Editorial
Pe drumul Crucii, spre bucuria Învierii

Pe drumul Crucii, spre bucuria Învierii

În Duminica Floriilor sărbătorim Intrarea Domnului în Ierusalim, moment de bucurie marcat de Biserică prin dezlegare la peşte. După perioada duhovnicească a Postului Mare, Duminica Floriilor face trecerea către Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului în care s‑au săvârşit minunile mari şi mai presus de fire şi faptele neobişnuite ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această duminică este o pregustare a bucuriei Învierii şi, în acelaşi timp, în icoana praznicului se reflectă imaginea lui Hristos venind smerit pe mânzul asinei către Sfintele Pătimiri mântuitoare. El este primit de cei aflaţi în Ierusalim cu slava ce I se cuvine unui împărat, deoarece credeau că El va restaura gloria regatului davidic de odinioară. Ei doreau o împărăţie şi un împărat pentru lumea aceasta. Însă Hristos nu a venit ca un împărat din lumea aceasta, ci ca Domn şi Dumnezeu, Împăratul cerului şi al pământului, prin Care toate cele ce sunt în Univers au venit la fiinţă din nefiinţă. Împărăţia Sa nu este din lumea aceasta şi nu are legătură cu gândirea şi slava lumească, pentru că este a smereniei, a iubirii şi, mai presus de toate, este veşnică. De aceea, intrarea Domnului în Ierusalim se face în smerenie desăvârşită, pentru că vine plin de dragoste şi pregătit să se jertfească pentru neamul omenesc. Toată lumea se bucură, numai Hristos este smerit şi vede în veselia lor întristarea Lui de pe drumul Golgotei, pentru că aceiaşi oameni Îl vor osândi şi batjocori peste doar câteva zile. El are înainte sfintele, mântuitoarele şi înfricoşătoarele patimi ale Domnului şi Dumnezeului nostru Iisus Hristos, adică: scuipările, lovirile peste faţă, palmele, insultele, batjocurile, haina de porfiră, trestia, buretele, oţetul, piroanele, suliţa şi, înainte de toate, crucea şi moartea, pe care le‑a pătimit de bunăvoie pentru noi, prin care, din iubirea Sa de oameni, ne‑a răscumpărat din blestemul legii, cu scump sângele Său. În acelaşi timp, El vede dincolo de tristeţea Crucii bucuria Învierii, care este cel mai important lucru petrecut în istoria umanităţii.

Astăzi vedem, ca şi acum 2.000 de ani, că societatea umană nu a renunţat la obsesia imediatului. Asemenea celor aflaţi în Ierusalim în timpul Mântuitorului, lumea are aşteptări imediate, nu gândeşte în perspectiva veşniciei şi a vieţii veşnice. Ca şi atunci când conaţionalii Mântuitorului nostru Iisus Hristos Îl vedeau doar ca pe un posibil rege davidic care să le refacă statalitatea pierdută sub jugul opresiunii romane, şi astăzi, foarte mulţi se gândesc la Hristos doar ca la cineva care le poate rezolva nevoile imediate. Foarte puţini sunt cei care văd pe blândul şi smeritul Păstor al sufletelor noastre ca pe Cel care ne dăruieşte mai mult decât nişte lucruri efemere, şi anume viaţa veşnică, pentru care am fost creaţi după chipul Său, după cum mărturiseşte Sfântul Vasile cel Mare. Lumea hedonistă şi narcisistă în care trăim ne pune înainte himera imediatului, care este de fapt drumul păcatului şi al obsesiei că totul e aici şi acum, fatidicul carpe diem. Biserica lui Iisus Hristos propune umanităţii de două milenii Evanghelia ca drum către Împărăţia lui Dumnezeu, adică o obiectivare a existenţei în eternitatea bucuriei paradisiace. Cine ascultă Cuvântul lui Hristos, care spune că El este Calea, Adevărul şi Viaţa, şi‑L împlineşte prin obiectivarea lui în dragostea faţă de aproapele, se bucură de darurile Împărăţiei cerurilor, de care ne‑a făcut părtaşi Mântuitorul prin jertfa Sa pe Cruce şi Slăvita Sa Înviere. 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!