Documentar
Patriarhul Calist despre raiul interior al omului

Patriarhul Calist despre raiul interior al omului

Marius Nedelcu, 20 Iunie 2017

Mișcarea isihastă palamită a reprezentat în secolul 14 sinteza gândirii ortodoxe bizantine care avea în miezul ei împărtășirea omului din energiile necreate ale lui Dumnezeu încă din această lume și dobândirea cunoașterii înțelesurilor necreate. Dintre teologii palamiți, Sfântul Calist, Patriarhul Constantino­polului, ale cărui scrieri se regăsesc în Filocalia vol. 8, a influențat și viața monahală de la noi, întrucât traducerile operei sale au circulat în multe lavre monahale românești.

Sfântul Calist Patriarhul a trăit în secolul 14. Părintele Dumitru Stăniloae scrie în introducerea la Filocalia 8 că au existat doi patriarhi ai Constantinopolului cu acest nume: Ca­list I, patriarh în perioadele 1350-1353 și 1356-1363, și Calist al II-lea, patriarh pentru doar 7 luni în anul 1397. Nu se știe exact căruia dintre ei aparțin scrierile din Filocalia 8, dar tradiția existentă îl prezintă în general pe Calist I ca autor al textelor filocalice. În spațiul românesc, scrierile sale au circulat destul de bine, părintele Dumitru Stăniloae spunând că acestea, alături de Scara  Sfântului Ioan Scărarul, au fost printre cele mai citite opere de către călugării români. Acest lucru se datorează și faptului că principalele teme ale scrierilor sale sunt legate de viața monahală și de creșterea duhovnicească a nevoitorilor și asceților: rugăciunea, vederea lui Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu și lucrarea Duhului. Principala sa lucrare este intitulată „Despre rugăciune” sau „Capete despre rugăciune”, iar în unele traduceri a fost denumită și „Despre rai” sau, simplu, „Raiul”. Alături de aceasta, părintele Dumitru Stăniloae introduce în Filocalia volumul 8 și „Capete care au lipsit ale Sfântului Calist Patriarhul”, despre care spune că nu sunt în ediția 1 a Filocaliei grecești de la Veneția. Părintele spune în continuare că textul grecesc după care le-a tradus a fost destul de alterat din punct de vedere gramatical și sintactic. Desigur, Patriarhul Calist este în scrierile sale un apărător al teologiei isihaste și el acordă o importanță deosebită lucrării Duhului Sfânt asupra minții și în special asupra capacității omului de a înțelege adevărul dumnezeiesc. El a lansat un concept care a fost, în ultimii ani, împrumutat și de Ermineutica ortodoxă modernă: „simțirea înțele­gătoare”. Părintele prof. dr. Constantin Coman de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucu­rești, în lucrarea „Erminia Duhului”, acordă un capitol Patriarhului Calist și arată că simțirea înțelegătoare, adică sim­țirea omului lărgită de lucrarea Duhului Sfânt, este un reper fundamental în înțelegerea textelor Sfintei Scripturi.

Raiul sădit de Dumnezeu este chip al omului dinăuntru

În textul de față, am recurs la Capetele care au lipsit ale Patriarhului Calist, unde am găsit în prima parte o interpretare alegorică a raiului pământesc, foarte interesantă, originală și chiar unică. Sfântul Calist arată că Edenul nu este numai o geografie pământească, ci mult mai mult, o reflec­ție interioară, în sufletul omului, a darurilor lui Dumnezeu. Acest lucru este o adeverire a adevărului exprimat de Mântuitorul: „Împă­ră­ția lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21). Calist spune că „precum cele arătate sunt chipuri ale celor nearătate ale omului, așa și raiul preafrumos sădit de Dumnezeu cu înțe­lep­ciune la răsărit în Eden (Fac. 2, 8) este chip al omului dinăuntru”. Patriarhul Constatinopolului arată că pământul raiului este inima omului, iar mintea sa „zidită după chipul lui Dumnezeu” sădește în acest pământ, adică în inimă, pomi - „vederile și înțele­surile dumnezeiești cu privire la Dumnezeu și lucrările vrednice de Dumnezeu, care sunt multe și felurite și au și o înfățișare felurită și o mireasmă duhovnicească”. Inima omului este pământul care hrănește acești pomi duhovnicești, adică înțelesurile duhovnicești, și are de la ei multă bucurie venită din cunoașterea acestora: „Are în sine spre plăcere și bucurie vădită cele dumnezeiești”. Inima omului totuși nu are în sine acești pomi - înțelesuri duhovnicești în chip natural -, ci ea este ajutată să îi susțină de „luminile cunoștinței soarelui cugetat”, care este însăși dumnezeirea. „Inima, lipsită de lumina cunoștinței, nu poate produce înțelesuri și gânduri dumne­zeiești și lucrări vrednice de Dumnezeu și nu se poate umple deplin de vederi dumnezeiești mai simple și mai desăvârșite, ca să fie un rai nou, mai presus de lume”, explică Patriarhul Calist.

În om este mișcarea de viață făcătoare a Sfântului Duh

Părintele filocalic spune că pomii ca să crească au nevoie, pe lân­gă lumina de la soare, și de ră­coarea hrănitoare a apelor curgă­toare: „Dar nici fără ape nu e rai și nu poate produce pomi frumos împodobiți și roditori”. În raiul interior al omului, această apă curgătoare este Duhul Sfânt, care prin lucrarea sa este ca o apă de viață făcătoare: „De aceea în raiul cel din Eden se vede, țâșnind din mijlocul lui, un izvor care se împarte în patru începuturi (râuri) și adapă fața pământului (Fac. 2, 6), iar în om, ca izvor de apă vie, se află miș­carea de viață făcătoare a Sfântului Duh, despre care Domnul a zis: «Apa pe care Eu voi da lui se va face lui izvor de apă» (Ioan 4, 14), vie în inimă, țâșnind minunat ca dintr-un Eden și împăr­țindu-se în înțelepciune, cumpătare, dreptate și bărbăție, ca cele patru începuturi”. Dintre darurile Duhului și virtuțile care hrănesc sufletul, Patriarhul Calist le reține pe acestea patru: înțe­lep­­ciunea, cumpătarea, dreptatea și bărbăția. Este de remarcat că ele sunt legate în mod special de Duhul Sfânt. Lucrarea Duhului, deși este una, precum apa mișcătoare, produce în fiecare om roade pe măsura acestuia, potrivit strădaniei lui: „Căci El era unul, iar pomii erau mulți și atât de deosebiți între ei, că unii dintre ei aveau însușiri potrivnice, unii fiind mai uscați, alții mai umezi, unii mai fierbinți, alții mai răcoroși. Spre toți aceștia, atât de deosebiți între ei, se mișcă acel izvor unic și de un singur fel, lucrând cât se poate de mult împreună cu toți. Iar împărțindu-se în patru începuturi, pricinuiește în fiecare om cele ce țin de el”. Aici, Calist nu mai consideră pomii ca înțelesuri duhov­nicești sădite în pământ - inimă, ci ei sunt simboluri pentru oamenii diferiți. Raiul, ca realitate interioară a omului așa cum reiese din interpretarea originală a Sfântului Calist, desemnează o mare calitate a omului care poate recapitula în sine nu numai creația, dar și realitățile și lucrurile dum­ne­zeiești care își găsesc sălaș în inima omului. „Dacă, deci, ne-am învrednicit de atâta cinste de la Dumnezeu, ca să avem putință să sădim în noi, imitând pe Dumnezeu, raiul dumnezeiesc, necunoscut cu simțurile din afară, dar cunoscut cu mintea, rai mai presus cu mult decât cel dinainte, potrivit celor spuse, și care ne dă o mare fericire și e mai presus decât orice înțelegere a celui care n-a pătimit această sfințită vrednicie, să ne dăruim cu evlavie și cu dreaptă credință de la început liniștirii, prin porunci, și prin aceasta lui Hristos”.

Această teologie a Patriarhului Calist este, pe de o parte, foarte consolatoare pentru om, pentru că ea ne arată că nu trebuie să căutăm mult în exterior pentru a-L găsi pe Dumnezeu, ci mai degrabă în inimă, în omul interior. Pe de altă parte, este și o chemare foarte puternică la libertate pentru om și o responsabilitate de care nu poate fugi, pentru că vedem că nu putem să invocăm cauze exterioare pentru că nu am ajuns la Dumnezeu sau nu am putut îndeplini ceea ce ne este cerut, ci ni se arată, ca o mustrare permanentă, că inima este terenul libertății de manifestare a omului, iar dacă ea este săracă, necultivată de darurile duhovnicești, atunci omul poartă deplin responsabilitatea destinului său. Inima omului duhovnicesc devine un izvor nu numai pentru sine, ci și pentru ceilalți, lucru arătat deslu­șit de sfinți. „Și cu mult mai minunat lucru este pentru cei care gândesc, cum vasul inimii atât de mic, purtat într-un trup și el atât de mic, răspândește, țâșnind neîncetat, atâta nesfârșit de apă, milioanelor de duhuri și nesfâr­șitelor trupuri, ca să viețuiască”, spune Sfântul Calist.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!