Dosoftei. Este autorul studiilor „Mitropolitul Dosoftei - autor al limbajului liturgic“ şi „Opera Sf. Vasile cel Mare în viaţa culturală a credincioşilor ortodocşi români“, dar şi a treisprezece volume de predici, omilii, meditaţii, cuvântări ocazionale şi studii, reunite în colecţia „Pe treptele slujirii creştine“. A editat Biblia de la Bucureşti (ediţie jubiliară transliterată - 1988) şi a colaborat la diferite reviste şi publicaţii cu studii, memorii, însemnări şi documentări la diferite evenimente aniversare, bisericeşti şi naţionale.

„A străbătut grelele încercări ale istoriei recente a Bisericii“

▲ Mesajul Preşedintelui României, Traian Băsescu, la trecerea la cele veşnice a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist ▲

„Preşedintele României a aflat cu adâncă tristeţe vestea trecerii la Domnul a Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist, care a călăuzit Biserica Ortodoxă Română vreme de peste 20 de ani. Cu echilibru şi înţelepciune părintească, Prea Fericirea Sa a străbătut grelele încercări ale istoriei recente a Bisericii, luând mereu asupra sa grijile, durerea şi fragilitatea umană pe care un regim opresiv le-a provocat. Întâlnirea cu Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, de care l-a legat o profundă afecţiune spirituală, va rămâne un moment plin de speranţă în istoria universală a creştinismului. Prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă, precum şi eforturile Bisericii Ortodoxe Române de a răspunde provocărilor unui nou ciclu istoric deschis după revoluţia din 1989 vor fi legate mereu de numele său. În aceste momente, preşedintele Traian Băsescu este alături de creştinii ortodocşi din România care au avut mereu în Prea Fericirea Sa un părinte a cărui simplitate şi căldură umană l-au însoţit pe cea mai înaltă treaptă a demnităţii ierarhice la care a fost chemat. Dumnezeu să-l odihnească!“

Comunicat de presă: Părintele Patriarh Teoctist a trecut la cele veşnice

Cu profundă durere, Biroul de Presă al Patriarhiei Române anunţă trecerea la Domnul a celui ce a fost Arhiepiscop al Bucureştilor, Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei, Locţiitor al Cezareei Capadociei şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Prea Fericitul Părinte Teoctist Arăpaşu.

Născut pe plaiuri botoşănene, atras de la o vârstă fragedă de viaţa monahală, Părintele Patriarh Teoctist a urcat treptele ierarhiei bisericeşti începând din anii 1940. Vrednic ucenic al patriarhului Justinian Marina, Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist s-a dovedit a fi un slujitor de nădejde în ogorul Domnului şi în activitatea sa de Întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române. Păstorind Biserica împreună cu ceilalţi înalţi ierarhi, în vremuri de prigoană a credinţei creştine, a ştiut, prin Harul Sfântului Duh, să conducă corabia Bisericii în misiunea încredinţată ei de Mântuitorul Iisus Hristos. În aceste momente de durere, suflarea ortodoxă românească se roagă Bunului Dumnezeu să aşeze sufletul Prea Fericirii Sale în corturile drepţilor, în sânul lui Avraam să-l odihnească şi cu drepţii să-l numere. Dumnezeu să-l odihnească în pace! (Biroul de presă al Patriarhiei Române)

„Să ne rugăm ca Hristos Domnul să-l aşeze în rândurile drepţilor“

La Biserica „Sf. Gheorghe“ - vechea Catedrală mitropolitană din Iaşi, IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat o slujbă de pomenire a Părintelui Patriarh Teoctist. Profund îndurerat de trecerea la Domnul a PF Părinte Patriarh Teoctist, IPS Mitropolit Daniel a vorbit despre momentul greu prin care trece Biserica şi neamul românesc:

„Am aflat cu multă durere neaşteptata veste a trecerii la cele veşnice, la Hristos Domnul, Arhiereul Cel veşnic, a PF Patriarh Teoctist, Părintele nostru, fiu al Moldovei şi părinte spiritual al României. Cea dintâi atitudine pe care trebuie să o avem noi în aceste momente este una de rugăciune. Trebuie să ne rugăm ca Hristos Domnul să-l aşeze în rândurile drepţilor, în odihna sfinţilor şi să păzească Biserica Sa din ţara noastră pe care PF Părinte Patriarh Teoctist a condus-o cu multă înţelepciune, cu multă jertfelnicie şi cu multă dăruire. Nu ne-am aşteptat la o astfel de trecere la Domnul, atât de rapidă, mai ales că s-a spus că intervenţia chirugicală, care s-a făcut dimineaţă, a reuşit. În orele următoare va fi convocat Sinodul Permanent al Bisericii Ortodoxe Române care va decide în ceea ce priveşte înmormântarea, dar până atunci noi suntem îndemnaţi să ne rugăm pentru odihna sufletului PF Părinte Patriarh Teoctist şi pentru ca Dumnezeu să păzească Biserica noastră şi neamul nostru. Cel mai important lucru este să arătăm recunoştinţă şi să ne rugăm mai intens pentru că după atâtea încercări din anul acesta a venit şi această mare durere a trecerii neaşteptate la Domnul, din această viaţă la viaţa veşnică, a PF Părinte Patriarh Teoctist. Rugăm pe Hristos Domnul să aşeze sufletul lui împreună cu drepţii, cu slujitorii care şi-au dăruit viaţa întreagă pentru binele Bisericii, mai ales că PF Părinte Patriarh Teoctist de la vârstă fragedă a intrat în călugărie, a fost monah, a fost diacon mulţi ani aici, la Catedrala din Iaşi, apoi ieromonah, arhimandrit, Episcop-Vicar la Patriarhie, Episcop la Arad, Mitropolit la Craiova, Mitropolit la Iaşi şi Patriarh al României, în toate arătând o mare înţelepciune, o dragoste neţărmuită pentru Biserică şi pentru neam şi, în acelaşi timp, a reprezentat Biserica noastră cu multă demnitate în raport cu Bisericile Ortodoxe surori şi în raport cu alte comunităţi creştine. Rugăm pe Hristos Domnul să ne întărească, să ne dăruiască ajutorul Său ca să trecem prin această încercare şi mai ales în aceste 40 de zile de doliu să ne rugăm mult pentru odihna sufletului său şi să arătăm preţuirea noastră sinceră, caldă şi fiască faţă de toată lucrarea pastorală, misionară, duhovnicească de care s-a învrednicit să o pună în slujba Bisericii ca pe un dar adus lui Hristos, Care l-a chemat la arhierie“, a spus IPS Mitropolit Daniel. (Ş.M.)

„Suntem alături de toţi cei care varsă o lacrimă pentru părintele Patriarh“

▲ Mesajul Majestăţii Sale Regele Mihai I ▲

A plecat astăzi la cele veşnice al cincilea patriarh al Bisericii noastre. Cu adâncă părere de rău pentru pierderea pe care o încearcă întreaga Biserica Ortodoxă Română şi milioanele de creştini români, aduc omagiu memoriei Patriarhului de astăzi, rugând Domnul să-i aşeze sufletul în pace, alături de predecesorii lui Miron, Nicodim, Iustinian şi Iustin.

Am fost contemporanul tuturor acestor lideri creştini ai neamului nostru. Fiecare dintre ei a avut de ţinut piept unor vremuri, unele mai grele decât celelalte. Ca şi Biserica Ortodoxă, Casa Regală a avut, în ultima jumătate a secolului trecut, durerea de a nu putea opri sfărâmarea mândriei şi identităţii naţionale.

Familia noastră şi cu mine suntem alături de toţi cei care varsă astăzi o lacrimă pentru părintele Patriarh şi cerem luare-aminte la importanţa pe care credinţa strămoşească o are în România de astăzi. Odihnească-se în pace!

„Implorăm de la Dumnezeul vieţii mângâierea şi binecuvântarea pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română“

La vestea morţii Patriarhului României, PS Petru Gherghel, Episcop romano-catolic de Iaşi, a trimis un mesaj IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, în care îşi exprimă durerea şi spiritul de rugăciune cu credincioşii Bisericii Ortodoxe Române. Redăm în cele ce urmează mesajul PS Gherghel.

Înalt Prea Sfinţia Voastră Părinte Mitropolit Daniel,

Vestea morţii Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist ne-a întristat şi ne-a surprins pe toţi.

Ştim totuşi că viaţa noastră este în mâinile Domnului şi El singur hotărăşte clipa întoarcerii acasă a fiecăruia dintre noi.

Cunoscându-l din anii când era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei ca pe unul care era părinte pentru toţi, urmărindu-i activitatea de întâistătător al Bisericii Ortodoxe Române în fruntea Sfântului Sinod, ştiindu-l şi ca pe un prieten al meu personal şi ca pe un apropiat al regretatului papă Ioan Paul al II-lea cu care a ştiut să poarte un dialog curajos şi prietenos, care a dus la întâlnirile de la Bucureşti şi de la Roma, ne exprimăm durerea şi regretul pentru încetarea din viaţă a Prea Fericirii Sale şi pentru întreruperea cursului unei activităţi în mijlocul poporului credincios al Bisericii Ortodoxe Române.

Alăturându-ne la tristeţea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, vă exprimăm Înalt Prea Sfinţiei Voastre condoleanţele noastre pentru această pierdere, spiritul nostru de comuniune în rugăciune pentru odihna sufletului său şi implorăm de la Dumnezeul vieţii mângâierea şi binecuvântarea pentru întreaga Biserică Ortodoxă Română.

Împreună cu toţi colaboratorii mei din Episcopia Romano-Catolică de Iaşi şi cu toţi credincioşii care l-au cunoscut şi l-au preţuit, înălţăm spre Dumnezeu o rugăciune fierbinte zicând: „Requiescat in pace! Să se odihnească în pace! Prin mila lui Dumnezeu. Amin.“

„Avem nevoie de iubire de unii pentru alţii“

La 2 septembrie 2005, în ajunul hramului Mănăstirii Vorona, PF Părine Patriarh Teoctist acorda un interviu pentru postul de radio Trinitas al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, din care reluăm în continuare câteva fragmente:

E cu neputinţă de a exprima însemnătatea acelui moment din 1928 (n.r: anul în care a plecat la mănăstire), unde însă nu se primeau minori. Din acest motiv, repede a trebuit să continuăm drumul, încă patru kilometri până la schit, unde ne-a primit sfântul părinte Ghedeon Verenciuc şi unde am rămas apoi până când am fost repartizat la ascultare aici, la mănăstirea mare.

În momentul deciziei de atunci, de a face încă patru kilometri până la schitul de sus, unde am fost apoi primit, nu pot deci să văd decât voia lui Dumnezeu. În chip minunat şi nepriceput de noi, dar a fost doar voia lui Dumnezeu, pentru că această purtare de grijă a lui Dumnezeu m-a ţinut statornic în ascultarea Bisericii noastre în toată existenţa mea.

Însemnătatea acestui fapt a fost covârşitoare pentru un adolescent la 14 ani neîmpliniţi, care s-a avântat la un astfel de drum. De aceea este şi greu de exprimat preţuirea momentului, pentru că iată, drumul acela de atunci ne conduce acum aici, după atâtea decenii. Însuşi faptul că ne-am îndreptat încoace arată că faima mănăstirii era destul de favorabilă gândului unui adolescent care nutrea convingerea că astfel va fi mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de bucuria unei vieţi care să-i aducă mari bucurii faţă de viaţa în familia cea împovărată cu mulţi copii. (...)

Am depăşit aceste greutăţi printr-o răbdare pe care ne-o recomandă Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos, printr-o înţelegere deosebită şi prin reuşita celor pe care le începeam - ceea ce pentru mine însemna un îndemn de a nu mă lăsa biruit... Am păstrat în inima mea că atunci când ajungi într-un loc trebuie ca slujba să o faci deplin, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel. (...)

„Când nu respectăm învăţăturile şi disciplina Bisericii, avem de suferit“

Când am sfinţit biserica din comuna mea natală, Victoria, iarăşi am avut un moment de revelaţie. În timpul slujbei, priveam în zare cum se vede, de acolo, această pădure a Voronei. Se vede un albastru care se uneşte cu cerul. Aşa era atunci când am plecat eu la mănăstire. Şi acuma priveam din nou şi mă întrebam cum am avut curajul să plecăm. Mai este şi azi locul în care am ajuns atunci în faţa mănăstirii. Aveam în minte imaginea din Apocalipsă. Din întunecimea codrului secular, când am ajuns în poiana acesta cu lumină şi cu turlele bisericilor strălucind, am spus: „Aici este Ierusalimul cel ceresc!“. Revelaţia este următoarea: locul de unde am plecat în dimineaţa aceea din anul 1998 era locul unde s-a făcut biserica pe care o sfinţeam atunci. Satul meu era ca o mănăstire. Deşi erau familii, se păstrau legile acestea morale foarte frumoase. Plângeau împreună, se îndurerau împreună când murea cineva, şi apoi se bucurau împreună. O familie, era ca o adevărată familie satul. Pentru faptul că atât de atent se păstrau valorile morale acolo, pentru mine n-a fost aşa o mare deosebire între sat şi schitul în care am intrat eu: aceeaşi muncă, acelaşi ritm de viaţă. Satul era ca un stup de virtuţi, de frumuseţi morale şi de datini foarte frumoase. El rămâne pentru mine imaginea ideală a unei comunităţi creştine (...)

Gândul meu este cel dintodeauna: acela de a avea credinţă în Dumnezeu şi de

a-ţi păstra starea în care eşti, în comuniune cu familia şi în comuniune cu sfânta noastră Biserică. Fraţii mei, noi avem şi necazuri care ne învaţă că, atunci când nu respectăm învăţăturile şi disciplina Bisericii, avem de suferit. Avem mare nevoie acum nu doar de partea economică, dar avem nevoie de iubire de unii pentru alţii. Lipseşte mult iubirea dintre noi ca fraţi creştini şi surori creştine, şi chiar şi între slujitorii Bisericii trebuie mai multă iubire, încredere şi nădejde că în fiecare dintre noi vorbeşte Duhul Sfânt şi vorbeşte Mântuitorul Iisus Hristos, al cărui Chip îl purtăm.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!