Editorial
Patriarhul Justinian cel înţelept

Patriarhul Justinian cel înţelept

Pr. Nicolae Dascălu, 26 Martie 2017

Este greu de înţeles, pentru tinerii din zilele noastre, îndeosebi pentru cei născuţi după 1989, ce însemna să fii creştin în timpul regimului comunist. Cu atât mai mult cu cât cultele religioase recunoscute legal aveau „dreptul” să desfăşoare activităţi duhovniceşti, iar libertatea de conştiinţă era „garantată” constituţional.

Însă, într-un sistem ideologic materialist, în care practica nu ţinea prea mult cont de teorii, realitatea era alta. Spaţiul interiorităţii şi, implicit, trăirile religioase nu erau conforme cu doctrina puterii pentru că scăpau controlului totalitar. Libertatea nu era văzută decât ca „necesitate înţeleasă”, iar „omul nou” trebuia să-şi reseteze memoria şi tradiţiile, ca să se încadreze perfect în şabloanele utopicului paradis proletar.

Mai mult decât orice altă instituţie din societatea românească post­belică, Biserica Ortodoxă a împlinit în timpul dictaturii comuniste o slujire a demnităţii şi libertăţii umane. În structuri sociale importate de la răsărit, simfonia bizantină nu mai era decât o amintire a trecutului, iar puterea seculară mono-partid, deşi tolera religia, o considera ca o ameninţare permanentă la adresa sistemului. Presiunea ideologică devenea violentă la orice încercare de opoziţie şi măsurile radicale împotriva „duşmanilor poporului” mergeau de la interdicţii civile până la închisoare, tortură şi exterminare. Memoria arhivelor poliţiei politice şi mărturiile multor trăitori ai evenimentelor vorbesc despre luminile şi umbrele acelor vremuri, dar mai ales despre chipuri admirabile de vieţuire creştină sub cruce. Avem datoria să nu-i uităm niciodată pe vrednicii slujitori ai Sfintelor Altare, pe martirii şi mărturisitorii credinţei din acele vremuri de prigoană şi să-i păstrăm în amintire alături de părinţii noştri cei după trup şi după duh.

Doar Domnul Hristos cunoaşte pe deplin mersul Bisericii Sale prin veac şi găseşte mereu oameni jertfelnici pentru lucrarea sfântă de mântuire. Acum, la 40 de ani de la mutarea la cele veşnice a Patriarhului Justinian, înţelegem mai bine că el a fost omul providenţial, ales de Dumnezeu să păstorească sfânta Sa Biserică în România, în anii grei de instaurare a regimului comunist la noi în ţară.

Din grăuntele de muştar al puţinei libertăţi de conştiinţă îngăduite de puterea comunistă, suflarea noastră românească a traversat Marea Roşie a pustietăţii materialist-dialectice cu credinţa că lumea înstrăinată de Dumnezeu se îndreaptă spre iad. În timp ce în alte ţări cu vechi tradiţii creştine din Europa se ajungea la măsuri de o duritate absolută împotriva religiei, la noi era nevoie de păstori duhovniceşti cu o capacitate specială de percepţie a transformărilor din societate şi de apărare a turmei duhovniceşti.

În contextul internaţional de atunci, calea opoziţiei directe faţă de abuzurile regimului era una sortită eşecului. Cu dragoste părintească faţă de popor şi cu inspiraţia pe care au avut-o voievozii şi ierarhii noştri înţelepţi din vechime, Patriarhul Justinian a urmat calea virtuţilor creştine: la ura de clasă a răspuns cu apostolatul social, la ideologia atee agresivă - prin canonizarea de noi sfinţi, răspândirea Sfintei Scripturi, a Filocaliei şi a culturii patristice, la despărţirea şcolii de Biserică a răspuns prin cateheze săptămânale şi cântare omofonă la parohii, la restricţiile dure impuse vieţii monahale - prin întărirea duhovnicească a obştilor rămase şi prin promovarea patrimoniului cultural bisericesc.
Cu toată rezistenţa paşnică, a fost nevoie de multe sacrificii, au rămas răni adânci în conştiinţe, însă Biserica a adeverit că „porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16, 18). Astăzi furtunile care se abat asupra Bisericii au alte forme, vremurile se schimbă şi cer răspunsuri în consecinţă din partea fiecărei generaţii.

Pentru timpul său însă, Patriarhul Justinian a fost Arhipăstorul înţelept al Bisericii noastre şi lui i se cuvine, împreună cu toţi slujitorii vrednici, cu martirii şi mărturisitorii din perioada regimului comunist, recunoştinţă şi filială rugăciune de veşnică pomenire.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!