Memoria Bisericii
Patriarhul Justinian Marina şi puterea politică la începutul regimului comunist (II)

Patriarhul Justinian Marina şi puterea politică la începutul regimului comunist (II)

Adrian Nicolae Petcu, 31 Martie 2017

Odată ajuns ministru al transporturilor în Guvernul Petru Groza, Gheorghiu-Dej, considerat unul dintre liderii PCR, avea să-l promoveze pe aspirantul la ierarhie, preotul văduv Ioan Marina. O audienţă din vara anului 1945 a lui Dej la Patriarhul Nicodim Munteanu avea să deschidă această problemă. Bătrânului Patriarh i se cerea să-l accepte pe preotul vâlcean în funcţia de Arhiereu-­vicar patriarhal. Conştient de ascensiunea partidului adus de sovietici, puternicii zilei, Nicodim a replicat în mod diplomatic, spunând că pentru o astfel de cerere şi el doreşte să-l ridice în treapta arhieriei pe arhimandritul Vasile Vasilache. Însă fostul vorbitor de la radio din vremea războiului nu era văzut cu ochi buni de către partidul comunist, mai ales că întreţinea relaţii cu Casa Regală. Era considerat chiar un „agent” al monarhului în relaţia cu conducerea Bisericii, pe care noii politicieni încercau să şi-o câştige. Totodată, relaţia cultivată de PCR cu Biserica devenea tot mai duplicitară, prin presiunile pe care le exercita prin unii dintre sateliţii săi, Uniunea Preoţilor Democraţi a lui Petre Constantinescu-Iaşi (fost profesor de artă creştină la Facultatea de Teologie din Chişinău). În fapt, ceea ce noii veniţi în politica din capitala României nu înţelegeau era că în relaţia cu Biserica nu se operează prin acte de presiune, de forţă, prin lucrări chirurgicale. Epurarea preoţilor legionari şi trimiterea unora în lagărele de la Caracal şi Slobozia, sau desfiinţarea Mitropoliei Olteniei, pentru mai-marii Bisericii însemnau acte de agresiune vecine cu comportamentul bolşevic din Rusia interbelică. Din acest motiv, ierarhii Bisericii, dar şi majoritatea preoţilor au dezavuat o astfel de politică. Chiar şi după încercarea lui Groza de a-şi apropia oamenii Bisericii, prin organizarea congresului preoţilor democraţi din octombrie 1946, refuzul a fost categoric, mai ales prin atitudinile Patriarhului Nicodim sau ale Mitropolitului Nicolae Bălan. Interesant este că preotul Ioan Marina nu s-a implicat în mişcarea preoţilor democraţi, stând chiar deoparte. Preotul Ioan Marina, hirotonit arhiereu-vicar la Mitropolia din Iaşi (12 august 1945), de către trei ierarhi, Irineu Mihălcescu, Valerie Moglan şi Antim Nica, probabil aştepta momentul să promoveze într-o funcţie în care să-şi poată desfăşura capacităţile slujitoare în Biserică. Înţelegea să se implice în activitatea filantropică în provincia Moldovei, alături de Apărarea Patriotică, o altă organizaţie politică satelită PCR, în scopul diminuării efectelor distructive ale războiului şi ale secetei apărute în 1946. La doi ani după accederea în ierarhia Bisericii, ca efect al retragerii Mitropolitului Irineu Mihălcescu al Moldovei, din cauza bolii care îl chinuia, tânărul arhiereu Justinian Marina era ales întâistătător al Mitropoliei Moldovei (19 noiembrie 1947). Deoarece era văzut ca un ierarh propulsat de către unul dintre liderii comunişti, aveau să apară şi primele denigrări la adresa lui, cum că ar fi determinat scoaterea din scaun a înaintaşului său prin presiuni politice şi chiar ameninţări. Denigrările au devenit marote, iar marotele s-au colportat atât în spaţiul românesc, cât mai ales în exilul românesc. Mulţi căutau explicaţii pentru aşa-zisa ascensiune fulminantă a lui Justinian Marina în ierarhie, fără să se ţină cont de vechimea sa în preoţie şi atuurile pe care le acumulase în slujirea Altarului. (Va urma) 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!