Patriarhul BOR a participat la hramul Bisericii „Sfântul Spiridon“ Vechi din Bucureşti

Bogdan Dedu, 13 Decembrie 2007

La sărbătoarea Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a participat la Sf. Liturghie, oficiată de PS Ciprian Câmpineanul, Vicar Patriarhal, în Biserica „Sf. Spiridon“ Vechi din Bucureşti. În cuvântul de învăţătură, rostit cu acest prilej, PF Părinte Patriarh Daniel a prezentat viaţa ierarhului, evidenţiind darurile deosebite cu care Dumnezeu l-a înzestrat. Cu toate că nu a fost un om învăţat, la Sinodul I Ecumenic de la Niceea, Sf. Spiridon a completat discursul apărătorilor dreptei credinţe „care ştiau multă teologie, prin mărturia sfinţeniei vieţii lui şi prin credinţa lui puternică, şi anume că Dumnezeu Cel atotputernic devine atotsmerit, ca pe noi, oamenii de pe pământ, să ne înalţe la slava lui din ceruri. Minunea săvârşită de el a fost mai convingătoare decât toate argumentele raţionale, logice aduse celor care aveau meşteşugul argumentării“. Însă el nu a fost numai apărător al Ortodoxiei, ci „s-a arătat în viaţa lui şi ca ajutător milostiv al celor care au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu“. Viaţa lui a inspirat de-a lungul vremii lucrarea filantropică a Bisericii, un exemplu concret fiind şi aşezământul social-medical ridicat lângă Biserica „Sf. Spiridon“ Vechi din Bucureşti. La sfârşitul slujbei, PF Părinte Patriarh Daniel a dăruit bisericii un papuc al Sf. Spiridon, primit de la IPS Nectarie, Mitropolit de Corfu, vizitând apoi aşezământul social-medical.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!